REPORTAJ - Mitul nomazilor aparuti din negura

Tiganii au devenit rromi, dar acuzatiile de fascism si rasism, explicatiile oficial-pacifiste sau fenomenele de mimetism n-au disparut. Problema de fond este ardenta si extrem de grava. Relatiile cu populatia majoritara continua sa fie incordate. Care e viitorul etniei rromilor? Norii care intuneca orizontul nu pot fi imprastiati intr-o singura zi, tensiunea acumulata in relatiile de viata are nevoie de o "pilula” forte. Pana in 1990, notiunea de rromi era necunoscuta in Romania. Cuvantul a fost introdus de reprezentantii organismelor occidentale (guvernamentale sau nu), venite sa evalueze problemele si sa ajute populatia. El desemna indivizii unei comunitati discriminate timp de secole, dar pastreaza conotatii peiorative si dupa ce discriminarea a fost abolita, prelungind o situatie de inferioritate. In Romania, tiganii nu au fost discriminati ca etnie, ci pe criteriul conduitei sociale, nu ^ntotdeauna exemplare. Locul de origine al rromilor este Egiptul, dupa unii romanologi, sau provincia Punjab din nord-vestul Indiei, dupa consideratiile specialistilor care cauta argumente pentru ipoteza ca acest popor migrator si-ar avea originea pe continentul asiatic (baza acestei teorii este populatia Cingar care exista si astazi in India). „Poarta” europeana a rromilor a fost Grecia, migratia continuand pe ruta Bulgaria, Serbia, tara Romaneasca, Moldova, Transilvania si pana in vestul continentului, in peninsula Iberica.

Prima atestare documentara a existentei comunitatilor de tigani in Europa este din anul 1068, de pe vremea Imperiului Bizantin. In 1875, istoricul francez Bataillard a rezumat tot ce s-a scris despre tigani si a concluzionat ca migrarea acestora a inceput intre secolele VII si VIII cu o crestere semnificativa in 1398 (din cauza invadarii Indiei de catre hanul mongol Tamerlan, a carui cruzime a fortat un mare numar de locuitori sa-si paraseasca locul de origine). Cuvantul „rrom” vine din „rhomaios”, care semnifica denumirea greceasca pentru locuitorii Imperiului Roman si, dupa crestinare, pentru cei din Bizant. Rromii definesc o comunitate transfrontaliera, cu limba si cultura distincte si sunt denumiti in functie de popoarele de adoptie: arami (pagan), faraontseg (gloata), tartares (tatar), gypsy (egiptean), sinto (in tarile de limba germana), kalo (in peninsula Iberica).

Tiganii din Romania

Se spune ca prima atestare documentara de pe actualul teritoriu al Romaniei, ar data din 1837 cand, la solicitarea Universitatii din Berlin, Mihail Kogalniceanu a intocmit un studiu al rromilor din aceste parti. Insa adevarul e altul. In 1521, cand George Borow a inceput sa cerceteze existenta acestui popor in Europa, a descoperit documente in cancelariile din tarile Romane care dateaza din 3 octombrie 1385 si in care se atesta existenta rromilor ca robi domnesti, manastiresti si boieresti. Mai tarziu, a fost descoperit un act intocmit in 1374, prin care Dan I Voievod daruia ctitoriei sale, manastirea Vodita, „patruzeci de atigani”. Este cea mai veche atestare a tiganilor pe teritoriul actual al Romaniei. Sursele vremii confirmau absenta preocuparilor elitei fata de destinul robilor tigani. „De unde si cand a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste nimic despre dansii in cronicile noastre”, scria Dimitrie Cantemir in „Descriptio Moldaviae”. Organizati in salase conduse de juzi tiganesti (impartiti in jiudeci, cnezi si vatmani), rromii erau grupati pe tinuturi coordonate de bulucbasi care se subordonau hatmanului sau vornicului de tigani.

