ROMÂNIA - o țară pe cale de dispariție (I, II, III)

„Sau È›ara aceasta să fie în adevăr românească,
sau nici nu merita sa fie”.
Mihai Eminescu

Pentru foarte mulÅ£i, titlul acesta poate să fie pe cât de provocator, pe atât de scandalos. Am stat mult ÅŸi m-am gândit asupra lui. M-am gândit mai ales la impactul pe care îl va avea asupra cititorului, ÅŸi asta pentru că foarte mulÅ£i nu sesizează pericolul în care se află România în clipa de faţă.
IntenÅ£ia mea este, pe cât cu pu­tinţă, să trag un semnal de alar­mă sau să trag încă un semnal de alarmă, căci au mai făcut-o ÅŸi alÅ£ii până acum. Am auzit voci ale multor oameni mai învăţaÅ£i decât mine, ÅŸi chiar afirmaÅ£ii oficiale potrivit cărora România este pe cale de dispa­riÅ£ie, pe cale de disoluÅ£ie, într-un mod iremediabil, ireversibil - voi specifica - dacă lucrurile nu se schimbă în bine. Din nefericire, realităţile confirmă acest lucru ÅŸi în cele ce urmează voi arăta aceasta.

Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului – Prahova, spune că un bulgăre de zăpadă, o avalanşă o dată pornită de pe munte, nu se opreÅŸte până la poale. Să se întâmple oare aÅŸa ÅŸi cu poporul român?
Unii sunt optimiÅŸti, iar alÅ£ii sunt pesimiÅŸti. Înalt Prea SfinÅ£itul Justinian, Arhiepiscopul Mara­mu­reÅŸului ÅŸi Sătmarului, spune că este bine să fim realiÅŸti, adică nici fără speranţă, dar nici indi­ferenÅ£i sau nepăsători, crezând că lucrurile se vor rezolva de la sine. Scriitorul Octavian Paler zice, pe de altă parte, că este bine să fie cât mai mulÅ£i pesimiÅŸti care să tragă cât mai multe semnale de alarmă, să se trezească lumea, să ia aminte ÅŸi să acÅ£io­neze în consecinţă.
Părintele Ioan Chirilă de la Cluj spune că nu trebuie nicio clipă să fim pesimiÅŸti, câtuÅŸi de puÅ£in. Pe de o parte dăinuirea unui neam nu stă doar în număr, iar pe de altă parte - spunea tot dânsul pe un ton oarecum ironic - cea mai rea rugăciune pe care am putea-o face către Dumnezeu este de a-I cere să întoarcă trecutul. Dăi­nuirea unui neam nu stă doar în număr; dar ÅŸi în număr.
Eu sunt un fel de pesimist, dar asta nu înseamnă că nu m-aÅŸ bucura să văd că România o apucă pe drumul cel bun. Eu nu spun nimănui, nici să fie optimist, dar nici pesimist, ci doar să ia aminte ÅŸi să vadă în ce situaÅ£ie ne găsim ca neam ÅŸi ca destin. Să vadă dacă avem motive să fim opti­miÅŸti, pesimiÅŸti sau realiÅŸti.

Titlul cărÅ£ii l-am pus sub formă de întrebare pentru că s-ar putea ca România să dispară din istorie, ÅŸi s-ar putea să nu dispară. Depinde ÅŸi de noi. În Evanghelia de la Luca, Mântuitorul întreabă: „- Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi El oare credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8). De ce întreabă Mântuitorul? Nu ÅŸtie? Ba da, ÅŸtie, dar întreabă pentru că s-ar putea să găsească credinţă pe pământ ÅŸi s-ar putea să nu gă­sească. Acest lucru stă ÅŸi în pu­terea noastră, cum am mai spus. Dumnezeu ne-a înzestrat cu voinţă liberă ÅŸi ne respectă libertatea, lăsându-ne suverani asupra deciziei. De noi depinde dacă va găsi sau nu credinţă pe pământ, ÅŸi tot de noi dacă România va dispărea sau nu din istorie.
Cu siguranţă îmi vor spune mulÅ£i - unii mi-au spus-o deja - că nu voi schimba eu lumea. Acelora le răspund printr-o istorioară. „Într-o pădure s-a iscat un mare incendiu ÅŸi toate vieÅ£uitoarele s-au văzut în pericol. Cu mic cu mare, care cum a putut, s-au apucat să care apă
să-l stingă. Între ele ÅŸi o vrăbiuţă, zbura cu două picături în cioc. Elefantul cu trompa plină cu apă i-a zis: - Cu două picături de apă crezi tu că poÅ£i să stingi un incendiu atât de mare? La care vrăbiuÅ£a i-a răspuns: - Nu, dar cel puÅ£in îmi fac datoria”.
Sunt convins că nu voi întoarce eu roata istoriei României, dar datoria trebuie pe cât este cu putinţă să
ne-o facem fiecare. Scriind această carte, nu-mi fac decât datoria de creÅŸtin ÅŸi de român; datoria de a atrage atenÅ£ia asupra pericolelor ce pândesc fiinÅ£a ÅŸi destinul neamului nostru.

Scriitorul Răzvan Codrescu spune în cartea sa „Spiritul dreptei” că două sau trei generaÅ£ii nedemne pot face ca un popor să dispară din istorie. Zice două sau trei generaÅ£ii în sensul că, dacă bunicii ÅŸi părinÅ£ii nu vor transmite urmaÅŸilor valorile ÅŸi elementele de identitate pe care le-au primit de la înaintaÅŸii lor, sau le vor transmite greÅŸit, cum vor mai ÅŸti strănepoÅ£ii de la străbunici ce a fost ÅŸi cum s-a trăit odinioară? NepoÅ£ii ÅŸi urmaÅŸii lor nu vor mai fi ceea ce au fost bunicii sau înaintaÅŸii mai îndepărtaÅ£i. Pun ÅŸi această întrebare: - Ce rău este că noi nu mai suntem ceea ce am fost, ci suntem altceva, ÅŸi poate mai bine ca-n trecut? Foarte mulÅ£i dintre cei ce tind să nu mai fie ceea ce au fost recunosc că drumul pe care mergem nu este bun, fie că ne referim la valorile culturale ÅŸi spi­rituale, fie că ne referim la starea social-economică. FireÅŸte, nimeni nu zice să arăm cu boii ÅŸi nu cu tractorul, de exemplu, dar nu este bine pentru sufletul nostru ÅŸi pentru dăinuirea noastră ca neam creÅŸtin-ortodox, să nu mai fim români sau creÅŸtini ortodocÅŸi, aÅŸa cum am rezistat ÅŸi am trăit de când ne-am născut în istorie. Elementele comune ne apropie, ne unesc ÅŸi ne fac mai puternici. RenunÅ£area la aceste elemente ne îndepărtează ÅŸi ne despart pe unii de alÅ£ii, ne slăbesc. Aceste lucruri le doresc doar duÅŸmanii ÅŸi inconÅŸtienÅ£ii.
Am auzit voci spunând că nu se face gaură în cer dacă poporul român dispare. N-ar fi nici primul ÅŸi nici singurul. Stau ÅŸi mă întreb: oare câÅ£i responsabili mai sunt în Å£ara aceasta, pe câÅ£i îi mai inte­resează, pe câÅ£i îi mai doare ceva de Å£ara ÅŸi de neamul nostru? Am stat de vorbă cu un demnitar, căruia nu-i voi da numele ÅŸi pentru că îmi era într-o oarecare măsură confident. Am îndrăznit să-l întreb ce se întâmplă cu Å£ara noastră, la care mi-a răspuns: „- Pe nimeni nu mai interesează de nimic”.

