Republica Autonoma Valea Porcului

Mediatizarea a facut ca autoproclamata „Republica de la Ploiesti” din 1870 sa devina de notorietate. Insa, lipsa aceleiasi mediatizari a determinat ca astazi putini sa cunoasca un fapt uluitor. GAZETA de Maramures a descoperit ca in anul 1919, un micut sat maramuresean (Valea Porcului, actualmente Valea Stejarului, apartinand de comuna Vadu Izei) s-a autoproclamat republica independenta, fenomen unic in teritoriile romanesti de-a lungul secolului XX. Precendentul ineditului subiect isi trage seva istorica din ziua de 8 august 1870. In acea vara, la Ploiesti a izbucnit o miscare antidinastica condusa de Al. Candiano-Popescu. Miscarea revolutionarilor ploiesteni isi propusese inlaturarea principelui Carol de Hohenzollern (devenit ulterior Regele Carol I) si instaurarea republicii. Armata a reprimat urgent tentativa. La aproape o jumatate de veac de la incercarea lui Candiano-Popescu, la sute de kilometri de Ploiesti, in fundul Maramuresului, a avut loc o tenativa similara: unica incercare din secolul XX de proclamare a unui sat ca republica! Rupti de lume Valea Porcului (azi Valea Stejarului) este unul dintre cele mai pitoresti sate ale regiunii. Situat intr-o fundatura la 5 kilometri de Vadu Izei (12 kilometri de Sighet), cu casele suite pe ”podereie” (mici platouri artificiale) sapate in coastele dealurilor, un loc unde carele sunt ”impiedicate” (legate) cu lantul sa nu fuga la vale, legate de copaci sau pari infipti in pamant, cu oameni darji si independenti, satul cu pricina este greu accesibil. Drumul pana in Valea Stejarului nu este asfaltat, iar gropile se succed lant. In anii ‘40 satenii aveau o vorba privitoare la situatia caii de acces: ”d’apoi ca drumu-i rau ca ase o ramas obiceiul din batrani. Anume l-o lasat de haram, ca sa nu ne poata vizita prea usor domnii. Si noi pastram acest obicei, ca nu-i rau.” Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, Valea Porcului detinea recordul Maramuresului la numarul de analfabeti: 86,5 %! Ion Munteanu (nascut in 1898) se confesa in urma cu 20 de ani: ”Pa aici, casile erau acoperite cu paie, cu pareti de lemn belit un ptic de coaja. In tineretea mea o fo’ 70 de fumuri (amu-s paste 200). Sa ara cu plugul de lemn, numa’ scula era de ser (fier, n. red). I sa zace Valea Porcului pantru ca erau turme de porci care mancau jir de fag si ghinda de stejar. Erau paduri surde pa aici, cu goruni cat cinci oamini de grosi, de nime nu te-auze cand intrai in iele.” Dar localnicii nu erau chiar atat de rupti de lume, macar prin prisma faptului ca stejarenii au aflat de la invatatorul Teodor Mihnea, pionierul civilizatiei scrisului pe acele meleaguri (cel care a alfabetizat parte din copiii satului, din 1864 si pana in 1908), ca forma de conducere cea mai buna nu este regatul, ci republica. Asa ca, dupa Unirea din 1918, stramosii actulilor stejareni si-au declarat satul... Republica independenta! Din putinele izvoare scrise ramase, actiunea s-a petrecut pe la sfarsitul anului 1918 si a durat pana in ianuarie 1919. Ocupatia ucraineana Pentru a intelege contextul deciziei satenilor, precizam ca in primul razboi mondial Maramuresul a fost ocupat de armata tarista, apoi de cea germana si din nou de cea austro-ungara. In urma armistitiului din 2 noiembrie 1918, armata austro-ungara s-a dezintegrat si timp de doua luni, peste Maramures n-a mai domnit nimeni (a fost un soi de ”interregnum”). In acele imprejurari, pe 22 noiembrie s-a constituit la Sighet Sfatul National Roman, iar in 1 Decembrie 1918, reprezentantii delegati ai Sfatului au votat, la Alba Iulia, unirea cu Romania. In preajma Craciunului, ce se tinea pe rit vechi, din 6 ianuarie 1919, Maramuresul a fost ocupat de militii paramilitare ucrainene conduse de locotenent-colonelul Vorobet, care au incercat sa anexeze regiunea romanesca la Republica Comunista Ucraineana. Dar, pe 16 ianuarie, a intrat in Maramures Regimentul 16 Infanterie Roman care, o zi mai tarziu, a zdrobit trupele ucrainene in lupta de la Camara Sighet. Luptele (cu ucrainenii si maghiarii – ultimii voiau o republica comunista cu capitala la Budapesta care sa includa si Maramuresul) au durat, cu intreruperi, pana in luna mai 1919 (atacuri ucrainene s-au mai inregistrat pe 23-25 februarie si 30 martie, iar atacuri maghiare sunt consemnate pe 12 aprilie, 18 aprilie, 1-2 mai) provocand morti si raniti din ambele tabere. La nimeni, nimic! In acele grele vremuri, ce s-au gandit cei din Valea Stejarului? Degeaba tineau drumul impracticabil, ca armata oricum ajungea pana la ei. Din satul lor, aflat in gaoacea dealurilor impadurite, au aflat ca sighetenii s-au unit cu Romania, ca ucrainenii au ocupat inclusiv satul vecin (Vadu Izei), aducand cu ei republica. Si atunci s-au pus batranii satului barba in barba, cu ”invatatoriul” in frunte, si au gandit actul de independenta. Actul de constituire al ”Republicii Valea Porcului” proclama independenta totala sub forma urmatoare: ”Nu cerem de la nimeni, nimic si nici nu voim a da nimanui nimic!”. S-a scris opisul si s-a semnat protocolul, care a fost incredintat spre pastrare preotului paroh Iuliu Ardelean. Aflandu-se pana la Sighet cu ce anume se indeletnicesc stejarenii, inspre ”secesionistii” din Vale a fost trimis repejor un pluton al armatei romane. Militarii au restabilit rapid si fara probleme ordinea. Acel protocol memorabil, litera unica in istoria Maramuresului si a tarii, a disparut ulterior, cercetarile noastre conducand spre concluzia ca s-ar afla astazi intr-una din arhivele parohiale ale satului Valea Porcului (transportate in Baia Mare). ULTIMA ORA: Din informatiile pe care am reusit sa le adunam, actiunea stejarenilor n-ar fi fost chiar singulara. Tot in anul 1919, maghiarii din Viseu de Sus s-au declarat parte a Republicii Ungare a Sfaturilor (condusa de Bela Kun), stat bolsevico-comunist. Dar si acolo a fost indreptata armata Maiestatii Sale Ferdinand I, aducandu-i grabnic, fara utilizarea violentei, pe ”rataciti” la calea Regatului Romaniei Mari. Nu cerem de la nimeni, nimic si nici nu voim a da nimanui nimic! - extras din actul de constituire a ”Republicii Valea Porcului”, redactat de preotul Iuliu Ardelean Teofil IVANCIUC