Sclavii maslinii

Timp de cateva secole, rromii au suportat un tratament similar cu sclavia din Imperiul Bizantin. Dupa legile vremii, tiganul era „o persoana ce atarna de altul cu averea si familia sa”. In Regulamentul Organic, tiganii erau considerati bunuri nemiscatoare si puteau fi schimbati, vanduti ori daruiti. O moneda vie. Un document din anul 1612 certifica faptul ca tiganul Dumitru este de acord sa se autovanda “dirept un cal si dirept 600 bani (aspri) si mi-au dat fier, 20 oca, drept 200 bani, de mi-am facut ciocane si mi-au dat o pereche de foi drept 1 galben si am mai luat eu, Dumitru tiganul, ughi sase de m-am platit de un turc ce mi-a cazut asupra.” Alt act (din 1641) mentioneaza ca Ionascu, feciorul lui Ursu Piscoaei, este vandut “drept un poloboc de miare, pretuit drept zece galbeni, cu feciorii lui ce-i va avea”. Un troc anticipativ. Nici oamenii bisericii nu faceau exceptie din clanul negustorilor de sclavi. In 1800, egumenul manastirii Govora da “o fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama”. Vanzarea robilor tigani ajunsese sa se faca pe o scara atat de intinsa, incat in prima jumatate a secolului al XIX-lea erau ingrasati, pentru ca valoarea lor depindea de greutatea corporala (robii erau vanduti „la cantar”). Ocaua de „carne de rob” costa doi galbeni, femeile costau cu o treime mai putin, iar copiii costau o jumatate din pret (chiar si sugarii se vindeau „la cantar”!). Pe fondul colapsului sistemului feudal, sclavia tiganilor a luat sfarsit in tarile Romane incepand cu 1844, cand in Moldova erau eliberati robii domnesti si manastiresti. Procesul a fost incheiat in 1856, dar dupa dezrobirea juridica, cea mai mare parte a tiganilor a fost constransa sa dezvolte involuntar o cultura a saraciei si rusinii colective. In 1919, doleantele rromilor catre statul roman erau formulate ambiguu: „Ne rugam, de aici inainte, in toate actele oficiale sa nu se mai foloseasca pentru noi si urmatorii nostri numirea, (pore-cla) ca batjocura, tigani. Daca nu se sterge de totul chiar din uzul oficial, sa se circumscrie cu o alta denumire care se va afla de corespunzatoare”. Ei mai cereau sa fie improprietariti, dreptul la educatie si sa fie considerati „egali in drepturi si indatoriri cu ceilalti romani”.

Imperiul carutelor

Pentru ca singurele care produceau mai mult decat nevoile proprii erau mosiile boieresti si manastiresti, in evul mediu timpuriu acestea au achizitionat familii (uneori chiar sate intregi) de tigani robi, ale caror ocupatii suplineau nevoile de calificare resimtite pe marile exploatatii agricole. Pentru taranii romani, fieraria, caramidaria, auraria sau lautaria erau umbrite de o aura malefica sau neserioasa, asa ca tiganii erau singurii care practicau aceste meserii (dar mai erau printre ei si ursari, rudari, pieptanari sau lingurari). Nomadismul facea parte din modul lor de viata. Iarna “hibernau”, avand ca scop rezistenta pana la venirea verii, pentru a strabate aceleasi drumuri, vizitand aceleasi locuri in fiecare an si avand un permis de la proprietarul lor prin care li se oferea protectia. Fara documentele respective, ar fi fost priviti ca sclavi fugiti . In anumite zile ale anului, tiganii trebuiau sa plateasca proprietarului lor tribut.

Salbe de aur

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale modului de viata al tiganilor este tendinta de tezaurizare a aurului sub forma de monezi. Explicatia sta in nevoia de a avea o moneda cu stabilitate permanenta si convertibilitate imediata. Masurile luate de comunisti, care au confiscat salbele de aur ale comunitatilor de rromi, au reusit sa-i indeparteze mai mult de societate. Tiganii nu au putut niciodata sa vada valoarea bunurilor pe care nu le poti lua cu tine. Cele mai importante investitii erau in carute, cai, aur si cirezi. Fiecare satra, in concordanta cu clasa, religia, limba, descendenta si provincia, avea statutul sau si era guvernat de legi proprii. Casatoriile intre persoane din satre diferite erau limitate, pastrandu-se astfel diferite culturi, valori si activitati economice tipice. Prima modernizare a tarii, cea din vremea lui Cuza, a generat caderea unui sistem. Tiganii, desi au devenit liberi, s-au vazut orbecaind intr-un sistem nou de relatii sociale in care comunitatile lor nu-si gaseau locul. Politicienii vremii au fost convinsi ca prin actul dezrobirii au rezolvat problema tiganilor si i-au ignorat timp de opt decenii. Urmatorul “semn de atentie“ l-a constituit decizia maresalului Ion Antonescu de a-i trimite la Bug.