Ca să fiu înÅ£eles, va trebui să citiÅ£i cu toată luarea aminte.
Un popor, ca să existe, trebuie să fie caracterizat de mai multe elemente de identitate, elemente care-l reprezintă ÅŸi care-l particula­ri­zează. Aceste elemente sunt: limba - în cazul nostru limba română, cultura - care la noi este strâns legată de cultul, religia ÅŸi credinÅ£a ortodoxă pe care le avem din etnogeneză (în acelaÅŸi timp ne-am născut ca popor în care s-a format limba română ÅŸi în care am devenit creÅŸtini ortodocÅŸi). De asemenea, cântecul naÅ£ional, portul naÅ£ional, jocul naÅ£ional, obiceiurile, arhitectura – ÅŸi, dacă vreÅ£i, până ÅŸi arta culinară -, omenia ÅŸi felul de a fi ca oameni, ca români. Cuvântul omenie nu există ÅŸi nu-i traductibil în alte limbi. Nu în ultimul rând, conÅŸtiinÅ£a apartenenÅ£ei la neamul românesc ÅŸi la valorile lui culturale ÅŸi spirituale, care ne particula­rizează ÅŸi ne identifică.
Numai în măsura în care vom fi conÅŸtienÅ£i ÅŸi responsabili să păs­trăm neschimbate ÅŸi nealterate aceste ele­mente de identitate ale neamului, vom putea spune ÅŸi crede că suntem sau mai suntem români.

Iubite cititor, hai gândeÅŸte puÅ£in împreună cu mine. Dacă un român, va renunÅ£a la limba română ÅŸi va împrumuta-o pe cea… turcă să zicem, dacă va renunÅ£a la religia bimilenară creÅŸtin-ortodoxă ÅŸi va adopta-o pe cea islamică, dacă va înlocui muzica, portul, jocurile ÅŸi cultura românească cu cele turceÅŸti, atunci el nu va mai fi prin nimic român, ci turc în toate cele. Dacă toÅ£i românii s-ar transforma în turci, atunci Å£ara locuită de ei nu ar mai fi România, ci Turcia. Tot aÅŸa am putea spune, dacă elementele noastre de identitate
le-am înlocui cu ale africanilor, cu ale arabilor sau chinezilor, cu ale maghiarilor, cu ale Å£iganilor sau cu ale oricărei alte etnii.
Dar, spune-mi: care elemente de identitate naÅ£ională le mai păstrăm la ora actuală? În ce măsură se mai cântă muzica tradiÅ£ională românească? În ce măsură se mai joacă frumosul joc românesc? Când ÅŸi unde se mai poartă frumoasele costume româneÅŸti? La foarte puÅ£ine ÅŸi rari ocazii unii artiÅŸti le prezintă pe diferite scene, după care le aÅŸează din nou în dulap pentru nu mai ÅŸtim câtă vreme. E bine ÅŸi atât, dar mai este mult până să redevină fenomen de masă costumul naÅ£ional, jocul naÅ£ional, muzica naÅ£ională. Ar trebui ca toate acestea să facă parte constitutivă din viaÅ£a fiecărui român conÅŸtient ÅŸi responsabil, măcar în zi de sărbătoare. Mi se pare că cineva a avut grijă să nu le zică „naÅ£ionale”, ci… „populare”. Corect ar fi să le numim aÅŸa cum sunt: nu doar „populare” ci „naÅ£ionale”.
Am fost în Grecia ÅŸi am văzut că ei nu cântă ÅŸi nu joacă decât greceÅŸte.
Azi la noi muzica preferată este rockul, manelele ÅŸi nu mai ÅŸtiu ce genuri de muzică uÅŸoară; costumul naÅ£ional a fost înlocuit de blugi ÅŸi alte… cârpe, frumosul joc naÅ£ional românesc a fost înlocuit cu tot felul de dansuri nero­mâneÅŸti.
Mai puÅ£in atacată mi se pare a fi limba neamului, deÅŸi pătrund întrânsa tot felul de cuvinte urâte, mai ales în limbajul cotidian. Nu ÅŸtiu în ce măsură este afectată de limbajul internetului. Eminescu spunea: „Limba este modul de a exista al unui popor”, iar Confucius: „Dacă vrei să reformezi un popor, reformează-i cuvintele”.
Cu virulenţă este atacată Biserica naÅ£ională, Biserica Ortodoxă Ro­mână, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o odată cu etnogeneza. Lim­­ba română ÅŸi Biserica Orto­doxă le avem de când ne-am născut ca neam pe acest pământ. Singură Biserica Ortodoxă s-a identificat cu aspiraÅ£iile neamului, de când ne-am născut în istorie. Åži de aceea numai Biserica Ortodoxă este Biserică NaÅ£ională; de aceea Eminescu a numit-o mama popo­rului român ÅŸi a fost primul care a avut ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului ca un simbol al unităţii spirituale ÅŸi de neam a poporului nostru dreptcredincios.
Nu observaÅ£i cum pe unii îi deran­jează expresiile „Biserică naÅ£io­na­lă”, „Biserică majoritară”? Până ÅŸi din sigla Ministerului Învăţămân­tului au scos cuvântul „naÅ£ional” ÅŸi nu-i mai zic Ministerul Edu­caÅ£iei NaÅ£ionale, ci Ministerul EducaÅ£iei ÅŸi Cercetării ÅŸi nu mai ÅŸtim în câte feluri. Pe cine deranjează? A dispărut până ÅŸi crucea roÅŸie de pe ambulanÅ£e ÅŸi salvări ÅŸi s-a pus steaua cu ÅŸase colÅ£uri a evreilor, dar cu colÅ£urile tăiate să nu bată izbitor la ochi. România nu mai este Å£ară creÅŸtină?
Prin înlăturarea cuvântului „naÅ£io­nal” ÅŸi „majoritar” nu se urmă­reÅŸte apărarea de discriminare a neromânilor sau a minoritarilor, ci lovirea în fiinÅ£a naÅ£ională a neamului ÅŸi desfiinÅ£area acestuia.

