REPORTAJ/DIVERTISMENT

* Dan Grosu si arta in fata careia te inchini
Iconograful care a fermecat Islamul

* Sisesti, comuna minerilor plecati in Franta
Fosta parohie a ”lEULUI”

* Campania impotriva cancerului la san

* Culti si desculti
Man on the moon

* Dan Grosu si arta in fata careia te inchini
Iconograful care a fermecat Islamul

Pe sticla sau lemn, sfintite, facatoare de minuni sau folosite doar ca si element decorativ, icoanele au ocupat un loc special in locuintele sau lacasurile de cult ale credinciosilor. De-a lungul timpului, icoanele au avut puterea de a starni revolte, de a vindeca sau a aduce pacea. Dan Grosu este unul dintre cei mai tineri si mai celebri iconari din Maramures. Icoanele sale, “imbatranite” cu ajutorul “temperei cu ou”, i-au adus numeroase premii pe plan national si multiple expozitii peste hotare.

Inseparabila de traditia liturgica Rasariteana, arta picturii religioase este considerata de Biserica Ortodoxa o forma de marturisire a credintei prin intermediul imaginilor. Termenul “icoana” este un derivat de la verbul “eikenai” (a se asemana) si provine din porunca prin care aceasta practica este interzisa ”Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta infatisare (…) si sa te inchini inaintea lor”. Urmand interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au faurit icoane. In Imperiul de Rasarit, interdictia este ignorata incepand din secolul al III-lea, cand iconografia religioasa isi face aparitia in cimitirele sau lacasurile unde se adunau credinciosii. Aceasta inovatie urmeaza indeaproape cultul moastelor.

“A luat chip si a devenit om”

Incepand cu secolul IV, termenul de ”icoana” a fost aplicat oricarei piese de arta religioasa, fie ca era vorba despre un mozaic, un basorelief sau o pictura pe panza sau pe lemn. Spre sfarsitul secolului al VI-lea, si mai ales in cursul secolului al VII-lea, icoanele au devenit obiect de devotiune si cult, in biserici si in locuinte. In acea perioada a crescut si numarul icoanelor considerate miraculoase. Intre cele mai celebre icoane era cea din cetatea Edessa, care infatisa chipul lui Hristos. Despre aceasta, se credea ca are capacitatea de a proteja cetatea de atacul armatelor persane. Alta icoana de notorietatate era cea zugravita in bronz deasupra marii porti de la palatul imperial din Constantinopol. Si aceasta il reprezenta pe Hristos, iar distrugerea ei (in anul 727) a marcat debutul iconoclasmului. Initiatorii iconografiei s-au bazat pe ”intruparea” prin care Hristos a luat ”chip” de om. Principalul argument al iconografilor era functia pedagogica - in special pentru nestiutorii de carte - si virtutile sfintitoare ale imaginilor. Mahomedanii i-au invinuit pe crestinii ortodocsi de ”folosirea de chipuri cioplite” si imagini interzise in Biblie. In fata acestei situatii, in sanul Bisericii Ortodoxe s-a dat o lupta ”iconoclasta” in secolele VIII si IX.

Lupta

Intre anii 726 si 730, imparatul Leo al III-lea, supranumit ”Isaurianul”, a dat doua decrete prin care interzicea venerarea icoanelor. Desi condamnata in Apus de Papa, interdictia a continuat sa fie aplicata in Rasarit pe toata durata domniei lui Leo si mai ales pe durata domniei succesorului sau, Constantin al V-lea. Acesta a condamnat inchinarea la icoane, declarand-o in Sinodul tinut la Hieria in anul 754 ”de-a dreptul idolatrie”. Folosirea icoanelor a mai fost interzisa in Biserica Ortodoxa si in prima parte a secolului IX. Aceasta perioada de ”iconoclasm” s-a incheiat in anul 843 cand, sub patronajul imparatesei Teodora a II-a, Sinodul pentru Ortodoxie a repudiat toate pretentiile ”iconoclastilor”. In masura in care reprezentarile artistice inlesnesc o intimitate a crestinului cu persoana semnificata in imagine, Biserica Ortodoxa rasariteana a recomandat venerarea icoanelor, rezervand inchinarea doar pentru relatia cu Dumnezeu insusi.