Exterminarea rromilor

In perioada interbelica, obiectele de manufactura facute de tigani au devenit necompetitive din cauza progresului industrial. Artizanatul era intr-un declin dramatic, unele meserii disparand. Tot atunci, a aparut rasismul care propunea diverse strategii (reducerea grupurilor mari la un statut marginal al unei cetatenii de categoria a doua, sclavie, epurare etnica si genocid total). Cativa oameni de stiinta au argumentat strategiile prin inferioritatea unor grupuri etnice, semnand in acest fel actul politicii de exterminare. In 1939 existau in Romania 300.000 de rromi. In 1942, aproximativ 25.000 de rromi au fost deportati in Transnistria unde au fost lasati pe bancurile raului Bug, fara a avea mijloace de subzistenta. Selectia “pedepsitilor” s-a bazat pe stilul de viata, nomadism, timpul petrecut in inchisoare, lipsa unei ocupatii permanente. Comisia romana de crime de razboi estimeaza ca in cel de-al doilea razboi mondial au murit 36.000 de rromi.

Putinii multi

Recensamantul din 7 ianuarie 1992, a certificat ca romii reprezinta a doua minoritate nationala din Romania, cu 409.723 de membri declarati (1,8I din populatie). Cifra a fost pusa sub semnul intrebarii. Diverse evaluari considera ca mai apropiata de realitate este o cifra cuprinsa intre 1 si 3 milioane de membri. In aceste conditii, este dificil de apreciat potentialul politic pe care l-ar putea reprezenta o minoritate etnica a carei pondere din totalul populatiei se cifreaza intre 1,8I si 14I. Daca sunt luate in calcul cifrele maximale, atunci rromii ar putea mandata o forta parlamentara care s-ar afla pe locul al treilea ca importanta. Printre cele mai mari comunitati de rromi din judetul Maramures se afla satele Chelinta si Ticau, ambele apartinand de comuna Ulmeni. Situatia rromilor din acestea se reflecta prin colibe carpite cu lut si copiii desculti si flamanzi. Rromii din Somcuta Mare sunt mai instariti. Unii au chiar case mari, televizoare color, masina sau cal. In Baia Mare s-au format comunitati de rromi langa paraul Craica si in zona piritei, unde traiesc in colibe din lut sau vaiog cu “geamuri” din carton sau folie, inconjurati de gunoaie si sobolani. Accesul spre aceasta comunitate se face prin doua poduri. Seful comunitatii, Vasile Varga, este mai ”instarit”. Casa lui are “veranda” din folie si curte imprejmuita cu gard. Totusi, saracia nu are limite si nici nu se intrevad posibilitati sa se transforme curand.

Ponorata

La cativa kilometri de Targu Lapus se afla comuna Coroieni. In dreapta, urmand drumul serpuit care urca pe o colina, ai impresia ca esti in salbaticia altui secol. In vale se zaresc cateva colibe deasupra carora se ridica firicele de fum din hornurile improvizate. Colibele din lut, acoperite cu trestie au cartoane in loc de geamuri. Doi cai slabi, legati la o caruta veche, framanta noroiul de pe poteca in asteptarea trifoiului. Un vitel slab, de marimea unui caine, trage plugul de lemn la care a fost inhamat. Lumea se aduna pe poteca plina de noroi. Imbracati pestrit si soios, au chipurile schimonosite de foame si frig. In sfarsit, o certitudine. Locul care descrie cel mai bine situatia din Romania (mizerie, saracie si disperare) poarta un nume predestinat: Ponorata. Aici traiesc 335 rromi. Oamenii se plang de neajunsuri. „Uita da unde bem apa! Din parau’ asta plin cu gunoaie. Da langa drum. O sa se betejeasca astia micii ca suntem mai rau ca animalele, vai da mama noastra. Nu ne-a dat ajutorul social din decembrie. Din ce sa traim, ca moare copiii da foame. Pa dom’ primar nu-l mai interesaza soarta noasta, da’ vine iara campanie helectorala si nu-l mai voteaza nici dracul”, spune cu naduf o „fusta inflorata”. “Parca am fi ciumati. Odata am oprit o masina sa ma duca la Targu Lapus la spital ca eram bolnav, da’ mi-a zis omu’: . Murim in saracie”, a completat un barbat. ”Le dau bani sa nu mai fure, dar tot fura cate un cartof de pe camp, o gaina, un pantof de la usa, un ceas din casa. N-am ce face cu ei, asa e firea lor”, a spus Ioan Faur, primarul comunei Coroieni. Vorbele primarului se pierd, dar ecoul poarta acel „asa e firea lor”, pana cand satul ramane in urma, facandu-se mic, tot mai mic, iar colina il acopera de tot, ca si cand ar vrea sa mascheze un colt de saracie.

