Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
S-a semnat actul constitutiv al ADI Distribuție Gaz Maramureș
Un număr de 18 unități administrativ-teritoriale din Maramureș au semnat joi, 19 decembrie 2019, în Cabinetul Președintelui Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea, actul constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Distribuție Gaz Maramureș. Scopul constituirii asociației, ca persoană juridică de drept privat cu statut de utilitate publică, îl reprezintă înființarea sistemului de distribuție de gaze naturale și dezvoltarea rețelei de transport gaze în aceste UAT-uri.
Asocierea a fost posibilă deoarece Consiliul Județean Maramureș a aprobat, prin HCJ nr. 156 din 13 iulie 2018, participarea județului Maramureș la constituirea ADI Distribuție Gaz Maramureș. Modalitatea de gestiune a serviciului se va realiza în baza unui contract de concesiune, atribuit în condițiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.
ADI Distribuție Gaz Maramureș este constituită pe o durată nedeterminată, sursele de venit fiind formate din contribuția asociaților, dobânzi rezultate din plasarea sumelor disponibile, donații, sponsorizări sau legate. Obiectivele principale vizează contractarea de servicii pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate privind inițierea procesului de atribuire a concesiunii, asumarea unui rol de interfață pentru discuții cu autoritățile publice locale în scopul dezvoltării serviciilor asociației, identificarea și propunerea de acțiuni privind creșterea oportunităților de finanțare a investițiilor aferente Serviciului.
UAT-urile membre sunt: Săliștea de Sus, Tăuții Măgherăuș, Ariniș, Ardusat, Băița de Sub Codru, Boiu Mare, Bogdan Vodă, Cicârlău, Copalnic-Mănăștur, Desești, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Leordina, Oncești, Remeți, Remetea Chioarului, Sarasău, Suciu de Sus. Obiectivele asociației vor fi realizate, conform statutului, de un Consiliu director mandatat de asociați.