Tempera cu ou

Pe Daniel Grosu l-am gasit in atelierul din Piata Libertatii. Pereti “ornati” cu tablouri, sfinti “incadrati” in rame vechi, antichitati, statuete, pensule si vopsele. Aici, in urma cu aproape un deceniu, a prins gustul “picturii sacre”. “Eram vecin cu sculptorul Marchis si veneam des pe la atelier. Aici, vrei, nu vrei, iti intra arta in sange. Am ales icoanele, pentru ca sunt o paralela intre pictura si traditie. Am copilarit la bunicii mei din Galgau si am invatat sa apreciez traditionalul inca de atunci. Marchis m-a invatat tehnica veche, folosita de calugarii care pictau icoane in manastiri sau biserici. Elementele de baza sunt (vopsele sunt amestecate cu o emulsie din ou) si incadrarea personajelor cu un contur negru”, a spus Grosu. Efectul de “imbatranire” este accentuat de ramele vechi pe care artistul le colecteaza de la tarani sau de la comerciantii de antichitati. “Mergeam prin sate sa caut tablouri, geamuri sau chiar usi vechi. Oamenii ramaneau mirati cand le spuneam ca vreau doar rama, nu si pictura. Tot de la ei incerc sa procur sticla veche. De cele mai multe ori, lumea nu crede ca icoanele sunt noi. Imi amintesc o intamplare hazlie. I-am daruit bunicii din Galgau o icoana pe care a vrut sa o cumpere un tigan cautator de antichitati. A insistat mult timp, nu credea ca icoana a fost pictata recent”.

Icoane si islamici

Prima expozitie personala a avut-o in timpul liceului. Tot atunci, artistul a invatat ca icoanele pot fi folosite ca “valuta forte”. “Eram pe punctul de a fi exmatriculat, si atunci mi-a venit ideea unei expozitii. Aveam deja vreo 30 de lucrari. Directorul a fost incantat si m-a ”. La 18 ani, a castigat locul I la Expozitia Nationala a Scolilor de Arta de la Pitesti. A participat cu trei lucrari, insa cea mai apreciata a fost “Botezul Domnului”. Au urmat expozitii in SUA, Franta, Anglia, Germania, Italia, Slovacia, Ungaria, Austria, Canada si Japonia. Cea mai recenta, dar si cea mai impresionanta a avut loc in Rabat, Maroc. “Acolo are loc, in fiecare an, un festival international. Anul trecut am primit si eu o invitatie. Am plecat impreuna cu Marchis si cu Ansamblul Transilvania. De obicei, trimit lucrarile, nu particip si eu la expozitii, dar eram curios sa vad reactia islamicilor. Sigur ca, inca din aeroport, am fost priviti cu scepticism. Initial, n-au vrut sa ma lase sa trec, dar le-am aratat invitatia. Oamenilor le-au placut icoanele mele. Tin minte ca venise si un senator. Era foarte incantat de lucrari si am vrut sa-i ofer una. A zis ca i-ar placea, dar familia nu e de acord.”

Si-a cumparat propria lucrare!

Spre deosebire de stilurile elaborate, pictura naiva “ingradeste” oarecum imaginatia. De obicei, iconarii urmeaza o schita inspirata din cartile vechi de rugaciune, pe care “o umple” cu culoare. “E foarte greu sa pictezi ceva nou, pentru ca majoritatea temelor au fost deja abordate. Vreau sa citesc Biblia, pentru ca, spre rusinea mea, nu am facut-o si astfel sa-mi imbogatesc temele. Cel mai des pictez , in diferite ipostaze. E tema mea preferata. Pot sa pictez si la comanda, dar nu am aceeasi satisfactie si nu sunt multumit de lucrari”. O icoana presupune cateva ore de munca sau cateva zile, in functie de starea de spirit. Cel mai mare pret pe care l-a primit pentru o icoana pictata de el a fost 350 de lire sterline. “Am facut cadou multe icoane. Toate personalitatile judetului au lucrari de la mine: primarul, fostii prefecti, consilierii judeteni, chiar si Remes are una. Am trimis si la Bucuresti o multime, impreuna cu alte obiecte traditionale maramuresene, insa nu stiu la cine au ajuns.” Fiind pasionat de antichitati, artistul are obiceiul de a colinda anticariatele. La unul dintre ele, a avut surpriza sa gasesca o icoana pictata de el, pe care o facuse cadou. Anticarul nu a dorit sa dezvaluie identitatea celui care o adusese si nici pe cea a autorului. Grosu a cumparat icoana pictata de el, la o suma modica. In prezent, artistul studiaza pictura in cadrul Univer sitatii de Nord Baia Mare. Desi doreste sa se axeze mai mult pe pictura si icoane pe lemn, Dan Grosu nu va renunta la pictura pe sticla. “Am in proiect o icoana care combina pictura pe lemn cu cea pe sticla. Lucrarea va avea ca suport o usa veche, care are si o parte de geam. E impresionant sa stii ca in fata unei icoane pictate de tine vin oamenii sa se roage. Din acest motiv, nu voi renunta niciodata la iconografie”.