Profesorul Dan Zamfirescu spune că marii voievozi erau conÅŸtienÅ£i că neamul românesc va dăinui doar prin Biserică - ÅŸi aÅŸa s-a întâmplat din etnogeneză până astăzi - fapt pentru care înaintaÅŸii au ctitorit biserici ÅŸi mănăstiri ÅŸi au făcut cultură. AÅŸa ar trebui să se întâmple ÅŸi astăzi, dacă dorim să mai avem neam ÅŸi Å£ară. Cine luptă cu voie sau fără voie împotriva Bisericii Ortodoxe ÅŸi a unităţii ei, luptă cu voie sau fără voie împotriva poporului român ÅŸi a unităţii lui. DuÅŸmanii Bisericii Ortodoxe sunt duÅŸmanii poporului român. Biserica Ortodoxă Română dezbinată este poporul român dezbinat. Nicolae Iorga spunea în 1939 în Sala Ateneului Român: „Dacă poporul român, prin vitregia soartei, îÅŸi va pierde credinÅ£a ortodoxă, va dispărea ca neam”. Biserica este sufletul neamului românesc. Dacă sufletul se desparte de trup, atunci trupul moare. Åži de aceea Mântuitorul spune: „Nu vă temeÅ£i de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot
să-l ucidă; ci mai degrabă temeÅ£i-vă de acela care poate ca ÅŸi sufletul ÅŸi trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28). Lovirea în Biserică ÅŸi-n morala creÅŸtină nu exclude apariÅ£ia efectelor psihologice negative, dar pentru a căror rezolvare s-au creat atâtea funcÅ£ii de psihologi numai ca să se minimalizeze misiunea duhovnicilor care însă nu poate fi înlocuită de nimic.
Mă rog de iertare, oricât s-ar supăra credincioÅŸii neortodocÅŸi, dar numai Biserica CreÅŸtin Orto­doxă Română este Biserică NaÅ£io­nală Română. Åži am să arăt de ce.
Numai Biserica Ortodoxă Ro­mână există din zorii neamului, numai Biserica Ortodoxă Română s-a identificat ÎNTOTDEAUNA cu aspiraÅ£iile neamului, încât cine a fost român, a fost ÅŸi ortodox. Nae Ionescu spunea: „Ca să fii român, trebuie să fii ortodox”. Åži acest popor român creÅŸtin ortodox a vorbit întotdeauna limba româ­nă, exceptând, desigur, anumite sincope pasagere ale istoriei sale, cum ar fi faptul că la un moment dat în cult s-a folosit limba slavă, sau încercările de maghiarizare ale românilor transilvăneni.
Grupările religioase, toate de import ÅŸi care s-au constituit recent, cu credincioÅŸi recrutaÅ£i din sânul Bisericii Ortodoxe, contribuie cu voie sau fără voie la dezbinarea Bisericii NaÅ£ionale ÅŸi implicit a poporului roman. Niciuna nu poate fi biserică naÅ£ională. De aceea nu le place ideea de Bise­rică NaÅ£ională sau Biserică majoritară. Au ÅŸansa pocăinÅ£ei ÅŸi reintegrarea în Biserica pe care au părăsit-o. Ca să fii sută la sută Biserică NaÅ£ională, trebuie să fii unică, unitară, alcătuită din etnici români, vorbitori de limbă ro­mână ÅŸi păstrătoare a toate rânduielile bisericesti dintotdeauna: slujbe, Liturghie răsăriteană, posturi, sărbători ÅŸi toate celelalte, până ÅŸi arhitectura bisericilor. PriviÅ£i la arhitectura locaÅŸurilor de cult neortodoxe. Cel puÅ£in cele construite recent sunt departe de ceea ce au fost sau ar trebui să fie niÅŸte biserici cu adevărat creÅŸtine.
Dacă cineva are o altă apartenenţă religioasă, etnică sau culturală, este opţiunea sa şi este liber să
ÅŸi-o manifeste. Åži pentru aceÅŸtia
Biserica NaÅ£ională este ÅŸi poate să fie ca o mamă iubitoare, cu condiÅ£ia să se respecte reciproc legile iubirii, sincerităţii ÅŸi bunei convie­Å£uiri. Numai că adeseori, neor­to­docÅŸii caută prin tot felul de me­tode ÅŸi mijloace să discrediteze Biserica Ortodoxă - „Bate-voi păstorul ÅŸi se vor risipi oile turmei” (Matei 26, 31) - ÅŸi apoi să recruteze credincioÅŸi din sânul ei, după care vin ÅŸi cer drepturi de egalitate. Dacă autorităţile lumeÅŸti le dau drepturi egale, nu le dă Dumnezeu, pentru că El n-a întemeiat mai multe biserici, ci una singură.
Faptul că Biserica Ortodoxă Română e numită ÅŸi naÅ£ională, nu înseamnă că se deosebeÅŸte în doctrină ÅŸi învăţătură de celelalte biserici ortodoxe surori, ea păs­trând unitatea de învăţătură ÅŸi credinţă, cu toată Biserica uni­versală dreptmăritoare a lui Hristos.

Va trebui, cu tot riscul, să spun câteva cuvinte ÅŸi despre Biserica Greco-Catolică. Întâi fac obser­vaÅ£ia că este foarte delicat să abordezi problema ÅŸi să nu devii su­pă­rător. Căci, pentru a nu supăra, trebuie ori să fii de acord cu celălalt, ori să taci ÅŸi să te pre­faci că nu bagi de seamă. O abordare, oricât de elegantă, este ris­cantă.
Biserica Greco-Catolică, înte­me­iată în secolul XVIII, a fost na­Å£ională doar în măsura în care s-a luptat pentru păstrarea elemen­telor de identitate naÅ£ională ÅŸi de spiritualitate răsăriteană ale po­porului român (conÅŸtiinÅ£a de neam, limba română, Liturghia răsăriteană, posturile ortodoxe, slujbele, sărbătorile, arhitectura locaÅŸurilor de cult ÅŸi celelalte elemente comune cu ale românilor ortodocÅŸi). Dar nu a fost naÅ£ională câtă vreme, din punct de vedere spiritual, a fost despărÅ£ită de ceilalÅ£i români din spaÅ£iul „car­pato-danubiano-pontic” de dragul adoptării a câtorva învăţături neortodoxe care, din punct de vedere dogmatic, teologic, biblic ÅŸi religios, pot oricând constitui bază de dialog în spiritul dragos­tei, adevărului ÅŸi al libertăţii cu Biserica Romano - Catolică, pentru refacerea unităţii dinainte de 1054. Însă Biserica Greco-Cato­lică nu slujea unitatea spirituală deplină a poporului român ÅŸi de aceea a fost nevoie de revenirea care s-a petrecut în 1948.
În bună măsură trebuie să re­cunoaÅŸtem Bisericii Greco - Catolice con­tribuÅ£ia majoră la unitatea teritorială, politică ÅŸi de neam a românilor ardeleni cu Regatul României în 1918, însă cea spirituală s-a făcut în întregime doar după 1948. Astăzi dânÅŸii se îndepărtează de Biserica NaÅ£io­nală CreÅŸtin Ortodoxă din mai multe puncte de vedere. Renunţă la posturile fostei Biserici Greco-Catolice, care atunci erau ca ÅŸi ale Bisericii Ortodoxe, renunţă la arhitectura bisericilor, renunţă la împărtăşania cu pâine ÅŸi vin pe care au avut-o ca la ortodocÅŸi ÅŸi o înlocuiesc cu azimă, ca la romano-catolici. Dintre elementele de identitate le mai păstrează pe cel de etnie, limbă ÅŸi, într-un anume fel, pe cele de cultură - foarte puÅ£in, ca ÅŸi noi de altfel - pe cele legate de port, muzică ÅŸi jocuri naÅ£ionale. Prea puÅ£in pe cel de unitate spirituală, care este foarte important ÅŸi care îl implică ÅŸi pe cel de unitate a neamului. Ce folos ÅŸi pentru ce s-au despărÅ£it în două - ÅŸi-n chiar mai multe - atâtea sate? Comunităţile unitare sunt mult mai prospere, atât spi­ritual cât ÅŸi material, decât cele divizate.

