România nonsensului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Dacă nu îmi spui că îţi plac cămăşile albastre, ai toate şansele să te alegi cu o cămaşă în pătrăţele verzi. Pentru că mie îmi plac pătrăţelele.

Dacă îmi spui că îţi plac pătrăţelele doar de dragul de a mă vedea pe mine jubilând (uau, suntem la fel!), e aproape sigur că şi ghiozdanul tău va fi unul în pătrăţele galbene.

Prin urmare, în fiecare dimineaţă te vei duce la şcoala înjurând în şoaptă moda, cine a inventat-o, gusturile, cămaşa în pătrăţele verzi şi ghiozdanul în pătrăţele galbene. Şi în fiecare dimineaţă eu te voi conduce la uşă, înjurând toanele unui copil răzvrătit şi nerecunoscător.

Asta înseamnă, pe scurt, lipsa de comunicare.

Ar fi mai sănătos să-mi spui că nu-ţi plac cămăşile de niciun fel şi că urăşti culoarea verde, la fel cum urăşti pătrăţelele, indiferent de culoare. E posibil să nu jubilez (deşi ştiu că e dreptul tău să nu apreciezi lucrurile care îmi plac mie), dar măcar ne vom despărţi dimineaţa zâmbind, nu înjurând.

Nu am să-ţi spun că îţi interzic să fumezi. Nimeni nu poate „interzice” cuiva ceva. Nici măcar un părinte copilului său. În schimb, am să-ţi spun că fumatul nu te face nici mai serios, nici mai matur (aşa cum am crezut eu atunci când m-am apucat) şi că îţi va fi foarte greu să te laşi (pentru că în mod sigur vei dori mai târziu să faci asta, atunci când vei constata că urcatul scării a devenit un proces foarte obositor). Şi, dacă te apuci, aş prefera să o faci în faţa mea, nu în spatele blocurilor, gândindu-te cât de independent eşti tu că fumezi! Dacă stai să te gândeşti logic, ca fumător vei depinde încă şi mai mult de mine (pentru că fumatul costă).

Nu cred că voi reuşi vreodată să înţeleg „simpozioanele pentru încurajarea cetăţenilor de a se lăsa de fumat”. Şi nici mentalitatea celor care cred că, dacă pui o poză cu dinţi stricaţi pe pachetele de ţigări, e clar că niciun adolescent nu se va apuca de fumat. Nimeni nu a devenit fumător pentru că dorea să aibă dinţii frumoşi!

Dacă oamenii ar comunica, cei care acum se lansează în tot felul de campanii idioate pentru lăsatul de fumat ar şti că alţii devin fumători pentru că toţi colegii fumează sau pentru că cineva pe care îl admiră e fumător, sau pentru că fumând fac în ciuda altuia, sau pentru că, în viziunea lor, nu se egzistă maturitate fără pachetul de ţigări.

Dacă oamenii ar comunica, stupizii care elaborează adevărate teze de doctorat în vederea „încurajării renunţării la maşini” ar înţelege că oamenii normali nu merg cu autoturismul numai aşa, în ciuda mediului.

- o familie întreagă nu încape pe o bicicletă,

- nu există piste de bicicletă de la gară până în centrul vechi, iar a merge pe carosabil înseamnă, pentru biciclist, „sinucidere cu premeditare”.

- nu-şi permit să-şi cumpere biciclete. Cred că imbecilii ăia n-au habar nici cât costă o bicicletă!

Oamenii numesc şi ipocrizia comunicare. „Vopsirea” adevărului o numesc tot comunicare. Însă o comunicare reală înseamnă, de fapt, sinceritate. Şi, pentru că mulţi se tem de asta, poartă cămăşi în pătrăţele verzi şi ghiozdane în pătrăţele galbene, înjurând în urma unor uşi care se închid.