ROMÂNIA - o țară pe cale de dispariție (IV)

M-am gândit şi că în planul lui Dumne­zeu, românii ple­caţi în străină­ta­te, ar putea fi nişte buni măr­turisitori ai dreptei credinţe în lumea secu­larizată a Apusului. Am auzit că un preot dintr-o ţară apuseană, când a văzut cum merg şi se roagă creştinii orto­docşi la slujbă în noaptea de Înviere, a plâns ca un copil.
Când, pe vremea proorocului Elisei, Samaria a fost împre­surată de sirieni, era mică spe­ranţa de scăpare. Proorocul Elisei a pre­văzut că în ziua următoare se va produce mare ieftinătate. Slujitorul de al cărui braţ se sprijinea regele când încăleca, a spus că asta nu se poate întâmpla nici dacă s-ar deschide ferestre în cer; dar proorocul a zis: „- Vei vedea cu ochii, dar de ele nu te vei putea atinge”. A doua zi, patru leproşi care trăiau sub zidurile cetăţii şi-au zis să plece spre tabăra siriană de vreme ce în cetate este foa­mete, iar sub ziduri n-au ce să mănânce. Însă, în timp ce ei mergeau spre sirieni, Dumnezeu a făcut să se audă freamăt de oaste, huruit de care şi nechezat de cai, iar asediatorii au luat-o la fugă. Ieftinătatea s-a petrecut întocmai cum prevăzuse Elisei şi soldatul a văzut-o, dar nu s-a putut bucura de ea, pentru că a fost călcat în picioare de caii soldaţilor care ieşeau în fugă din cetate (IV Regi, cap.7). Iată cum Dumnezeu poate să facă minuni şi să ne salveze, ca pe samarineni atunci; dar pentru aceasta trebuie să ne întoarcem către El, toţi şi cu toată fiinţa. Trebuie să credem şi să sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, că ne poartă de grijă şi că ne va ocroti, însă, totul depinde şi de… conjuncţia DACĂ.
Ne aducem aminte cum Dumnezeu a fost întrebat de către Avraam dacă va salva de la distrugere cele două cetăţi Sodoma şi Gomora, DACĂ în ele se vor găsi zece drepţi. Şi Dumnezeu a spus că cetăţile vor fi salvate DACĂ în ele se vor găsi zece drepţi. N-a fost găsit drept decât Lot, pe care Dumnezeu l-a scos împreună cu soţia şi cele două fiice, şi cetăţile le-a nimicit cu foc şi cu pucioasă, pământul s-a scufundat şi în locul lor a ieşit apă, unde azi se află Marea Moartă, cu trei sute de metri sub nivelul oceanului planetar.
Oare câţi drepţi mai sunt în România pentru care Dumnezeu ar putea s-o salveze de la pieire?
Mântuitorul zice: „Voi sunteţi prietenii Mei, DACĂ faceţi ce vă poruncesc” (Ioan 15, 14). Cine
n-ar vrea să fie prietenul lui Hristos? Dar pentru aceasta trebuie ca acela să-I păzească poruncile. Tot aşa, România nu poate în niciun fel să prospere, DACĂ poporul nu se va întoarce cu faţa spre Dumnezeu, DACĂ nu va asculta şi nu va face ceea ce porunceşte Hristos. „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Niciun spor şi nicio fericire nu va avea acela care nu ascultă de Dumnezeu şi care caută să-I negocieze sau să-I nesocotească poruncile.
DACĂ în România ar fi oameni care să strige şi să „tune” din amvoanele Bisericilor şi nu numai, care să abată şi să întoarcă poporul de la calea cea rea a fărădelegii, iar din partea laicilor să fie animatori culturali care să repună în actualitate toate valorile culturale, tradi­ţionale şi de identitate ale nea­mului, atunci şi-ar întoarce şi Dumnezeu faţa către po­porul român. Altfel nu este spe­ranţă de îndreptare şi de revenire. „Fericit e poporul al cărui Dumnezeu e Domnul”, scrie în Psal­mul 143, versetul 15.
Se în­chină poporul român şi condu­că­torii săi la Dumnezeu? Sau dumnezeii atâtor oameni sunt banii, lăcomia, bunurile câştigate necinstit, desfrânarea sub multiplele ei aspecte, uciderile de copii, divorţurile, nedreptăţile de tot felul, falsele religii de import, împuţinarea credin­ţei, alergarea după vrăji­torii, magii, ocultism şi supers­ti­ţii? Şi câte şi mai câte, pe care le-ar vedea oricine, DACĂ s-ar întoarce şi s-ar îndrepta, ca să nu le mai facă.