*

Poate că nu este lipsit de importanţă să presupun faptul că, dacă - deÅŸi istoria nu se judecă cu dacă – nu ar fi venit războiul, revenirea greco-catolicilor s-ar fi făcut paÅŸnic, în timp ÅŸi nu s-ar fi născut resentimente pentru ruperea din nou a greco-catolicilor de ortodoxia românească. Îmi asum îndrăzneala să spun că, pentru despărÅ£irea greco-catolicilor de Biserica Ortodoxă, nu sunt dânÅŸii atât de vinovaÅ£i, cât sunt politicienii fără Dumnezeu, care discret i-au încurajat spre reînfiinÅ£are pentru a dezbina România ca să o poată distruge ÅŸi jefui. ÎntrebaÅ£i-vă, iubiÅ£i cititori, de ce televiziunile conduse de neromâni atacă doar Biserica Ortodoxă? De ce nu-ÅŸi rezervă dreptul de a da înformaÅ£ia ca ÅŸtire, fără să emită judecăţi de valoare ÅŸi fără să generalizeze un caz negativ anume?
Cum ar arăta Å£ara ÅŸi poporul nostru în întregime ortodox ÅŸi unitar? Cum ar fi ca toÅ£i românii, măcar în zi de sărbătoare, la comuniunea liturgică ÅŸi la întâlnirea cu Hristos euharistic, să fie îmbrăcaÅ£i în costume naÅ£ionale, iar în după masa aceleiaÅŸi zile, la comuniunea socială, să joace ÅŸi să cânte, jocurile ÅŸi cântecele noastre naÅ£ionale?
Pe vremea copilăriei ÅŸi mai demult, când satul era sat ÅŸi ţăranul ţăran, toată suflarea cu mic cu mare, se aduna duminică dimi­neaÅ£a la comuniunea liturgică la biserică, iar după masă la fel, cu mic cu mare, cu tânăr, cu bătrân, la comuniunea socială, la „jocul de la ÅŸură”. ToÅ£i erau îmbrăcaÅ£i în costume naÅ£ionale, dansau jocuri naÅ£ionale, cântau cântece naÅ£ionale, toate la lumina zilei ÅŸi sub privirea bătrânilor satului, din pricina cărora nimeni, de ruÅŸine, nu ÅŸi-ar fi permis să facă ceva rău. Mamele însoÅ£eau fetele ÅŸi vedeau cu ce feciori joacă. Le purtau de grijă ca să intre în cununie fecioare, să poată astfel întemeia căsătorii trainice ÅŸi să nască copii mulÅ£i. ViaÅ£a oamenilor era centrată pe Hristos ÅŸi pe Biserică, lucruri sfinte, care nu se negociau.
Astăzi, tinerii se adună la disco­tecă, în cluburi, noaptea, adeseori sâmbăta, ca să nu poată merge a doua zi la biserică, la comuniunea liturgică de care am vorbit. Cu îmbrăcăminte sumară, fără mu­zică naÅ£ională, fără joc naÅ£ional ÅŸi fără control social, existând astfel toate condiÅ£iile pentru a fi expuÅŸi tuturor păcatelor. A pătruns printre tineri moda să nu-ÅŸi mai păstreze fecioria până la cununie, moda de a-ÅŸi începe viaÅ£a sexuală ÅŸi a trăi în concubinaj înainte de Sfânta Taină a Cununiei, ceea ce favorizează posibilitatea desfa­cerii căsătoriei ÅŸi a încălcării jurământului conjugal.
M-a întrebat o credincioasă de ce este nefericită de vreme ce are de toate. Am stat, m-am gândit ÅŸi
i-am răspuns: - Pentru că nu cânÅ£i. Mai demult oamenii trăiau mai greu, dar erau mai fericiÅ£i pentru că nu erau scoÅŸi din vechile, bunele ÅŸi sănătoasele rânduieli ale Bisericii ÅŸi satului. Azi trăim tot felul de kitsch-uri, mode ÅŸi improvizaÅ£ii care nu ne carac­te­rizează ÅŸi nici nu ne mulÅ£umesc. Mai demult oamenii mergeau ÅŸi veneau de la câmp cântând ÅŸi fluierând. Asta pentru că dumi­nica le era sfântă, pentru că erau nelipsiÅ£i de la Sfânta Liturghie, iar în după masa zilei se întâlneau din nou, cântau ÅŸi jucau. Veselia o face unitatea, pacea, dragostea, sinceritatea, încrederea, cinstea ÅŸi omenia.
S-ar crea impresia că aÅŸ fi împotriva neamurilor străine de cel românesc ÅŸi care trăiesc împreună cu românii în acest spaÅ£iu. Dim­potrivă, fiecare neam să-ÅŸi păstreze ÅŸi să-ÅŸi pună în valoare propriile ele­mente de identitate, propria cultură, limbă, religie. Pentru că nici destinul lor nu este mai promiţător. Există riscul ca toate neamurile să se dilueze, să-ÅŸi piardă elementele de identitate ÅŸi să se creeze o masă biologică, o turmă de… - scuzaÅ£i-mi expresia – „vite” cuvântătoare, fără conÅŸtiinÅ£a vreunei apartenenÅ£e. O să fie bine aÅŸa? Eu nu ÅŸtiu. NaÅ£ionalităţile conlocuitoare pot să fie elemente de complementaritate cu naÅ£iunea română, pot să reprezinte entităţi la care să se raporteze etnia română majoritară ÅŸi reciproc să-ÅŸi împăr­tăşească experienÅ£e. Nu naÅ£iona­lismul este generator de conflicte, ci imperialismul globalizator.
Am auzit, într-un interviu radio-difuzat, un ierarh otodox spunând că s-ar putea să se ajungă la un moment dat să existe pe planetă o singură etnie ÅŸi o singură limbă ca ÅŸi înainte de potop. Nu ÅŸtiu dacă se va întâmpla sau dacă este posibil. Eu ÅŸtiu că neamurile sunt creaÅ£ii ale lui Dumnezeu; poporul român a luat fiinţă prin „arderea Duhului Sfânt”, cum spune părintele Ilie Moldovan. Prin Pogorârea Sfântului Duh peste Biserică s-a petrecut fenomenul contrar celui de la amestecarea limbilor la Turnul Babilonului. Contestarea Bisericii ÅŸi a etniilor din ea este echivalentă cu reîntoarcerea la Turnul Babilonului de odinioară.
Când Iisus Hristos i-a trimis pe SfinÅ£ii Apostoli, le-a zis: „… mergeÅ£i ÅŸi învăţaÅ£i toate NEAMURILE, botezându-le în numele Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Iată, exprimare explicită: neamurile, adică etnii, popoare. Fecioara Maria zice: „… iată, de acum mă vor ferici toate NEAMURILE” (Luca 2, 48). La fel, la Înfricoşătoarea Judecată „… se vor aduna în faÅ£a Lui toate NEAMURILE ÅŸi-i va despărÅ£i pe unii de alÅ£ii precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 32). Din nou afirmaÅ£ie clară cu privire la identitatea de neam, ca ÅŸi în atâtea locuri din Sfânta Scriptură. Vom spune în treacăt ÅŸi faptul că la judecată ne vom înfăţiÅŸa nu doar ca persoane, ci ÅŸi ca popoare ÅŸi vom răspunde pentru faptele noastre, atât ca persoane, cât ÅŸi ca etnii, sau ca
neamuri. CreÅŸtinismul nu a de­na­Å£io­nalizat popoarele spre a le uniformiza, ci le-a spiritualizat, le-a îndumnezeit, a transcens culturile oricăror popoare.
Diavolul ÅŸi slujitorii lui aruncă, cu toată perfidia, tot felul de ispite împotriva creÅŸtinilor Bisericii Ortodoxe, cu scopul de a-i compromite ÅŸi, indirect, de a distruge fiinÅ£a neamului românesc. Sub sloganul că fiecare om este liber să facă ce vrea, se promovează, prin intermediul emisiunilor televizate, prin intermediul internetului ÅŸi al fenomenului discotecă, în rândul tinerilor mai ales, tot felul de mode imorale. La televizor se transmit emisiuni cu tineri divorÅ£aÅ£i, concubini, persoane de moravuri uÅŸoare, ca să se creeze impresia că este bine ÅŸi aÅŸa, de vreme ce se dă la televizor. Tinerilor li se inoculează ideea că e bine ÅŸi se poate să-ÅŸi înceapă viaÅ£a sexuală înainte de căsătorie ÅŸi să stea împreună necu­nunaÅ£i. Prin aceasta se diminuează importanÅ£a Sfintei Taine a Căsă­toriei ÅŸi caracterul de sfinÅ£enie al Tainei. Iar dacă unirea dintre cei doi nu mai este sfântă, ce nevoie mai avem noi de Biserică? Ce Cununie mai este aceea în care cei doi nu mai sunt feciorelnici? Ce Biserică mai este aceea care cunu­nă concubini?
Îmbrăcarea în alb a miresei este premierea fecioriei ÅŸi a înfrânării. Ce premiază Biserica dacă cei ce se cunună sunt concubini de nu ÅŸtiu câtă vreme sau divorÅ£aÅ£i ÅŸi infideli ori cununaÅ£i pentru a nu ÅŸtiu câta oară? Diavolul ÅŸi slujitorii lui caută să-i compromită pe tinerii creÅŸtini, iar Biserica să fie obligată să recurgă la compromisuri, după care să poată fi acuzată. Dacă îi cunună, de ce îi cunună; dacă nu îi cunună, să fie fii ai Bisericii compromiÅŸi ÅŸi vrednici de acuzat.
Mai trebuie reÅ£inut că Dumnezeu a făcut legământ cu vechiul popor al Lui prin sânge, atunci când a poruncit ca orice copil de parte bărbătească să fie tăiat împrejur a opta zi după naÅŸtere (Facere 17,11-14), ÅŸi tot prin sânge a făcut legământ cu noul Său popor, poporul creÅŸtin, atunci când Fiul Său S-a răstignit pe cruce. Tot prin sânge se face ÅŸi legătura între cei doi soÅ£i care se căsătoresc „… în Hristos ÅŸi în Biserică” (Efeseni 5, 32), ÅŸi de aceea tinerii trebuie să intre în căsnicie feciorelnici, ca să întemeieze o familie trainică ÅŸi după voia lui Dumnezeu. Ideea pare radicală ÅŸi demodată, însă este voia lui Dumnezeu ÅŸi garanÅ£ia unei căsnicii sănătoase ÅŸi întemeiată pe încredere reciprocă ÅŸi credinţă în Dumnezeu, nu doar pe dragoste. Dragostea este fundamentală, dar, fără încredere, se perimează; apare între cei doi îndoiala, bănuiala, neîncrederea, gelozia – despre care Freud spune că este răul cel mai mare dintre toate relele din lume – certurile, reproÅŸurile, scandalurile, ură ÅŸi, în cele din urmă, divorÅ£ul. Iar despre nefastele lui consecinÅ£e asupra celor doi, asupra copiilor, asupra Bisericii ÅŸi a societăţii nu mai este nevoie să vorbim. Este ÅŸi motivul pentru care cei doi nu mai reuÅŸesc apoi căsătorii sănătoase, potrivit cu vorba din popor: „Dacă nu-i noroc dintâie, dup-ace, di ce să fie?”
