Retributiile scandaloase ale top managerilor

In tarile dezvoltate, este in curs fenomenul inlocuirii vechii clase dominante a „patronilor” cu o noua oligarhie, formata din cativa zeci de indivizi: managerii companiilor cotate la Bursa. Ideea unei democratii economice bazate pe actionariatul extins pare sa se dovedeasca insa o iluzie, sunt de parere jurnalistii Gianni Dragoni, de la ziarul Il Sole 24 Ore, si Giorgio Meletti, care raspunde de redactia economica a postului Tg La7, autorii cartii „Retributia patronilor” si semnatarii articolului publicat de ziarul italian La Stampa, citat de Agerpres. Intr-o privinta, capitalurile sunt foarte concentrate. Potrivit calculelor bancherului-economist francez Jean Peyrelevade, 10-12 milioane de indivizi (0,2% din populatia mondiala) detin jumatate din patrimoniul financiar al omenirii. Acest mic grup de oameni cu adevarat bogati se dovedeste prea dispersat pentru a avea cu adevarat greutate asupra guvernarii intreprinderilor: nu dispune de suficiente informatii si nu se poate face auzit cu adevarat. Supersalariile sunt insa noua manifestare a unei noi puteri economice, nu cea mai importanta, dar cea mai evidenta. Oare a plati excesiv managerii permite sa ai „intreprinderi care cresc si creeaza bogatie”? In SUA, raspunsul la intrebare a fost dat in 2004, de cartea a doi importanti cercetatori specializati in dreptul companiilor. Este vorba de Lucian Bebchuck si Jesse Fried, autorii cartii „Salariu fara rezultate” - promisiunile neonorate de retributiile managerilor. Acestea cresc fara nicio relatie cu costul vietii si cu progresele intreprinderilor. Potrivit unei cercetari a companiei de consultanta Watson Wyatt, efectuata asupra a 230 de companii italiene, in 2006, numai 7% dintre manageri nu au obtinut bonusul pentru rezultate, cu alte cuvinte, acea parte variabila din retributie care depinde de atingerea unor obiective stabilite. 93% dintre manageri au atins obiectivele fixate si au incasat bonusul. „Nu este credibil ca, in fruntea companiilor italiene, ar exista o intreaga categorie atat de talentata. Cred ca, in Italia, bonusurile sunt distribuite mai mult dupa rang decat dupa merit, fiind aproape obligatoriu sa le dai un premiu ierarhiilor inalte”, a declarat, pentru saptamanalul economic „Il Mondo”, Sandro Catani, seful Watson Wyatt pentru Italia. In timp ce bancile se clatina si cetatenii sunt ingrijorati, marii manageri ai intreprinderilor falimentare benchetuiesc cu sampanie si caviar, nepasatori fata de lumea care se cufunda in criza. Americanii au fost scandalizati atunci cand au descoperit ca acei „capitani” ai AIG, compania de asigurari salvata de guvern, au bagat in buzunar 40 de milioane de Euro, in pofida situatiei tragice cu care se confrunta compania lor. „Shame on you”, pe care li l-a adresat democratul Elijah Cummings, a ajuns la Martin Sullivan si asociati in timp ce se revigorau: „Este vina tsunami-ului financiar, nu a noastra”, au anuntat ei de la centrul prosper cu teren de golf care i-a gazduit pentru o vacanta “CEO” de 500.000 de dolari. Potrivit ziarului Il Giornale, lor le revine Oscarul „fara rusine” al carierei, managerilor colosului reanimat cu 85 miliarde de dolari din buzunarul contribuabililor americani. Sarmanii trebuiau sa se elibereze de stres, printre masaje orientale si benchetuiri nocturne. Exista in cartea jurnalistilor italieni si cazul lui Bob Nardelli, seful lui Home Depot, un gigant din SUA in vanzarea electrocasnicelor. Nardelli singur a castigat in ultimii sase ani 124 milioane de dolari. Cand actionarii si-au dat seama ca rezultatele nu sunt pe masura salariului, el a trebuit sa plece, dar dupa ce i s-a varsat suma de 210 milioane de dolari la rubrica lichidare. Totalul: 334 