”Arta imbatranirii”

Comerciantii de antichitati incearca sa ridice pretul unei icoane cu cateva sute de euro, daca aceasta pare veche. “Varsta” unei icoane este data de onduleurile care apar pe sticla. “Icoanele cu sticla neteda sunt . Exista, totusi, si posibilitatea ca artistul sa fi folosit sticla veche, in acest caz, elementul distinct fiind culoarea. Vechii iconari foloseau vopsele preparate din pamant. Culorile tempera nu o sa arate niciodata la fel, oricat de talentat ar fi iconarul, insa aceasta diferenta nu poate fi observata decat de un expert”, a spus Dan Grosu.

Icoana de la Fatima

Incepand cu secolul XVII, Fecioara Maria a fost considerata protectoarea Rusiei. Aceasa cinstire are la origine o icoana a Fecioarei Maria, care a aparut in mod miraculos in Kazan (Kazanskaia) in jurul anului 1579. Dupa victoria decisiva a lui Petru cel Mare asupra armatei suedezilor, icoana a fost considerata steagul victoriei si in cinstea “Doamnei din Kazan” a fost ridicata o catedrala. Icoana a fost cinstita acolo pana la 1721, cand a fost transferata in noua Capitala, Petersburg. Retragerea lui Napoleon din Rusia a fost atribuita mijlocirii aceleasi “Doamnei din Kazan”. Catedrala a fost distrusa in 1936 si icoana a disparut. In 1970, icoana a fost descoperita intr-un anticariat, de catre rectorul Centrului Catolic Rus din Fatima. In acelasi an, a fost transferata la Capela Bizantina din Fatima, unde este expusa si in prezent.

”Nu ma consider iconar. In iconografie te lovesti mereu de teme care au fost deja abordate. Daca vrei sa iesi in fata, trebuie sa ai ceva inedit. Eu folosesc vechea tehnica a calugarilor de la manastiri, astfel reusesc sa creez icoane ” - Dan Grosu, iconar.

Ioana LUCACEL



* Sisesti, comuna minerilor plecati in Franta
Fosta parohie a ”lEULUI”

Renumita datorita Muzeului memorial ”Vasile Lucaciu”, bisericilor vechi din lemn, ale caror turle se numara printre cele mai inalte din tara si bailor de la Danesti, Sisesti este o comuna cu potential in agroturism. Din cauza lipsei locurilor de munca, aproape un sfert din populatia comunei este plecata la munca in strainatate.

Comuna Sisesti este situata la circa 20 de km de Baia Mare, in apropierea lantului de munti vulcanici Ignis - Gutai - Tibles. Localitatea, cu satele apartinatoare Danesti, Bontaieni, Surdesti, Negreia, Plopis si Cetatele (care au ramas in administrarea comunei pana astazi), a fost atestata documentar in anul 1411, cand avea o populatie de 1.505 locuitori. Localitatile Negreia si Bontaieni au fost atestate in anul 1648, cand aveau 526, respectiv, 617 locuitori. Satul Danesti este mentionat in documente in 1405, iar Cetatele in 1411, ambele avand pe atunci aproximativ 600 de locuitori. Satul Surdesti este atestat documentar in anul 1411, iar Plopis in 1583. In prezent, comuna are 5.578 de locuitori. Localizarea geografica a comunei (intre doua orase miniere, Cavnic si Baia Sprie) i-a determinat pe cei mai multi dintre sisesteni sa aleaga munca in subteran. Insa dupa disponibilizare, aproape un sfert din populatia comunei a ales sa munceasca in strainatate, in special in Italia, Austria, Franta si Germania.

