Romania non-sensului giratoriu / Vreti autonomie? Va dam autonomie.

Soni era prietenul meu. El m-a invatat sa joc sapte pietre, sa ma dau cu patinele, sa spun cosonem seipen, momo, iounopot chivanoc si mediunc hozo. Tot el m-a invatat sa dau gongul pe hutut, sa joc monopoly si tenis de masa. Ii spunea sora-mii „tongo hermonico” cand fleata urla ca din gura de sarpe ca vrea si ea sa se joace tupu cu noi, copiii mari, cand ea abia renuntase la scutece. Soni isi impartea cu mine lamaia cu zahar si ajuta la descarcatul painii, apoi ma chema in fata, ca sa fiu sigur ca prind paine. Jumatate din paine o mancam impreuna, plangand sau razand. Dar niciodata nu s-a numit kener. Se urca in copaci si imi dadea corcoduse, visine sau flori de tei, iar eu il asteptam la radacina pomului, stand de sase, sa nu ne prinda careva ca furam „recolta”. Si, cu toate astea, Soni nu mi-a spus niciodata ca vrea autonomie. Nu mi-a cerut niciodata sa-i retrocedez una din cele sapte pietre, masa de pingpong, lamaia cu zahar, corcodusele furate sau painea neagra si calda. Si cantam impreuna, cu aceeasi mandrie, sub cortul improvizat din paturi, „Noi suntem romani”. Mi-am amintit de Soni cand Marko Bela cerea autonomia ungurilor. Si numai pentru Soni m-am gandit ca nu merita sa-mi reamintesc injuraturile pe care de la el le-am invatat. In fond, Soni ramane tot Soni, prietenul meu, chiar daca o cireada de psihopati l-au spanzurat pe Avram Iancu la Cluj. Si tot pentru Soni, mi-a trecut prin cap sa le dam autonomie celor care o cer. Undeva, prin Debreten. Sau, daca musai vor sa fie minoritari, le dam autonomie pe Craica. Daca-s mai multi decat credem, le anexam si Ponorata, ii facem fonok si le dam colibe din carton rosu, cu prispa verde si cosuri albe de fum. Le punem radio, cu curent electric furat din vecinii olahi si antena de prins „ungurii”. Apoi, seara, ne vom duce fiecare cu Soni al lui si le-om canta o serenada. „Noi suntem romani”. Deci videaz! Mihai DRAGUS mihai.dragus44@gmail.com