De ce oare ispitele sunt aruncate mai degrabă asupra tinerilor?
Pe de o parte pentru că, tineri fiind, sunt mai predispuşi a ceda tentaţiilor, iar pe de alta pentru că ei reprezintă viitorul şi perspectiva neamului, societăţii, ţării şi Bisericii.
Cum vor arăta în viitor Å£ara,
Biserica ÅŸi neamul?
AÅŸa cum vor fi tinerii pe care îi creÅŸtem ÅŸi-i educăm astăzi. Åži dacă copiii noÅŸtri nu vor fi cum trebuie, cum îi vor învăţa pe nepoÅ£i? Iată întrebări pe care trebuie să ni le punem ÅŸi la care să luăm aminte.
Când evreii au vrut să plece din robia Egiptului, au zis că vor să plece ÅŸi să aducă jertfă Domnului Savaot în pustie. Egiptenii le-au spus că îi lasă, dar fără copii, lucru cu care evreii n-au fost de accord: „Vom merge cu tinerii noÅŸtri, cu bătrânii noÅŸtri, cu fiii noÅŸtri, cu fiicele noastre, cu tur­mele noastre ÅŸi cu cirezile noastre, căci e sărbătoarea Domnului, Dumnezeului nostru” (IeÅŸire 10, 9). Åži unii ÅŸi alÅ£ii ÅŸtiau că fără copii neamul se stinge. Va birui acela care îi are pe copii de partea sa. De aceea se duce atât de înverÅŸunată luptă împotriva familiei, împotriva naÅŸterii de fii. NiÅŸte tineri căzuÅ£i pradă desfrâului de orice fel nu vor fi foarte interesaÅ£i nici să se căsătorească ÅŸi nici să nască copii. Åži uite aÅŸa, populaÅ£ia românească scade înspăimântător.
Trebuie să spun ÅŸi faptul că există oameni fără Dumnezeu - nici nu ÅŸtiu cum să-i numesc -, care po­sedă o adevărată industrie a anticon­cepÅ£ionalelor, a porno­grafiei, a drogurilor, a prostituÅ£iei ÅŸi care au nevoie de piaţă de desfacere. Cum s-ar vinde toate aceste „produse” dacă toÅ£i tinerii ar fi creÅŸtini, aÅŸa cum doreÅŸte Dumnezeu? ToÅ£i aceÅŸti ucigaÅŸi ar da faliment ÅŸi n-ar mai avea raÅ£iunea de a exista. Dar ei caută să-i corupă pe tineri pentru a-ÅŸi vinde „produsele”. Fenomenul a cuprins până si funcÅ£ionari din instituÅ£ii superioare ale statului, din dorinÅ£a de câÅŸtig a celor care le conduc. Legalizarea prostituÅ£iei vor s-o facă nu pentru vreun bine social – nu există nici unul –, ci numai pentru ca ei, nesătui ÅŸi îmbuibaÅ£i, să câÅŸtige ÅŸi de aici bani murdari, dar… „legali”.
În învăţământ s-a introdus disciplina „EducaÅ£ia pentru sănătate”, sub a cărei mască să se predea educaÅ£ie sexuală, să fie învăţaÅ£i tinerii anumite lucruri, care nu Å£in de o viaţă normală ÅŸi creÅŸtină. Li se spune tinerilor că îÅŸi pot începe viaÅ£a sexuală ÅŸi înainte de căsă­to­rie – în acest caz importanÅ£a
Sfintei Taine a Cununiei se mi­ni­­ma­lizează - pentru că, vezi Doamne, trebuie ca înainte de căsătorie să se cunoască ÅŸi din punct de vedere sexual, să vadă dacă… „se potrivesc”; ÅŸi dacă nu se potrivesc, pot începe o altă relaÅ£ie ÅŸi tot aÅŸa, până nu se mai alege nimic din nefericitul nostru tineret. Li se spune ce trebuie să facă pentru a evita o sarcină nedorită, pentru a nu se îmbolnăvi de SIDA sau de o altă boală; sau ce trebuie să facă dacă totuÅŸi sarcina nedorită a apărut. Însă nu li se spune că modul cel mai avantajos pentru a te proteja de o sarcină nedorită, de vreo boală oarecare, de păcat, de frustrări sau procese de conÅŸtiinţă, este să păzeÅŸti porunca lui Dumnezeu, Care a spus foarte simplu ÅŸi foarte clar: „Să nu fii desfrânat!” (IeÅŸire 20, 14).
Ce om al lui Dumnezeu este acela care pune la îndoială poruncile lui Dumnezeu sau caută să le „negocieze”? Pentru mulÅ£i este mai comod să nu-ÅŸi pună problema lui Dumnezeu, sau să-I tăgăduiască existenÅ£a, decât să facă ce ne spune El. Se vorbeÅŸte adesea, în medii laice, despre a nu crede în Dumnezeu, ca ÅŸi când ar fi egal cu a crede, câtă vreme e o decizie liberă. EÅŸti liber să crezi sau să nu crezi, dar nu e acelaÅŸi lucru. Când crezi cu adevărat ÅŸi nu cu jumătăţi de măsură, atunci cauÅ£i ÅŸi să faci ce spune El.
Cum ar arăta Å£ara noastră dacă toÅ£i tinerii ar intra în căsnicie feciorelnici, dacă n-ar refuza căsătoria, dacă n-ar refuza naÅŸterea de copii, dacă toÅ£i soÅ£ii ar fi fideli ÅŸi niciu­nul n-ar accepta să divorÅ£eze?
Când egiptenii au văzut că evreii se înmulÅ£esc aÅŸa de mult, s-au temut că îi vor depăşi ca număr ÅŸi au luat măsuri pentru a împiedica naÅŸterea evreilor. Au poruncit moaÅŸelor ca atunci când o evreică va naÅŸte copil de parte bărbă­tească să-i rupă gâtul ÅŸi să-l arunce în Nil. AÅŸa, azi a devenit o modă ca tinerii să refuze naÅŸterea de copii sau să-i avorteze. Se inoculează ideea că este greu de crescut copii mulÅ£i, că eÅŸti liber să-Å£i trăieÅŸti tinereÅ£ea cum vrei ÅŸi, de aici, refuzul căsătoriei, refuzul naÅŸterii de copii ÅŸi numărul mare de întreruperi de sarcină. Însă nu starea materială este cauza refuzului de a naÅŸte copii, din moment ce bogaÅ£ii au doar câte un copil-doi sau cel mult trei. Motivul stă în criza spirituală ÅŸi în modele celui rău despre care am mai pomenit. Am auzit - ÅŸi-mi vine greu să cred - că în România se aruncă anual cam 2.000.000 de tone de alimente ÅŸi spunem că e criză. O ultimă informaÅ£ie vor­beÅŸte de 5.000.000 de tone (TV 24, 8 februarie 2016). În toată Europa, existând această societate de consum, se aruncă – Å£ineÅ£i-vă bine – patruzeci la sută din pâinea produsă. Mie nu-mi vine să cred. Dacă informaÅ£ia este eronată, atunci greÅŸesc ÅŸi eu. A spus-o redactorul TV Liviu Mihaiu.
Din 1958 încoace, în România
s-au făcut, numai întreruperi oficiale de sarcină, peste douăzeci ÅŸi cinci de milioane. Ce vi se pare: nu ÅŸtie ÅŸi nu vede Dumnezeu? Sau nu vom răspunde ca popor în faÅ£a lui Dumnezeu? Vom scăpa de consecinÅ£e dacă vom trata cu nepăsare fenomenul? Eu zic că nu. După 1989 prima lege pe care au dat-o Ion Iliescu ÅŸi Petre Roman a fost liberalizarea avorturilor, care să faciliteze scăderea natalităţii în România ÅŸi distrugerea poporului român.
În neînÅ£elepciunea noastră, vă­zând stările de criză sau de sărăcie - care nu sunt materiale, ci morale ÅŸi spirituale - mai avem îndrăz­neala să zicem că ne pedepseÅŸte Dumnezeu. Facem acel transfer de vină pe care l-a făcut Adam când, în loc să se căiască ÅŸi să-ÅŸi ceară iertare pentru greÅŸeala comisă, a zis: „Femeia pe care
mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom, ÅŸi eu am mâncat” (Facere 3,12), ca ÅŸi când Dumnezeu ar fi fost vinovat că i-a dat femeie. „Iar femeia a zis: Åžarpele m-a amăgit, iar eu am mâncat” (Facere 3,13). Dumnezeu nu pedepseÅŸte pe nimeni. Ne pedepsim noi singuri prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, Care a zis: „CreÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i ÅŸi umpleÅ£i pământul ÅŸi-l stăpâniÅ£i!” (Facere 2, 28). Cu cine să umplem pământul României, al vechii Dacii, ÅŸi să-l stăpânim, dacă nu ne înmulÅ£im? Este vinovat Dumnezeu că nu ne înmulÅ£im noi? Eu cred că nu. Suntem vinovaÅ£i noi, ÅŸi încă de două ori. Odată pentru că nu ascultăm de porunca lui Dumnezeu ÅŸi apoi pentru că Îl facem pe Dumnezeu vinovat de pedeapsă. Istoricul Adrian Cio­roianu zice că istoria n-a cunoscut spaÅ£ii vide, nelocuite. Nu se în­mul­Å£esc românii? Pământurile lor, pentru care strămoÅŸii ÅŸi-au vărsat sângele, vor fi locuite de neromâni, de imigranÅ£i. Tot el spunea că nu întrevede când ÅŸi cum România îÅŸi va reveni din această situaÅ£ie.
Åžansa noastră nu este decât una: pocăinÅ£a, care presupune conÅŸtien­tizarea păcatului, părerea de rău, hotărârea de a nu-l mai săvârÅŸi, rugăciune de iertare ÅŸi naÅŸtere de copii.
Din punct de vedere demografic, peste nici patruzeci de ani, vom fi minoritari în propria noastră Å£ară, iar pentru a ne salva de la dis­pariÅ£ie ca neam, fiecare pereche de soÅ£i ar trebui să nască în medie cel puÅ£in 2,8 copii. FireÅŸte că nu se poate decât, ori doi, ori trei. Calculul vrea să spună că zece perechi de soÅ£i ar trebui să nască minimum 28 de copii. Se nasc în România atâÅ£ia copii? Nu, ci se nasc doar 1,3 pe perechea de soÅ£i. PopulaÅ£ia globului creÅŸte ÅŸi a României scade. Åži atunci cum vom scăpa de dispariÅ£ie?

