Ritualuri funerare în epoca bronzului în nordul Transilvaniei

În organizarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Complexului Muzeal Bistriţa, Consiliului Judeţean Maramureş şi Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, vineri, 15 aprilie a.c., a avut loc vernisarea expoziţiei Ritualuri funerare în epoca bronzului în nordul Transilvaniei.

Expoziţia a fost vernisată în data de 15 decembrie 2015 la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. În cadrul acestei expoziţii sunt valorificate informaţiile cunoscute până în prezent privind riturile şi ritualurile funerare practicate de civilizaţiile care au populat, în mileniul II înainte de Cristos, nordul Transilvaniei, respectiv Wietenberg, Suciu de Sus, Noua şi grupul cultural Lăpuş.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate vase ceramice din epoca bronzului, aparţinând culturilor Wietenberg, Noua, Suciu de Sus şi grupului Lăpuş. Este vorba despre vase-urnă bitronconice, strachine cu buza lobată, un vas miniatural, vase în formă de sac, ceşti cu două torţi supraînălţate, un fragment dintr-o urnă-capac, o ceaşcă cu toartă supraînălţată şi o strachină capac.

Toate aceste piese ceramice provin din necrola de incineraţie de la Bistriţa, necropola de la Fîntînele, mormântul de incineraţie de la Bozânta (Maramureş), la care se adaugă cuţitul curb din silex de la Bîrla, cuţitul de piatră de la Tonciu, toporaşul de calcar perforat de la  Archiud şi acul de bronz cu protuberanţe pe gât de la Teaca.

În cadrul culturii Wietenberg, care a cunoscut maxima dezvoltare în perioada mijlocie a epocii bronzului, există ceramică striată, cu decor spiralo-meandric, realizat prin incizie şi încrustaţie cu o substanţă albă, decor cu meandre, romburi şi caneluri, dar şi ceramică nedecorată.

Ritul funerar caracteristic acestei perioade este incineraţia în necropole plane plasate în apropierea aşezărilor. În cazuri foarte rare, aceste înmormântări erau practicate în mantaua unor tumuli mai vechi.

Nimic nu era făcut la întâmplare

În mod evident, în procesul funerar nimic nu era făcut la întîmplare, ci după cutume bine stabilite. Dacă ritul de înmormîntare este relativ bine definit (standardul funerar), nu acelaşi lucru se poate spune despre ritualul funerar al purtătorilor culturii Noua, sau a orizontului cultural pe care-l reprezintă. Teoretic, ritualul este „simbolic, non-tehnic, formal, prescris, structurat şi repetativ”. Acesta comportă trei nivele: 1) activităţi prefunerare; 2) depunerea propriu-zisă şi 3) activităţile post-funerare.

Activităţi prefunerare. Grija cu care erau depuşi defuncţii presupune o activitate prefunerară sigură. Morţii erau chirciţi înaintea instalării rigidităţii cadaverice. Tot în primă fază a ritualului de înmormîntare se pregătea şi ceramica ce se depunea, de regulă, în morminte. Rolul ceramicii era de a purta ofranda. La majoritatea vaselor din morminte se pot observa urme de ardere secundară. Cu siguranţă, vasele de ofrandă erau „supuse” unei purificări prin foc înainte de a fi depuse în mormînt.

Depunerea propriu-zisă. Pentru a doua fază a ritualului de înmormîntare, arheologic pot fi sesizate două momente certe. În primul rînd, depunerea defuncţilor în groapă, aceştia erau aşezaţi direct pe pămînt, în gropi cu colţurile rotunjite, drepte, sau în ciste. Al doilea moment era depunerea ofrandei, fie în vase, fie direct în mormînt.