Rugăciunea, Postul şi Milostenia trebuie să izvorască din Iubire!

Rugăciunea este rodul credinţei şi fructul iubirii, de aceea este atât de bineplăcută lui Dumnezeu şi de aceea este atât de puternică, încât poate să-L înduplece şi pe Dumnezeu. Chiar şi cel ce a căzut în prăpastia păcatului, dacă se roagă cu umilinţă şi cu credinţă fierbinte, se va mântui, va primi de la Dumnezeu izbăvire şi mântuire. Mărturie despre aceasta ne stau: femeia cea păcătoasă, fiul pierdut, tâlharul de pe cruce şi mulţi alţii, între care este şi David, cel pe care Dumnezeu l-a izbăvit de păcate grele pentru că s-a căit, s-a umilit, s-a îndreptat şi, căzând cu faţa la pământ, a strigat din adâncul inimii „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!...” (Ps.50,1).

Mântuitorul, cât a fost pe pământ, deşi era într-o legătură neîntreruptă cu Tatăl şi petrecea permanent în dumnezeirea Sa, în societatea îngerilor şi în sânul Prea Sfintei Treimi ca un Fiu desăvârşit, dar având şi fire omenească, se retrăgea mereu în singurătate şi se ruga lui Dumnezeu. Se ruga în zorii zilei, se ruga seara, se ruga la miezul nopţii, se ruga pe munte, se ruga pe mare. Toată viaţa Lui a fost o neîncetată rugăciune – până în ceasul morţii, când, pe Cruce, Fiul şi-a îndreptat glasul către Dumnezeu Tatăl şi a zis: „Părinte în mâinile Tale îmi predau sufletul Meu!”(Mt. 23,46).

Prin acesta, Mântuitorul ne-a dat nouă un îndemn, un exemplu puternic, ca şi noi să facem ca El, transformând viaţa noastră într-o permanentă strigare, într-o permanentă rugăciune. Prin rugăciune, ca printr-un fir nevăzut, ţinem mereu legătura cu Cerul, cu Sfinţii, cu Maica Domnului, cu Dumnezeu Cel în Treime preamărit.

Oricât am fi de nevrednici, dacă ne rugăm din iubire, Dumnezeu nu ne va respinge rugăciunea, după cum nu a respins nici rugăciunea fiului rătăcit, nici rugăciunea tâlharului de pe cruce, nici rugăciunea lui David, nici rugăciunea celor doi pescari care au ajuns apostoli, nici rugăciunea păcătoşilor, care prin umilinţă şi pocăinţă au ajuns mari şi străluciţi Sfinţi.

Rugăciunea, Postul şi Milostenia trebuie să izvorască din Iubire! Domnul ne porunceşte ca Rugăciunea să fie însoţită de Post şi de Milostenie, pentru că Însuşi Domnul zice că Milostenia, Postul şi Rugăciunea sunt „faptele dreptăţii noastre” (Is.64,5). Iată cât de înalt rol le-a dat Mântuitorul dacă acestea izvorăsc din Iubire. Pentru că şi Dumnezeu a făcut din iubire Cerul şi Pământul.

Toate trebuie să izvorască din Iubire şi Milostenie faţă de Dumnezeu şi de semeni. Din Iubire faţă de toată lucrarea lui Dumnezeu, Care din Iubire a creat lumea şi tot din Iubire te-a creat şi pe tine şi pe tot neamul omenesc. Rugăciunea care nu izvorăşte din Credinţă şi Iubire nu are aripi, cade de pe buzele tale, ca nişte frunze moarte, la pământ.

O carte de rugăciuni este cel mai de preţ şi mai sfânt dar sau instrument duhovnicesc. Ea este Cheia cu care fiecare putem să ne deschidem uşa Raiului şi să câştigăm izvorul milei lui Dumnezeu. Ea este pâinea din care, dacă gustăm zilnic, nu pierim. Sufletul nostru nu cade în nepăsarea care aduce o răceală ucigătoare ce va chinui sufletul celui ce nu se roagă, în vecii vecilor. Ochii tăi să se umple de lacrimi când te rogi.

Când stai de vorbă cu Dumnezeu, prin rugăciune, buzele tale să caute să rostească rugăciunile cu cea mai mare evlavie şi smerenie. Iar Inima şi Mintea ta să rostească împreună fiecare cuvânt. Nu numai literele să le citeşti, ci ceea ce se află dincolo de litere, ceea ce exprimă cuvintele din Cartea de rugăciuni. Pentru că Duhul Sfânt este prezent acolo, în adânc, acolo de unde ies la suprafaţă cuvintele. Acolo te coboară şi tu cu Inima şi Mintea ta şi vei afla har peste har şi bucurie peste bucurie. Folosindu-te zilnic şi cum trebuie de Cartea de rugăciuni, ca de un instrument dat de Dumnezeu, vei gusta şi tu din bucuria din care au gustat toţi Sfinţii. Vei întâlni şi tu faţa lui Dumnezeu şi căldura Duhului Sfânt, care este prezent lângă cel ce se roagă după rânduială, nu după cum îl îndeamnă mintea lui neputincioasă şi umbrită de păcat.

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” (Lc. 11,1), I-au cerut ucenicii Domnului. Iar Mântuitorul le-a ascultat cererea şi i-a învăţat să se roage după rânduială. Aşa şi noi, ascultători fiind Cuvântului lui Dumnezeu, ne rugăm după rânduială şi după Cartea de rugăciuni, care ne ajută ca un prieten şi dascăl bun cum să ne rugăm, ca să nu greşim şi să nu devină rugăciunea noastră o urâciune în faţa lui Dumnezeu, aşa cum era rugăciunea fariseilor, care se rugau cu orgoliu, scoţând cuvinte din burta lor şi din mintea lor deşartă.

Rugăciunea şi postul sunt armele cele mai puternice împotriva tuturor relelor de pe pământ. „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Mat. 17,21). Rugăciunea alungă şi împrăştie toate puterile întunericului, mângâie sufletul, vindecă rănile sufleteşti, uşurează sufletul de greutatea păcatelor, împacă oamenii şi-L face pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa către noi şi să ne fie nouă milostiv „La opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Şi, pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind” (Luc. 9,28-29).

Prin post şi rugăciune ne pregătim pentru marele Praznic al Învierii Domnului.

† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului