• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 8 Septembrie , 2014

Responsabilitate, transparenţă, eficienţă

Preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu vorbeşte despre principiile care guvernează activitatea instituţiei pe care o conduce: responsabilitate, transparenţă, eficienţă şi, mai ales, bun simţ. Principii puse în practică printr-o serie de măsuri şi acţiuni cu rezultate concrete şi vizibile.

 
 

Reporter: În ultima perioadă au avut loc tot felul de dispute şi discuţii cauzate de orgolii şi interpretări eronate.

Zamfir Ciceu: Am învăţat în anii aceştia de când fac politică că orgoliile personale nu-şi au rostul. Singurul mod în care trebuie să le răspundem este a-i ignora, pentru că astfel de oameni nu fac, prin felul lor de-a fi, decât să se decredibilizeze singuri. Eu am încredere că lumea pricepe exact cum stau lucrurile, şi a răcni într-o sală de şedinţă nu cred că te face să deţii un adevăr mai mare. Cred că apanajul omului inteligent este argumentul. Violenţa, fizică sau verbală, este apanajul omului incompetent.

 

Reporter: În schimb, în cadrul Consiliului Judeţean s-au mai temperat aceste orgolii.

Zamfir Ciceu: Mă bucur că ai noştri consilieri judeţeni au înţeles că mai importante decât orgoliile personale sunt interesele judeţului. Şi doresc să le mulţumesc pe această cale. Conlucrăm bine, în ciuda diferenţelor de culoare politică, am găsit înţelegere la toţi consilierii judeţeni. Foarte multe proiecte sunt votate în unanimitate, asta înseamnă că nu sunt propuse aiurea, ci sunt argumentate, iar cei care le votează chiar sunt responsabili.

Am pus camere pe holuri, pe intrări, aparat de pontaj digital, tocmai pentru a creşte transparenţa.

 

Reporter: Spuneaţi că v-aţi dori o schimbare de mentalitate, profundă, la nivelul Consiliului Judeţean. Ce schimbări aduce noua Organigramă?

Zamfir Ciceu: Cred că avem nevoie de un arhitect şef care să fie arhitect de profesie. Avem multe zone frumoase care trebuie păstrate şi puse în valoare. Am înfiinţat acest post de arhitect şef pentru că eu cred că Maramureşul are nevoie de asta. Sper să fie şi doritori care să se implice în această activitate. Planurile de amenajare de aici trebuie să plece. Apoi, am desprins din Direcţia de Dezvoltare şi Investiţii direcţia tehnică, asta deoarece colegii de la Direcţia de Dezvoltare trebuie să se ocupe mai mult de proiecte, aşa se şi cheamă acum Direcţia de Dezvoltare şi Implementare proiecte, cu suplimentarea numărului de personal potrivit cu cerinţele actuale. Nevoia de dezvoltare a judeţului poate fi realizată doar accesând fonduri europene. În cadrul acestei direcţii a fost inclus şi Biroul de relaţii externe. Am procedat astfel: nu înseamnă o minimalizare a acestui birou, ci pentru că majoritatea colegilor se ocupă în acest moment tot de implementarea unor proiecte, dar nu cu fonduri provenind de la UE, fonduri norvegiene de exemplu, am apreciat că este bine să avem o singură viziune şi o singură modalitate de abordare în ceea ce priveşte dezvoltarea, asta nu înseamnă că nu vor face în continuare şi partea de Relaţii Externe. De asemenea, Biroul de achiziţii publice a fost transformat în Serviciu şi am suplimentat personalul cu două persoane.

 

Reporter: Care este situaţia achiziţiei privind execuţia drumului Baia Sprie - Bârsana?

Zamfir Ciceu: Avem un câştigător desemnat. S-au făcut comunicările tuturor firmelor participante la licitaţie. Urmează un termen de 10 zile pentru eventuale contestaţii. În cazul în care vor fi contestaţii, după soluţionarea lor se va proceda la semnarea contractului. Îmi doresc să ne putem apuca de lucru cât mai curând, dar aceasta depinde de momentul în care va fi semnat contractul de execuţie.

 

Reporter: Care este stadiul celorlalte proiecte?

Zamfir Ciceu: Sunt în lucru, se implementează. Unii dintre contractanţi înţeleg că trebuie să lucreze bine şi repede, alţii, nu. La „Circuitul bisericilor” se lucrează pe ambele loturi, la Sistemul de management integrat al deşeurilor se lucrează, însă nu vedem aceasta încă. Avem o întârziere a proiectanţilor pentru Centrul de la Sârbi, dar luna aceasta sper că vom avea proiectul tehnic finalizat.

 

Reporter: Urmează viitorul exerciţiu financiar al UE.

Zamfir Ciceu: Noi suntem pregătiţi pentru a aplica, aşteptăm lansarea ghidurilor şi programelor de finanţare, colegii au fost recent la ADR Nord-Vest, pentru discuţii tehnice aplicate. Aşteptăm să depunem noi proiecte despre care vă vom informa la momentul respectiv.

 
 

Firma S.C. Diferit SRL din Cluj-Napoca a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectul „Lucrări rămase de executat în cadrul proiectului Reabilitare traseu de drum judeţean Baia Sprie (DN128) – Cavnic (DJ184) – Ocna Şugatag (DJ109F – Călineşti (DJ185) – Bârsana (DJ185).

În 2 septembrie 2014, Consiliul Judeţean Maramureş a primit – fără observaţii – Raportul comisiei de evaluare prin care a fost desemnată firma câştigătoare. Proiectul, având codul SMIS 1419, este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, Măsura 2.1. Valoarea la care a fost adjudecată oferta firmei S.C. Diferit SRL este de 79.058.183,19 lei fără TVA.

 
 

„Bătrânii noştri ştiu că la baza oricărei construcţii solide trebuie să existe o fundaţie solidă. Pentru ca dezvoltarea Maramureşului să fie durabilă, trebuie să fie întemeiată pe responsabilitate, onestitate, transparenţă şi bun-simţ. Altfel, se creează doar iluzii, nu rezultate concrete. Ori noi ne dorim să lăsăm generaţiilor viitoare un judeţ mai modern şi, mai ales civilizat, nu poveşti şi exerciţii de imagine. Iar schimbarea profundă pe care îmi doresc s-o implementăm este mai ales la nivelul mentalităţii: atunci când fiecare funcţionar va conştientiza că are responsabilitatea de a-şi îndeplini onest atribuţiile, că ocupă acel post pentru a fi util şi dedicat oamenilor, când în relaţiile interumane va prima respectul, iar în activităţile publice doar interesul comunităţii, atunci, cu siguranţă Maramureşul va fi un judeţ reformat, modern şi cu adevărat european. Eu spun că mai sunt paşi de parcurs, dar suntem pe drumul cel bun. Mergem înainte”.

 

Zamfir Ciceu, preşedintele CJ Maramureş

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.