Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Romaltyn Mining are soluţia pentru problema nămolurilor de la Vital
Sergiu Chircă, Director General Romaltyn Mining
Problema nămolurilor contaminate cu metale grele de la Societatea VITAL SA este din nou în atenţia publică după ce, recent, subiectul a fost pe masa de lucru a administraţiei locale. Din păcate, soluţia propusă de Romaltyn Mining reprezentanţilor administraţiei publice locale este ignorată.
Încă de la preluarea societăţii de către noul acţionariat, conducerea SC Romaltyn Mining SRL şi-a manifestat interesul pentru colaborarea cu administraţia publică locală, în vederea soluţionării problemelor generate de nămolurile de la VITAL, care sunt contaminate cu metale grele din cauza deversării apelor de mină în reţeaua de canalizare a oraşului. Propunerea de colaborare a fost prezentată administraţiei publice locale, respectiv domnului primar Cătălin Cherecheş, dar, spre surprinderea noastră, nu a fost luată în considerare.
Constatăm cu regret că autorităţile locale din Baia Mare evită cu orice preţ să colaboreze cu SC Romaltyn Mining SRL, societate care are posibilitatea de a depozita nămolurile de la Vital în condiţii optime şi de a trata apele de mină pe care le contaminează.
Reamintim că SC Romaltyn Mining SRL dispune de o staţie de epurare proprie modernă, care are capacitatea de a prelua şi trata apele de mină care, în prezent, se deversează în reţeaua de canalizare a oraşului. Nămolul rezultat ar putea fi depus pe Iazul Aurul, singurul iaz din ţară autorizat conform celor mai exigente norme tehnice şi de mediu în vigoare.
Soluţia propusă de noi ar permite rezolvarea în condiţii de maximă siguranţă şi eficienţă economică a problemei, iar reducerea costurilor de la operatorul de apă şi canalizare ar putea genera inclusiv o scădere a tarifelor practicate.
Romaltyn Mining îşi reafirmă dorinţa de a participa activ la rezolvarea problemelor comunităţii locale, în condiţiile respectării depline a principiilor legalităţii şi transparenţei.