Iubite cititor, nu vreau să sperii pe cineva, dar spune-mi, dumneata ce răspuns ai la această întrebare?
În cartea sa „Cronica anului 2000”, Mircea MaliÅ£a spune că ne asemănăm cu o specie de ÅŸobolani din Groenlanda care, din patru în patru ani, se aruncă în Atlantic cu zecile de mii ÅŸi se îneacă în valuri. Oamenii de ÅŸtiinţă încă n-au dez­legat misterul: cum, irezistibil, se năpustesc să se arunce în apă?

* * *

Fenomenul dezastrului demografic priveÅŸte de fapt toată Rusia ÅŸi toată Europa. Am mai spus-o ÅŸi în altă parte că vine Asia peste noi. Al doilea oraÅŸ din lume ca număr de turci după Istanbul, este Moscova, iar pe locul trei Berlinul. Nu mai vorbesc de mozaicul de etnii din Paris sau Munchen, oraÅŸe pe care le-am vizitat. Oricât de civilizată s-ar crede Europa, are în sine lucruri care îi pot fi fatale dacă nu revine la valorile creÅŸtine. Părin­tele Ilie Moldovan spune că noi nu trăim civilizaÅ£ia vieÅ£ii, ci pe cea a morÅ£ii; sau cum spunea Sene­ca: „Omul nu moare, ci se omoară”.
Există, de asemenea, o modă drăcească legată de dobândirea de bunuri materiale ÅŸi bani cât mai mulÅ£i ÅŸi cât mai repede, fapt ce-i determină pe tineri fie să refuze, fie să amâne cât mai mult atât căsătoria, cât ÅŸi naÅŸterea de copii. Tot aÅŸa, faptul de a pune accent major în primul rând pe carieră, pe realizarea profesio­nală; iar când se hotărăsc totuÅŸi să dea naÅŸtere la copii, ori este foarte târziu, ori nu-i mai dă Dumnezeu. Copilul nu vine cum ai da „click-enter” la calculator. El vine când îl dă Dumnezeu ÅŸi de aceea nu trebuie refuzat. Copilul se naÅŸte în trei ÅŸi nu în doi; adică doi părinÅ£i ÅŸi Dumnezeu, Care binevoieÅŸte ÅŸi pune în el, din momentul conceperii, suflet nemuritor, după chipul ÅŸi după asemănarea Lui. De aceea avortul nu este numai ucidere de om, ci ÅŸi ucidere de Dumnezeu.
S-au creat în România cabinete de planificare familială, instituÅ£ii care, vezi Doamne, îi învaţă pe oa­meni cum să-ÅŸi planifice nu­mărul de copii pe care ÅŸi-i doresc. Sub masca planificării familiei, aceste instituÅ£ii îi învaţă pe tineri, ce să facă să prevină o sarcină, când situaÅ£ia demogra­fică în Å£ara noastră este sub orice critică. România este Å£ara cu cea mai scăzută rată a natalităţii din lume. Nimeni nu poate obliga pe nimeni să dea naÅŸtere la copii dacă nu doreÅŸte, dar nici să descurajezi naÅŸterea nu ne este permis. Ce să mai vorbim de te­le­vi­ziunile diavoleÅŸti – nici nu le pot numi altfel - care oferă tinerilor ÅŸi tuturor privitorilor modele de cea mai joasă ÅŸi imorală speţă. Aruncă asupra privitorilor tot felul de ispite, de tentaÅ£ii, care mai de care mai degradante. Caută să spele cre­iere­le oamenilor pentru a deveni niÅŸte inÅŸi cât mai uÅŸor de manipulat. Noi ar trebui să dez­vol­tăm ÅŸi să promovăm conceptual de antiromânism, aÅŸa cum este promovat conceptual de antise­mitism. Care este deosebirea?

