România nonsensului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Deştepţii spun că tăcerea este de aur. Bătrânii susţin că este atributul înţelepciunii. E adevărat. Într-o lume a minciunii, a spune adevărul te face cel puţin „nelalocul tău” şi cel mult revoluţionar.

Pentru oamenii „de treabă”, tăcerea aduce mai mult a trădare şi ipocrizie. Pentru că ei ştiu din istorie că cele mai cumplite atrocităţi s-au făcut cu tăcerea celor care ar fi trebuit să vorbească. 

Dacă aş putea alege, n-aş şti dacă mi-aş dori să fi „deştept” sau „de treabă”. Probabil că ţi-ar fi mai comod să fii doar deştept. Însă aş minţi dacă aş spune că aş fi foarte mândră să am un copil doar deştept.

Când vânzătoarea de la magazin se încurcă în rest şi îţi dă cu trei lei mai mult decât trebuia, a lua banii şi a tăcea te face „deştept”. Un deştept de trei lei.

Când prietenul tău se apucă de fumat, îi aduci, atunci când îţi cere, o ţigară. Nici prin cap nu-ţi trece să-l refuzi sau să spui cuiva ce face el prin curtea blocului. Asta te face, din nou „deştept”. Doar „deştept”, pentru că un prieten veritabil nu-i vei fi niciodată.

Când toţi cei din clasa ta joacă baschet, iar tu te laşi de tenis, pentru că în clasa ta tenisul „nu e la modă”, eşti din nou, „deşteptul” care se integrează.Ca orice „deştept”, vei avea bani de buzunar, „prieteni” care te vor căuta să-i încurajezi în prostia lor Ca om de treabă, însă, te vei pierde. Din cauza ta, vânzătoarea de la magazin a rămas o zi fără pâine pe masă. Din cauza ta, prietenului tău tocmai îi creşte o tumoră pe plămânul stâng, iar tu joci baschet, „integrându-te” în colectiv.

Multe pornesc de la o vânzătoare, un prieten care fumează şi o clasă care joacă baschet. La nivel înalt, deştepţi de trei lei şi-au făcut palate înşelându-i pe alţii. Prietenii „deştepţilor” au devenit, tot la nivel înalt, criminali de război sau dictatori, iar România e pe ducă în numele „integrării” într-o „clasă” de europeni. Deştepţii, trădători deghizaţi, continuă să trăiască cu înţelepciune, integraţi perfect într-o lume a laşităţii şi ipocriziei. Gândind la „nivel înalt”, îmi doresc, totuşi, un fiu de treabă. Mi-ar fi de ajuns.