milioane dolari, plus 200 milioane de Euro, pentru sase ani de munca incununata cu un semidezastru. Ceea ce este scandalos nu sta atat in cifre, cat in raportul dintre aceste cifre si rezultatele finale. Oamenii sunt dispusi sa inchida un ochi privind monstruozitatea salariului, daca in fiecare an exista megadividende si pentru detinatorii de actiuni si obligatiuni. Sunt regulile jocului pe care acestia sunt dispusi sa le accepte, subliniaza ziarul Il Giornale. Daca Bursa a pierdut, numai in 2007, circa 8% din valoare, veniturile managerilor au ramas inalte. De exemplu, salariul administratorului delegat al Unicredit, Alessandro Profumo, bancher genovez in varsta de 51 de ani, a crescut cu 39% in ultimul an, in timp ce valoarea de piata a actiunilor grupului sau scadea cu 17%. Intr-o zi, el a castigat cat subordonatii lui, intr-un an. Castigul sau din 12 luni valoreaza cat cel din 365 de ani al unui muritor de rand si aceasta, fara a avea rezultate exaltante. Nu surprinde ca a fost managerul italian cel mai bine platit al anului. Profumo insusi s-a simtit obligat sa afirme la o conferinta recenta: „Si mama mea, atunci cand citeste cifrele salariului meu, ma suna pentru a se plange. Spune ca eu castig prea mult. Dar, daca aceste problematici se infrunta in mod populist, nu vom avea intreprinderi care cresc si care creaza bogatie”. Prin urmare, Unicredit i-a varsat lui Profumo, in 2007, un salariu de 9.426.000 de Euro. Intrebarea ''populista” este: pentru a face ce? Pentru a reduce banca italiana cea mai importanta la starea in care a ajuns? In opinia autorilor cartii, ei sunt cei care „nu pot fi atinsi”, membrii unei caste ce ramane imuna la orice responsabilitate si care are reguli de vasalitate precise. Cartea lor dezvaluie „negru pe alb” disproportiile din capitalismul italian, un loc „inchis” locuit de cateva persoane cunoscute: Berlusconi, Agnelli, Benetton, mereu aceiasi, iar unii chiar printre „salvatorii” companiei Alitalia, comenteaza si ziarul Liberazione. Dinastiile italiene, explica cei doi jurnalisti, se gandesc mai mult la finante decat la industrie, sunt preocupate mai mult de pastrarea puterii decat de a face sa prospere intreprinderile. Pentru astfel de intreprinzatori, „soarele oportunitatilor nu apune niciodata”: fac afaceri fara a-si asuma riscuri, folosesc instrumentele finantelor creatoare, expunand grav riscului economiile a mii de persoane (vezi cazul Parmalat). Oricum, bancile ii alimenteaza cu bani, iar daca lucrurile nu merg, se recicleaza. Intre timp, isi plaseaza in roluri-cheie copiii, verii, prietenii si prietenii prietenilor. Convingerea care sta la baza cartii lui Maletti si Dragoni este ca orice fapt economic si social este insotit de o chestiune etica. Fascinatia unei vieti austere Il Giornale este de parere ca actualul cataclism financiar a servit cel putin la un lucru - sa se restabileasca cu mai mare credibilitate ierarhiile „nerusinatilor”, ai managerilor de bord inalt. In timp ce intreprinderile bancare sunt in picaj, ies in evidenta intreprinderile titanice ale acestei clase conducatoare foarte speciale, dintotdeauna foarte abila in a se mimetiza, a se volatiliza fara a bate la ochi si fara a iesi in evidenta stanjenitor. Acum, nimeni nu mai poate ascunde nimic si spectacolul apare in toata maretia lui inimaginabila. Cei care economisesc si-au pierdut increderea in manageri. Succesele au multi parinti, iar infrangerile sunt intotdeauna copiii nimanui, scrie Il Giornale. Inutil sa-ti faci iluzii, managerii sunt cei care au invins. Curand, vor povesti cat de mult i-a ajutat sa se refugieze in intimitatea caselor lor imense, cufundati in verdeata, in contact cu natura si ne vor explica fascinatia unei vieti austere. La Stampa