Legenda Blestemului

In Ponorata (Maramures), la cativa metri de scoala rromilor e un vagon de tren ars pe care oamenii il folosesc ca grajd. O femeie batrana incepe sa planga cand o intreb de vagon. ”E vai da capul nostru, maica. Am fost arsi de doua ori de satenii din Coroieni. Totul din cauza blestematului de Oste Moldovan. A batjocorit o femeie, apoi a omorat-o. L-au bagat la puscarie, da’ familia fetii ne-a aprins pa tati. Dupa ce-a iesit, a batjocorit o femeie gravida in luna a noua. Mare pacat, c-o murit pruncutu! Atunci iar ne-or aprins. Suntem blestemati, ce sa facem”, a spus batrana printre lacrimi. Blestemul dureaza de aproape douazeci de ani. Oste Moldovan mai vine uneori prin Ponorata, iar satenii spun despre el ca si-a pierdut mintile. 1374 - prima atestare documentara a robiei rromilor pe teritoriul romanesc (Dan I Voievod daruieste ctitoriei sale, manastirea Vodita, ”40 de atigani”). 1595 (aprilie - august) - Stefan Razvan, fiul unui rob rrom si al unei femei libere, domneste in Moldova (ucis, in decembrie 1595, in lupta cu polonii). 1646 - starea materiala paupera a robilor face ca Pravila lui Vasile Lupu sa stipuleze: ”tiganul, sau tiganca lui, sau copilul, de va fura o data sau de doua ori si de trei gaina, gasca sau alt lucru, sa se iarte; iara de va fi alt lucru mai mare furat, sa se cearte ca si fiece fur”. 1780 - se naste la Iasi, in familia lautarului rob Stan, Barbu Lautaru, personaj celebru al muzicii lautaresti care l-a inspirat pe Frantz Liszt in ”Rapsodia romana pentru pian”. 1796 - se naste la Sliven (Bulgaria), intr-o familie de rromi caldarari (fiul lui Pantaleon Petrov si al Tomaidei), Anton Pann (pe numele real Antonie Pantaleon Petroveanu), unul din fondatorii literaturii populare culte romanesti. 1834 - in cadrul Falansterului din Scaieni (Prahova), edificat conform ideilor fourieriste de Theodor Diamant, rromii sunt considerati egali in drepturi. 1848 - revolutionarii pasoptisti declara eliberarea robilor boieresti. Prin inabusirea Revolutiei (de catre Fuad Pasa), se revine asupra deciziei, fapt care provoaca cel mai mare val de migratie a rromilor inspre Occident (in special in Franta). 1925 - Ion Mihalache, rrom caldarar, emigrat din Romania in Polonia, se autodeclara rege. 1926 - 1939 - dinastia regilor Kwiek conduce Polonia (Dimitrie, Mihail, Vasile, Mateias, Rudolf, Ianos - toti rromi emigrati din Romania). 1941 - pogromul evreilor si rromilor din cartierul Dudesti (Bucuresti). 1942 - 1944 - deportarea masiva a rromilor in Transnistria (Comitetul Roman pentru Crimele de Razboi a recunoscut oficial cifra de 36.000 de rromi, morti in Holocaust). 1971 - are loc primul Congres mondial al rromilor, ocazie cu care se pun bazele Uniunii Internationale a Rromilor, se adopta drapelul si imnul international (“Gelem, gelem”), iar 8 aprilie devine Ziua internationala a rromilor.
tigan – rom
tiganca – romni
acum – akhana
astazi – ades
aur – somnakai
baiat – raklo
bea – pes
cal – grast
casa – khar
caruta – urdon
cocos – basno
ea – oi
el – ov
eu – me
fata – rakli
femeie – gagi
floare – lulugi
foame – bok
gaina – kaini
hot – choro
inima – gi
mare – baro
mic – tigno
mort – mulo
noroc – bahta
rece – shudro
saruta – cumides
urs – ris

Catalin VISCHI
Ioana LUCACEL