Leul de la Sisesti

Localitatea Sisesti este legata de numele si destinul preotului greco-catolic Vasile Lucaciu, supranumit Leul de la Sisesti, unul dintre conducatorii miscarii memorandiste din 1892-1894. In 1885, Lucaciu se stabileste, impreuna cu familia sa, in Sisesti, unde locuieste pana in anul 1914. In calitate de preot paroh, a initiat construirea monumentalei Biserici a Uniunii Tuturor Romanilor, conceputa in stilul Catedralei Sf. Petru din Roma si sfintita in 1891. In 1922, Vasile Lucaciu s-a stins din viata la Satu Mare, fiind inmormantat, in 1 decembrie, la Sisesti. Muzeul Memorial Vasile Lucaciu din Sisesti cuprinde Scoala Romaneasca (infiintata in anul 1905), Casa Parohiala (care adaposteste o biblioteca cu peste 1.500 de volume, mobilier vechi, documente si fotografii care ilustreaza viata si activitatea marelui tribun), Locul de Adunare si Izvorul Romanilor. In incinta muzeului se afla bustul Leului de la Sisesti - opera sculptorului G. Abrihan.

Sisesti

Din 1996, primarul comunei este Gavril Dobrican l baile de la Danesti, construite in 1867 si lasate in paragina de aproape o jumatate de secol, au fost concesionate anul acesta de catre o societate bucuresteana, pe o perioada de 49 de ani l in comuna functioneaza doua ateliere de prestari servicii auto, doua gatere si un atelier de tamplarie l comuna are o echipa de fotbal din anii ’80. Primaria a alocat, in acest an, 160 de milioane pentru amenajarea stadionului si a vestiarului echipei Unirea Sisesti l in Surdesti, functioneaza un ansamblu popular format din elevii claselor I-VIII l o familie din Anglia a amenajat in urma cu trei ani o casa de tip familial, care adaposteste sapte copii. Cladirea in care a fost amenajat centrul a fost donata de sotii Gheorghe si Valeria Filip

Iataganul de pe turla

Localitatea Surdesti este cunoscuta datorita unei biserici din lemn de stejar, a carei turla masoara 54 de metri, fiind una dintre cele mai inalte din tara. Lacasul de cult a fost construit, in anul 1766, de catre mesterul Toma Macarie, iar pictura in tempera pe panza a fost realizata, in 1781, de pictorul Stefan de la Sisesti. Legenda spune ca, in timpul invaziei tatarilor, crucea din turla bisericii a fost inlocuita cu un iatagan, pentru ca lacasul de cult sa nu fie distrus de navalitori. In localitatea Plopis exista o biserica construita la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Ambele lacasuri de cult au fost declarate monumente istorice si fac parte din patrimoniul mondial.

”Infratiti” cu francezii

In anul 1991, autoritatile din Sisesti au semnat un protocol de colaborare cu localitatea Clisson (Franta). Anual, tinerii din cele doua comune isi petrec o luna de vacanta in localitatea “ruda”, unde sunt amenajate tabere de recreatie si munca. Autoritatile din localitatea franceza i-au sprijinit pe sisesteni cu un miliard de lei pentru repararea drumurilor, plus medicamente si aparatura medicala pentru persoanele cu handicap.

De la 6 ani pe camp

Gheorghe Barda (69 de ani) se numara printre cei mai gospodari sisesteni. A practicat agricultura de la varsta de 6 ani. “Parintii aveau pamant mult si animale. La noi n-o fo’ colectiv, da’ era greu, ca ne lua cota parte din bucate. Am fo’ cinci frati si pamantul batranilor l-am impartat intre noi. Amu’ l-am inmultit, am vreo 5 ha pa care le cultiv cu porumb, grau, trifoi. Mai tan porci si vaci. Da’ ii tare greu, ca-i lesne carnea si nici centre de preluare a laptelui nu sunt la noi. Io oi tat mere la camp cat m-a ajuta Dumnezeu, c-ase am fo’ invatat. Si ficioru’ o prins drag la lucru campului, ca agricultura a fi intatdeauna baza tarii”, a spus gospodarul.

