Romania nonsensului giratoriu / Vindem materie cenusie

Inainte de ’89, aproape toate problemele de matematica incepeau cu „La o Alimentara”, „La un aprozar”, „La macelarie”, „La cofetarie”... apoi continuau cu „s-au adus” si „s-au vandut”. Kilograme, bucati, litri sau metri de ceva. De acolo, de fapt, am invatat verbul „a vinde”. Dupa ’89, a vinde era ceva esential. Atat de esential, incat nu erai om de comitet daca nu vindeai o mobila, un televizor, un covor sau un fotoliu. Apoi, „a vinde” a devenit sport national. Dupa ce am terminat de vandut piulite, surubele, ace de siguranta, vaci si kilometri de elastic pentru chiloti, am inceput sa vindem utilaje. La tona, la bucata, la cum se nimerea. Cred ca, daca voiai si aveai bani, puteai cumpara un strung la litru fara prea mari batai de cap. Nu ne-am saturat de vandut. Am continuat, cu aceeasi frenezie, sa vindem fabrici intregi si uzine. La vrac. Ce mai conta ce mai erau in ele si cine sa stea sa numere bucatile de unelte ce mai ramasesera? Tot nu ne-am saturat. Am inceput sa vindem diplome la kilogram si, daca tot am inceput cu prostitutia (care initial a fost una intelectuala), am continuat sa vindem si fete. Ca doar tot ce se poate pipai se poate vinde. Ne-am vandut cam tot. Sau asa am crezut. Da’ mai aveam de vandut pamant. Si ce daca altii au murit inaintea noastra, aparand fiecare centimetru cu un entuziasm numai bun de trecut la „observatii” in fisele de psihiatrie? Vindem tot. La oricine. Bani sa fie. Apai c-or fi euro, dolari, yeni sau lire turcesti, n-are nicio importanta. Am gatat si cu pamantul. Si credeti ca nu mai avem ce vinde? O, ba da! Acum ne vindem medicii. La bucata, la vrac, pe capete sau in grupuri. La americani, la italieni, la englezi, la francezi... Oriund, numai sa se duca. Si asa nu sunt ei asa multi incat sa mai conteze cand se numara voturile. Si iaca-ta, am inceput a vinde materie cenusie. Prostie nu mai cumpara nimeni, ca din aia avem destula. Mihai DRAGUS mihai.dragus44@gmail.com