Respect pentru radacinile istorice

Stie ca, fara trecut, nu este viitor si se gandeste cum ar fi fost azi marea cultura europeana, fara Maramures. Dan Nicolae, directorul Directiei Monumente Istorice si Arheologie din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, a fost de curand intr-o vizita de lucru in Maramures. Dan Nicolae s-a nascut la 02.07.1948, in satul Stolniceni-Prajesu, raionul Pascani, regiunea Iasi. Absolvent al Facultatii de Arhitectura, a inceput sa lucreze in domeniul protejarii monumentelor istorice inca din 1980, intai la I.C.R.A.L., iar din 1990, in Directia Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice, nou infiintata dupa Revolutie. Din 1994, sef de serviciu in Directia Monumente Istorice din Ministerul Culturii si Cultelor. Din 1995, director adjunct al directiei din minister. Din 1997 este, succesiv, director al Directiei Monumente Istorice si, azi, al Directiei Monumente Istorice si Arheologie din Minister. Reporter: Cum se vede Maramuresul de la Bucuresti, din punct de vedere cultural? Dan Nicolae: Daca ne referim la patrimoniul arhitectural, respectiv la monumente istorice - ridicate intr-un moment istoric cand ortodocsii nu aveau voie sa-si construiasca biserici de zid, ci doar din lemn (material perisabil) si nu in centru, ci la marginea localitatii, moment in care se parea ca maramuresenii au fost invinsi - indarjirea, tenacitatea, maiestria si actul de creatie ale acestora au fost starnite, iar din invinsi au devenit invingatori. Acest lucru a facut ca, azi, opt biserici de lemn din Maramures sa fie inscise pe lista UNESCO. Daca vorbim despre petalele florii de Maramures, acestea ar fi cate una pentru Bogdan Voda, Pintea Viteazul, Vida Gheza, Vasile Cazar, Mihai Olos, Mihai Pop, Alexandru Ivasiuc, Ion Iuga, Laurentiu Ulici. Dar si toti acei anonimi, trecuti in nefiinta, care au lasat insa amprente culturale apasate in constiinta Maramuresului de azi. Rep: Se face suficient pentru punerea in valoare a patrimoniului cultural? D.N: Cel mai mult fac batranii si taranii care, cu eforturi imense, incearca sa-si conserve valorile culturale traditionale: cantecele, jocurile, ritualurile religioase, bocetele si strigaturile, cioplitul in lemn, dar si cositul ierbii ori cresterea animalelor. Aceasta, ca o reactie indarjita fata de promovarea unor productii moderne care pot duce, in timp, la demonetizarea autenticului. In ceea ce priveste monumentele istorice, in Lista Monumentelor Istorice din Maramures sunt inscrise 585. E limpede ca nu se face suficient! Cauzele sunt: lipsa fondurilor de la detinatorii de monumente istorice de cult, lipsa sprijinului financiar sustinut din partea autoritatilor locale, lipsa exercitiului de a se realiza proiecte pentru absorbtia de fonduri comunitare. In felul acesta, toata responsabilitatea cade pe umerii MCC. Lista Monumentelor Istorice, elaborata si aprobata de Minister, nu face decat sa recunoasca si sa consacre, prin actul administrativ emis, valorile culturale ale monumentelor istorice clasate in lista. In ceea ce priveste MCC, acesta a finantat si a receptionat in luna iunie lucrari de restaurare la 5 monumente istorice de cult din Maramures: Bogdan Voda, Libotin, Carpinis, Rogoz si Cimitirul Vesel din Sapanta. Rep: Exista inca biserici-monument in care ploua sau monumente aflate intr-o stare avansata de degradare. Care sunt principalele cauze ale „masacrului” monumentelor istorice? D.N: Exista, intr-adevar, astfel de biserici. Populatia rurala a devenit mult mai numeroasa decat era cand a fost facuta mica biserica a satului. Pentru a-si indeplini ritualurile, credinciosii au nevoie azi de o biserica mai mare, pe care parohul se ingrijeste sa o construiasca. E normal, dar, din pacate, oamenii uita ca fala satului, in plan national, o aduce mica biserica. Ma intreb cat ar costa ca parohia sau Primaria sa cumpere cateva suluri de carton asfaltat, dramita sau sita si sa le puna pe acoperis, scotand astfel din pericol mica biserica-monument istoric care, repet, face faima satului. Abia dupa aceasta interventie minimala, dar plina de respect fata de radacinile istorice, sa se construiasca biserica cea noua. Bisericile nu au fost construite de stat, ci de comunitate, prin eforturi proprii si din vointa localnicilor, iar cei de azi sunt mostenitori legitimi ai acestor valori realizate de stramosi si proprietarii lor. Rep: Desi presa, autoritatile sau societatea civila au sesizat de nenumarate ori incalcarea legii monumentelor istorice, nimeni nu a fost aspru pedepsit. Legea e prea permisiva sau nu e aplicata corespunzator? D.N.: Sigur, poate ca legea este prea permisiva, dar nu sunt nici pentru a se aplica din start masuri coercitive, ca inainte de 1989. Consider ca trebuie facut mai mult in domeniul educarii oamenilor si al sadirii respectului fata de istoria locului. Rep: Comparativ despre sistemul european de protectie a monumentelor istorice si cel romanesc... D.N: Suntem azi intr-o situatie noua, in care statul isi asuma toate responsabilitatile. Marile restaurari ale celor 30 de monumente istorice inscrise in lista UNESCO au fost finantate de statul roman inainte de 1989. Este un fapt care nu poate fi contestat! De azi incolo, conform reglementarilor europene, proprietarul sau detinatorul, sub orice titlu, al monumentului istoric, trebuie sa isi asume treptat responsabilitatea protejarii monumentului, iar institutiile statului vor deveni ceea ce sunt in tarile europene cu traditie democrata – adica doar institutii de reglementare a domeniului. Si care, din punct de vedere financiar, sprijina numai simbolic protejarea monumentului. Fondurile de restaurare vor fi din ce in ce mai mici din partea statului, iar proprietarii trebuie sa constientizeze acest lucru. Rep: Mai este lipsa fondurilor o cauza a degradarii patrimoniului sau, mai degraba, dezinteresul autoritatilor locale? D.N.: Lipsa de fonduri este cea mai mare problema! De regula, inainte de alegeri, liderii autoritatilor locale fac diverse referiri la protectia monumentelor istorice; dar, dupa ce au fost alesi, isi uita promisiunile - pana la urmatoarele alegeri! Nu cred ca trebuie sa fim zbiri cu acei lideri ai autoritatilor locale care au fost surprinsi de o calamitate neprevazuta. Parerea mea este ca trebuie sa fim fermi, dar, in acelasi timp, si intelegatori. In 1990, Gabriel Liiceanu tinea o conferinta la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti si ne spunea, citez din memorie: „Atentie, s-ar putea sa iesim dintr-un dictat politic si sa intram intr-un dictat al banului si trebuie sa vedem daca acesta nu este mai periculos decat dictatul politic.” Azi, dupa 18 ani, constat ca avea dreptate! Ieri, dicta politicul. Azi, dicteaza banul. Si cred ca ar trebui sa dicteze bunul-simt! Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro