Romania nonsensului giratoriu / Pulbere, praf si prejudecati

Sunt un butoi mare cu pulbere, praf si prejudecati. Pulberea sta sa explodeze, praful se imprastie, atatand pulberea, iar prejudecatile… astea le am din grupa mare de gradinita. Pe atunci, prejudecatile se margineau in a sustine ca doctorul care imi verifica amigdalele nu poate fi bunica. Si trebuia sa-i explic lui nenea in halat ca orice bunica valabila miroase a mere coapte, are ochelari cu rame groase, e grasuta, pufoasa, cu parul alb si, prin urmare, el nu putea fi bunica atata vreme cat mirosea a spirt si era prea uscativ pentru a fi pufos. Dupa cativa ani, mi s-a mai format o prejudecata. Un invatator rau era un invatator care te obliga sa inveti „Zdreanta”, cu toate ca o chestie latoasa si cu ochi de faianta putea sa iti trezeasca cel mult spaima. Nu-mi mai aduc aminte cum, de la doua prejudecati, am ajuns un munte de „trebuie”. Chiar daca orice „trebuie” in general ma scoate din minti si imi trezeste toate fibrele revoltei si ale anarhiei, stiu ca TREBUIE sa pui pasiune in orice faci, chiar daca e vorba de catedra, stetoscop, plansa de desen sau galeata cu mop. Stiu ca TREBUIE sa spui ceea ce gandesti, chiar daca neuronii tai nu sunt facuti sa se muleze pe talpa de pantofi a altora. Stiu ca TREBUIE sa spui multumesc, cu placere sau buna-ziua, si sa o faci cu toata gura. Stiu ca TREBUIE sa taci atunci cand vorba ta il poate nedreptati pe altul. Stiu ca TREBUIE sa ajuti omul, chiar daca a ajuns sa-ti fie cea mai antipatica faptura de pe lume. Stiu ca TREBUIE sa oferi, dar sa nu ceri. Si mai stiu ca oamenii frumosi sunt buni de lipit pe pereti, ca oamenii simpli cantaresc mai mult decat titulatura oamenilor „mari”, ca nu-i o rusine sa spui „nu stiu” si nici o tragedie sa simti ca nu vrei. Si, peste toate, raman acelasi soim al patriei care simte ca o bunica valabila e pufoasa si miroase a mere coapte, iar un profesor bun te poate determina sa-ti placa „Zdreanta”. Mihai DRAGUS mihai.dragus44@gmail.com