În timpul unei emisiuni televizate un demnitar a fost întrebat, telefonic, de către un procuror din Arad, cine este responsabil de genocidul care s-a făcut în România din 1989 încoace, de faptul că s-au ucis atâtea mili­oane de copii în burÅ£ile mamelor ÅŸi s-au aruncat la canal ÅŸi-n container. Demnitarul, care desigur nu iubeÅŸte poporul român, a sărit ca ars, i-a închis telefonul procu­rorului ÅŸi l-a catalogat ca fiind extremist, spunând că fiecare este liber să dea naÅŸtere la câÅ£i copii doreÅŸte.

E adevărat că fiecare om este liber să dea naÅŸtere la câÅ£i copii doreÅŸte, dar asta nu înseamnă că nu este res­ponsabil că i-a ucis pe cei pe care nu i-a dorit, când Dumnezeu - ÅŸi nu un demnitar corupt - a zis, pe de o parte, „Să nu ucizi” (IeÅŸire 20, 13), iar pe de alta „CreÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i ÅŸi umpleÅ£i pământul ÅŸi-l stăpâniÅ£i” (Fac. 2, 28).
În România, în condiÅ£ii normale ÅŸi decente, ar putea trăi ÅŸi s-ar putea dezvolta un popor de optzeci, o sută de milioane de locuitori. Ce cuvânt am avea noi atunci în poli­tica europeană ÅŸi mondială?
România a pierdut, pe parcursul istoriei, teritorii importante, fie în diverse războaie, fie din cauza conjuncturilor nefavorabile sau a politicilor neînÅ£elepte duse de unii conducători nevrednici: două judeÅ£e în sudul Dobrogei, trei judeÅ£e în sudul Basarabiei, Basarabia toată în 1812, două judeÅ£e ÅŸi jumătate în nordul Bucovinei, o jumătate de judeÅ£ peste Tisa în nordul MaramureÅŸului, Banatul Sâr­besc, precum ÅŸi în câmpia Tisei potrivit versurilor lui Eminescu:
„De la Nistru pân la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-s-a” -, fără să mai luăm în discuÅ£ie hotarele între care se întindea vechea Dacie. Departe gândul de a fi imperialist, dar toate aceste teritorii le-am putea recupera fără luptă, doar „inundându-le” din interior cu ro­mâni, pur ÅŸi simplu respectând întru totul porunca lui Dumnezeu: „CreÅŸ­teÅ£i ÅŸi vă înmul­Å£iÅ£i ÅŸi umpleÅ£i pământul ÅŸi-l stă­pâniÅ£i”. Cum să-l stăpâneÅŸti dacă nu te înmulÅ£eÅŸti ca să-l poÅ£i umple? Prin refuzul naÅŸterii de copii ne tăiem singuri „craca de sub picioare” ÅŸi punem vina pe Dumnezeu, că ne bate.
Numai cele peste douăzeci de mi­lioane de copii avortaÅ£i din 1989 încoace, cu românii actuali, cu cei plecaÅ£i în străinătate, cu basara­benii ÅŸi cu cei din celelalte teritorii locuite de români ÅŸi tot am fi fost peste cincizeci de milioane de români. Altfel ar fi fost situaÅ£ia, faţă de cea actuală, când populaÅ£ia este atât de îmbătrânită, iar tineretul în stare să muncească ÅŸi să nască este plecat în cele străi­nătăţi. Noi ne aflăm acum în situaÅ£ia în care se aflau sirienii când proo­ro­cul Elisei s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „LoveÅŸte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire”. Åži Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei (IV Regi 6, 18).
Nu ÅŸtiu câÅ£i v-aÅ£i pus întrebarea cine e cel mai mare patriot? Patriot nu-i acela care lăcrimează pe Å£uica de Crăciun - cum ironiza într-o emisiune Andrei PleÅŸu -, nici cel care poartă ostentativ însemne naÅ£ionale. Sunt bine de purtat la ocazii festive, ca niÅŸte lucruri sacre; dar nu de vopsit în culorile naÅ£ionale băncile pe care ne aÅŸezăm cu dosul, fapt ce denotă o gravă necunoaÅŸtere ÅŸi lipsă de respect. Dar cel mai mare patriot este acela care, conÅŸtient, îÅŸi face datoria în locul unde se află ÅŸi, în primul rând, acela care dă naÅŸtere la cel mai mare număr de copii.
Patriot înseamnă iubitor de patrie, iar „patrie” vine de la cuvântul latinesc „pater, patrum” care în­seamnă „Å£ara părinÅ£ilor”. Å¢ara părinÅ£ilor, adică patria, este, în cazul nostru, mai mare decât Å£ara în interiorul căror graniÅ£e este statul. PărinÅ£ii noÅŸtri din vechime au avut Å£ara mult în afara gra­niÅ£elor actuale ale României. Cine este patriot, va naÅŸte cât mai mulÅ£i copii, cu care să se umple ÅŸi patria, adică „Å£ara părinÅ£ilor” din afara grani­Å£elor ţării.
Am tot curajul să spun că tot ce
s-a făcut în România în ultimele decenii s-a făcut rău intenÅ£ionat. România nu-i condusă de români. PuÅ£inii români care se află la conducere nu-s patrioÅ£i ÅŸi nici creÅŸtini, ci trădători. O dovedesc toate re­lele pe care le-au făcut deliberat cu scopul de a distruge România, neamul, Å£ara ÅŸi Biserica. Profesorul Ovidiu Hurduzeu spu­ne că imperiul mondial al corpo­ra­tocraÅ£iei urmăreÅŸte să slăbească ţările constituite pe criteriu etnic, religios ÅŸi cultural pentru a le putea mai uÅŸor stăpâni ÅŸi controla. „Dacă vrei să ÅŸtii cum este condusă o Å£ară, ascultă-i muzi­ca”, spunea tot Confucius. Nicio­dată nu m-am gândit că ar putea exista o relaÅ£ie între felul în care este condusă o Å£ară ÅŸi muzica pe care o ascultă. Iată că la noi există.
Toate resursele naturale nu se folo­sesc ÅŸi nu se exploatează în folosul ţării ÅŸi în folosul prospe­rităţii românilor. Despre ce să vorbim? Neromânii de la conducerea ţării au înstrăinat petrolul, gazele naturale, apele minerale, cimentul, pădurile, flota (286 de vapoare), C.F.R.-ul ÅŸi unităţile eco­nomice pe care nu le-au distrus. De asemenea, au devalizat bănci ÅŸi au creat inginerii financiare piramidale (Caritas, F.N.I., S.A.F.I. etc) în scopul obÅ£inerii, prin toate mijloacele, de bani ilegali.
În prezent se duce bătălie pe aur ÅŸi pe pământ. In România pămân­tul este de ÅŸase-ÅŸapte ori mai ieftin decât în restul Uniunii Europene. Neromânii care ne conduc încep
să-l vândă străinilor - ei au bani - cu milioanele de hectare. Au vândut până acum peste patruzeci la sută din suprafaÅ£a agricolă a ţării, mai exact, peste 5.500.000 de hectare. Fără resurse cum să încurajezi naÅŸterea de copii, cum să creezi locuri de muncă ÅŸi să rea­lizezi veni­turi? Conducătorii sunt interesaÅ£i doar de sporirea propriilor averi. Dacă ar fi interesaÅ£i de înlăturarea crizei - din pricina căreia ei nu suferă câtuÅŸi de puÅ£in - n-ar spori numărul de parlamentari până dincolo de limita penibilului, 588. Dacă India ar păstra această propor­Å£ie în raport cu numărul de locui­tori, ar trebui să aibă un număr de 38 220 de parlamentari ÅŸi, ca loca­Å£ie unde să se adune, un stadion în toată regula. India are mai puÅ£ini parlamentari ca noi. Dacă România ar avea proporÅ£ia Indiei, atunci am avea 5, cel mult 6 parlamentari. Să nu mai vorbim de salariile ÅŸi pen­siile astronomice pe care ÅŸi le vo­tează, sau despre fenomenul co­rup­Å£iei ÅŸi efectele sale negative.

