România nonsensului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Cine bate la uşă? Stai, să-mi iau masca!

Eseu în opt cuvinte despre chintesenţa speciei umane, pe care unii o cred venită de la Dumnezeu, alţii o văd pogorâtă din copaci.

Cameleonul îşi schimbă culoarea pielii pentru a se apăra. Multe insecte preiau culoarea mediului, pentru a nu fi văzute. E tot o formă de apărare. Sunt mii de specii care recurg la cameleonism. Tot pentru a se apăra.

Vei auzi adeseori cuvântul „cameleonism”. Speciei umane, însă, de regulă, nu cameleonismul îi este caracteristic, pentru că ea nu-şi schimbă culoarea doar pentru apărare. Nu cameleonism se numeşte dorinţa de a fi văzuţi perfecţi, ci ipocrizie. Şi este la fel de prezentă şi în camera deputaţilor, şi în piaţa de alimente.

O oaie normală ştie că nu este perfectă, pentru că nu poate să latre (dacă le vei urmări privirea când se uită la câine o să vezi şi tu asta). Oile care se cred oameni, însă, sunt convinse că sunt perfecte. Atât de perfecte, încât trebuie să o şi arate. Şi, ca să nu le scape vreun behăit inoportun, au la dispoziţie măştile.

Cam ăsta e mecanismul prin care infractorii devin moralişti, ateii vorbesc despre importanţa postului, cămătarii susţin că „banii nu aduc fericirea”, iar cocălarii (ăia cu cruci atârnate de gât, cu burţile revărsate peste bermude) dau citate din Eminescu.

În ochii lor, „a nu şti” e o ruşine mai mare decât să faci pe deşteptul şi atotştiutorul. A nu şti nu e o ruşine. Pentru că nimeni nu le poate şti pe toate.

Tu ce ai prefera? Un zidar priceput, care îţi spune că nu ştie cum se face o omletă, sau un bucătar prost, care se oferă să-ţi facă omleta, face pe zidarul şi de multe ori pune ciment în mâncare? Eu cred că aş preţui zidarul care-mi spune că nu ştie.

În ochii lor, a nu avea bani înseamnă a fi ultima maimuţă pogorâtă din copac. Aşa că, de teamă să nu fie consideraţi ultimele maimuţe, fac pe nababii, iar acasă margarina unsă pe pâine e un adevărat festin. Şi, ca să şi-o permită şi pe aia, eventual fură de la alţii, apoi proclamă că cine nu munceşte nu are. Nu, nu e o ruşine să nu ai şi nici să spui că nu ai.

În ochii lor, a greşi nu este ceva normal. Evident că nu e ceva normal să greşeşti, dacă eşti cumva Dumnezeu. Pentru ei, a recunoaşte greşeala, e încă şi mai grav. Aşa că iau exemplul pisicii: îşi acoperă rahatul ca să nu se vadă. Nici nu le trece prin minte că ar putea să înceapă să pută.

Până data viitoare, poţi citi „Balada băşinii”. George Topârceanu îţi dă mai multe detalii.