Rosturile filosofiei

De când a fost pus omul pe pământ, el filosofează și, de când filosofează, eșuează. Eșuează în a-și răspunde la întrebări în mod eficient, în schimb găsind mai multe întrebări în locul răspunsurilor. O mare eroare pe care omul o face este înlocuirea gândirii pragmatice cu o căutare infinită a idealului, dorind o utopie într-o lume limitată.

Elev Paul Șandor, clasa a XII a E Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Omul de cultură, încă din antichitate, dorește să își transforme capacitatea de gândire și cunoștințele în înțelepciune, dar găsirea de întrebări, aparent inutile, pentru orice fapt general sau eveniment, nu este lucrul ce o creează. Această „înțelepciune“ de supra­față vine adeseori cu o fală și aroganță total amețitoare, făcând omul în cauză să creadă că se află la un nivel mai elevat decât un muncitor obișnuit, de exemplu. Aceasta este problema filosofiei antice. Un om de rând, cu un loc de muncă practic și o viață obișnuită, va aduna mai multă înțelepciune de-a lungul vieții, prin experiențe și învățare, decât un erudit care nu a muncit o zi în viața sa.
În vremurile recente, filosofia a început, treptat, să dispară din planul principal al științei, separându-se cât mai mult de învățăturile exacte precum matematica sau fizica, în timp ce, în vremurile antice și medievale, cele două erau puternic conectate. Aceasta se datorează în mare parte faptului că majoritatea științelor au văzut o imensă dezvoltare în ceea ce privește profunzimea conținutului lor, prin descoperirile și inovațiile noastre, componenta maleabilă (filosofia) dispărând natural, până într-un anumit punct.
Acest fenomen ne duce totuși în ziua de azi, când, înfruntați cu o pandemie, încercăm să găsim rostul filosofiei în privința înțelep­ciunii noastre. Unii susțin că singura noastră autoritate ar trebui să fie spusele medicilor și a oamenilor specializați în domeniul medical, însă alții sunt de părere că situația este mai delicată de atât, scoțând în evidență consecințele problematice care trebuie gândite și analizate. Adesea se amintește de implementarea restricțiilor asupra libertăților noastre, împreună cu dubiile asupra credibilității purtătorilor de cuvânt ai elitei științi­fice, ei putând fi mituiți sau in­­fluen­țați cu ușurință. Ca urmare a acestei intercalații, ideea de a aplica înțelepciunea istorică dar și contemporană devine una nepopulară, instituțiile centrale politice și mass media descurajând acest tip de gândire, în favoarea supunerii fără de răzbatere, modelând cetă­țeanul obișnuit într-unul dependent de stat și cu încredere deplină în acesta.
Filosofia, împreună cu gândirea liberă și cu aplicarea înțelepciunii, încep să își piardă rostul, dar, din păcate, nu în mod natural, ci forțat de războiul cultural și ideologic ce are loc la scară globală, cel care ne divide și ne trimite în extreme de ani buni, tot același care are ca scop distrugerea gândirii tradițio­nale și a libertății intelectuale și practice. Pandemia nu a fost cea care a adus această luptă, ci doar un prilej de a o etala și dezvolta.
În concluzie, de-a lungul istoriei, observăm filosofia ajungând de la centrul întregii gândiri erudite, încă de la început cu problemele ei, la a deveni încet irelevantă și eliminată brutal din sfera intelectuală modernă a zilelor noastre.