*

Foarte mulÅ£i nu sesizează ÅŸi nu-ÅŸi dau seama că un factor de unitate ÅŸi echilibru pentru neamul nostru românesc, ar putea fi monarhia constituÅ£ională. Voi fi acuzat că fac politică, dar voi răspunde: - Politica este ceva rău? Dacă da, de ce politicienii o fac? Ce este păcat pentru mine ÅŸi pentru ei nu? Alexandru Paleologu spunea, într-unul din numerele revistei „Transilvania”, că, dacă România nu se întoarce la forma de guvernare monar­hică, dispare din istorie. AuziÅ£i, iubiÅ£i cititori!?

IndependenÅ£a ÅŸi demnitatea na­Å£io­nală ne-a adus-o monarhia. Mo­narhia a făcut România în frun­tarii nesperate în 1918. Apo­geul cultural din perioada inter­be­lică ÅŸi creÅŸterea economică din anul 1938 s-au făcut tot sub monarhie. Din 1947 România are conducere ilegală ÅŸi toÅ£i cei care au condus-o de atunci încoace nu s-au interesat - sau n-au ÅŸtiut să se intereseze - decât de lucruri care au dăunat neamului românesc: ateism, închisori, crime, minciuni, desfiinÅ£area dreptului de proprietate privată, imoralitate, falsificarea istoriei, jaf ÅŸi furt pe toate planurile. După 1989, cei care se exprimă împotriva monarhiei sunt fie urmaÅŸii antecesorilor atei, fie complici din ignoranţă. Un român luminat, sincer, credincios ÅŸi cult a fost, este ÅŸi va fi întotdeauna mo­narhist. Regele este unsul ÅŸi repre­zen­tantul lui Dumnezeu în cele dinafara Bisericii. El este arbitru faţă de puterile din stat, factor de echilibru ÅŸi stabilitate politică, reprezentând unul din cele mai importante elemente de unitate a neamului, poporului ÅŸi ţării.
Foarte puÅ£ini ÅŸtiu ÅŸi înÅ£eleg că în puterea prerogativelor pe care le are, regele intră în Altarul Bi­sericii prin UÅŸile ÎmpărăteÅŸti, pe unde n-are voie să intre decât Arhiereul sau preotul în veÅŸminte de slujbă. Cei ce sunt împotriva monarhiei, fie că nu ÅŸtiu aceste lucruri, fie că nu-i interesează sau - ÅŸi mai rău -, sunt vădit împotriva poporului lui Dumnezeu ÅŸi împotriva credinÅ£ei în Dumnezeu care l-a uns pe rege.

Ziua naÅ£ională a României a fost ÅŸi ar trebui să fie ziua de 10 Mai ÅŸi pentru că are o întreită semni­ficaÅ£ie: în 10 Mai 1866 a venit principele Carol I în România, în 10 Mai 1877 s-a proclamat de prinÅ£ul Carol ÅŸi a fost votată în Senat independenÅ£a de stat a României ÅŸi tot în 10 Mai, 1881, România a devenit regat, stat cu formă de guvernare monarhică. Ziua de 1 Decembrie, ca zi na­Å£ională a României au decretat-o ateo-comuniÅŸtii ÅŸi complicii lor, ca să abată atenÅ£ia poporului de la semnificaÅ£ia zilei de 10 Mai ÅŸi a ideii de monarhie consti­tu­Å£ională. Åži tot ca să ducă în derizoriu ideea de monarhie, Ion Iliescu a încurajat încoronarea ca regi ai Å£iganilor pe cunoscuÅ£ii Cioabă. Åžtiu că nu-s elegante ultimele afirmaÅ£ii, dar sunt perfect adevărate - ca parte mizerabilă din istoria poporului nostru - ÅŸi dau dovadă de ce sunt în stare neromânii care „ne conduc”.
În 2013 când s-a dezbătut pro­blema stemei României, Petre Roman nu a acceptat să se includă pe stemă cuvintele „Nihil sine Deo”, adică „Nimic fără Dumnezeu”, pentru că s-ar putea să-i discriminăm pe minoritarii atei. Dar nu este interesat să fie traÅŸi la răspundere cei care în închisorile comuniste au ucis ÅŸi chinuit sute de mii de oameni fără vină, pentru ca astăzi să conducă ÅŸi să ducă la dezastru România ateii ÅŸi complicii lor. Tot el este cel la a cărui sugestie Å£iganii au fost numiÅ£i „rromi”, pentru ca să se poată foarte uÅŸor, la o adică, identifica cu românii. Dacă nu suntem de acord, înseamnă că-i „discri­mi­năm”; dacă suntem de acord, riscăm să ne con­fundăm cu ei, ceea ce nu ne convine pentru că nu este adevărat. AÅ£i văzut cum un duÅŸman al României - Å£ară care îl plăteÅŸte cu salariu să trândă­vească în Parlament, „a arun­cat o piatră în apă, ÅŸi douăzeci de înÅ£e­lepÅ£i nu pot s-o scoată?” „Când necredincioÅŸii stau la cârmă, oamenii plâng” (Pro­verbe 29, 2).
Când, în 1947, monarhia a fost desfiinÅ£ată prin ÅŸantaj, crimă, minciună, fraudă ÅŸi violenţă, principalii conducători ai partidului comunist erau alogeni, care au ucis ÅŸi chinuit în închisori, cum am spus, sute de mii de români. ToÅ£i cei care susÅ£in pentru România forma de guvernare republi­cană, ar trebui să-i ceară public scuze poporului român pentru crimele ÅŸi dezastrul pe care le-au săvârÅŸit de când l-au alungat pe rege ÅŸi până astăzi ÅŸi nu să îndrăznească să aibă pretenÅ£ia de a conduce un popor pe care l-au călcat pe gât ÅŸi l-au batjocorit.

Mai auzim uneori pe unii spunând că statul este laic ÅŸi că Biserica
să-ÅŸi vadă de treburile ei. Acelora trebuie să le răspundem că laicÄ