Ioana LUCACEL



* Campania impotriva cancerului la san

Cancerul la san nu tine cont de varsta. Vindecarea lui, insa, depinde de momentul in care a fost depistat. Boala poate fi prevenita, daca suntem constiente ca exista si nu tratam cu neglijenta subiectul. Sa nu uitam ca in lume, la fiecare trei minute, o femeie este diagnosticata cu cancer mamar si la fiecare 14 minute, o femeie moare din cauza acestei boli.

“Mie nu mi se poate intampla.” A spune acest lucru, inseamna a sta cu ochii legati. Cea mai buna forma de lupta impotriva unei boli este acceptarea existentei ei, iar nu negarea. Si acceptarea incepe cu prevenirea si depistarea precoce a bolii. Compania Avon a initiat, in luna septembrie 2002, o ampla campanie de lupta impotriva cancerului la san. In urma acestei initiative s-au strans peste 150.000 de dolari din vanzarea produselor destinate campaniei. Banii au fost folositi pentru a cumpara un aparat de inalta tehnologie, unic in Romania, “detectorul gama de ganglioni santinela”, care a fost donat Institutului Oncologic din Bucuresti. In acest an, pe parcursul lunilor noiembrie si decembrie, Avon continua actiunea de strangere a fondurilor printr-o noua campanie: “Ursuletul are grija de tine”. Fondurile stranse vor fi folosite, in colaborare cu Institutul Oncologic Bucuresti, la achizitionarea unui nou aparat si organizarea unui cabinet medical mobil, care sa se deplaseze in tara, in special in zonele rurale. Personajul principal al actiunii este un ursulet de plus, care are rolul de a evoca perioada copilariei inocente, ursulet care are atasata o carticica in care sunt trecute recomandarile pentru autoexaminarea sanilor. “Anul trecut, Baia Mare a contribuit cu peste 5% din totalul sumei colectate. Am fost multumiti, dar in acest an se pare ca vom avea o contributie mai mare. Desi la inceput, campania se bucura de succes si avem parte de multa sustinere din partea clientelor noastre. Este bine ca femeile incep sa devina constiente de importanta prevenirii acestei boli si isi asuma responsabilitati. Am dori ca ursuletul nostru sa intre in casa cat mai multor femei”, a declarat Camelia Ardelean, coordonator vanzari Avon Baia Mare.

Lavinia COTARCEA



* Culti si desculti
Man on the moon

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atrasi de mirajul boltei ceresti. Soarele si Luna au devenit simboluri ale divinitatii, situandu-se la loc de cinste in lumea spirituala a civilizatiilor ancestrale. Astrii au fost destinatiile spre care s-a indreptat imaginatia pamantenilor, de la ”omul cavernelor” si pana la Jules Verne. Primul a fost mitologicul Icar, ale carui aripi de ceara s-au topit sub caldura soarelui. Secolul XX a fost marcat de ajungerea omului pe Luna, eveniment contestat de unii oameni de stiinta. In aceasta saptamana am intrebat personalitatile: Cine a fost primul om care a pasit pe Luna si care au fost cuvintele cu care astronautul a ramas celebru? Primul ”aerian” surprins a fost inlocuitorul lui Ioan Buda in functia de primar al orasului Targu Lapus, Mitru Lese. ”A fost un american, dar nu-mi amintesc acum numele. Stiu ca primul zbor a fost al lui Gagarin. Ce a spus atunci nu stiu. Dupa doar doua ore de somn si dupa toata agitatia cu referendumul...”, a spus Lese. Nu stim daca in aceasta saptamana am prins personalitatile cu lectia invatata sau a fost doar o intamplare, cert este ca de data aceasta avem in premiera trei raspunsuri corecte. ”A fost Armstrong. Nu cantaretul de jazz, ci astronautul. El a spus atunci: “Un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire”, a spus Marcel Prodan, seful Biroului Informatic al Politiei Baia Mare. Raspunsuri asemanatoare ne-au mai oferit si alte personaje, persoane si personalitati, ceea ce denota ca la capitolul “pasilor mici pentru om” stam bine. Aproape ca ar merita sa spunem foarte bine. Calificativ primit de aproape toti cei interogati in aceasta saptamana. In 16 iulie 1969, membrii misiunii Apolo 11 au aselenizat, la bordul modulului lunar Eagle. Primul care a pasit pe suprafata lunara a fost Neil Armstrong, ale carui memorabile cuvinte au facut inconjurul pamantului.

Ciprian DRAGOS