În cartea Deuteronomului găsim scris: „… DACĂ veţi asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumne­zeului vostru, ca să păziţi şi să pliniţi toate poruncile acestea (…) atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va înălţa mai presus decât toate neamurile pământului (…) asupre ta vor veni toate binecu­vântările acestea şi te vor afla” (Deuteronom 28, 1-2). „Binecuvântat să fii în cetate şi binecuvântat să fii în ţarină!
Bine­cuvântate fie roadele pântecelui tău şi roadele pământului tău şi cire­zile tale şi turmele tale (…) hamba­rele tale şi prisosurile tale!
Bine­­­cuvântat să fii când intri şi când ieşi! Pe vrăjmaşi să ţi-i dea Dumnezeu înfrânţi la picioare; pe o cale să vină şi pe şapte să fugă de tine! Să-ţi trimită Domnul binecuvântare în hambarele tale şi-ntru tot ce lucrează mâinile tale! (...) Dumnezeu să te facă Sieşi popor sfânt, DACĂ vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla în căile Lui! (...) te va umple de bunătăţi: roadele pântecelui tău, roadele vitelor tale şi roadele pământului tău (…) să-i dea ploaie la vreme (…) te va pune-n frunte şi nu la coadă, şi vei fi deasupra, iar nu dedesupt, DACĂ vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să le ţii şi să le plineşti, şi DACĂ nu te vei abate nici la dreapta şi nici la stânga de la nici unul din cuvintele pe care ţi le po­runcesc eu astăzi, să mergi cumva după dumnezei străini ca să le slujeşti” (Deuteronom 28, 3-14).

„DACĂ nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi nu vei păzi şi nu vei plini toate poruncile Lui, (…) veni-vor pes­te tine toate blestemele acestea şi te vor prinde” (Deuteronom 28,15).
„Bles­temat să fii în cetate şi blestemat să fii în ţarină! Blestemate fie hambarele tale şi prisosurile tale! Blestemate fie roadele pântecelui tău şi roadele pămân­tului tău, ale cirezilor tale şi ale turmelor tale! Blestemat să fii când intri şi blestemat să fii când ieşi! Trimită Domnul asupră-ţi lipsuri şi foa­mete (…) până vei fi stârpit, până vei pieri degrab pentru răutatea faptelor tale, că M-ai părăsit. Moartea s-o lipească Domnul de tine până te va topi din ţară (…) Bată-te Domnul cu sfârşeală şi cu lingoare şi cu fri­guri şi cu fierbin­ţeli şi cu omor şi cu vătămare de vânt rău şi cu tăciune, iar ele să te fugărească până ce vei pieri (…) Praf să-I dea Domnul pământului tău în loc de ploaie, până ce degrab te va nimici. Dea Domnul să fii sfârtecat în faţa duşmanilor tăi; pe o cale să le ieşi înainte, pe şapte căi să fugi de ei, şi-mprăş­tiat să fii prin toate-mpărăţiile pământului (…) Bată-te Domnul cu minte bezmetică şi cu orbire şi cu ieşire din minţi! (…) să n-ai noroc în drumurile tale; năpăstuit şi jefuit să fii de-a lungul zilelor tale şi nimeni să-ţi fie spre ajutor (…) Fiii tăi şi fiicele tale să fie daţi altui neam; ochii tăi să sece uitându-se la ei, dar braţul tău să nu aibă nici o putere. Roadele pământului tău şi toate ostenelile tale să le mă­nânce un neam pe care tu nu-l cunoşti; năpăstuit şi asuprit să fii în toate zilele tale! (...) şi fi-vei de râs şi de arătat cu degetul şi de pomină prin toate neamurile.
Străinul cel ce este-n mijlocul tău se va ridica deasupră-ţi foarte sus, iar tu te vei coborî din ce în ce mai jos; el va fi cap, iar tu vei fi coadă. Veni-vor peste tine toate bleste­mele acestea şi te vor fugări şi te vor prinde pân’-te vor surpa şi pân-te vor stârpi, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău ca să-I păzeşti poruncile şi hotărârile pe care ţi le-a poruncit” (Deuteronom 28, 16-45).
Cât de actuale şi de neabătut sunt, deopotrivă, şi blestemele şi bine­cu­vântările. Şi vedem că aşa se întâmplă, cum zice Dumnezeu: fie că ascultăm şi atunci vin asu­pra noastră binecuvântări, fie că nu ascultăm şi atunci vin asupra noastră blesteme.

Un motiv de încredere şi nădejde este şi trebuie să fie faptul că Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Biserica Mea, porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 17). Câtă vreme Îl avem pe Hristos ca Mântuitor şi Domn, nu trebuie să ne temem. Dar trebuie ca noi să facem ceea ce ne porunceşte El. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre în rosturile noastre: trebuie să ne centrăm viaţa negreşit pe Hristos şi pe Biserică.
Doamne, dă-ne putere şi ajută-ne să ne întoarcem la Tine şi să Te ascultăm ca să trăim!