REPORTAJ, DIVERTISMENT

* Satra lui Ghiocel a poposit in Maramures
Viata sub roata carutei tiganesti

* Dumbravita, comuna cioplitorilor in piatra
Dumbrava minunata

* Culti si desculti
Autonomie sau ce?

* Satra lui Ghiocel a poposit in Maramures
Viata sub roata carutei tiganesti

Cersetorie, saracie lucie, incalcarea legii, familii numeroase. Acestia sunt termenii prin care e definita, de cele mai multe ori, natia rromanes. Exista, insa, si tigani autentici. O satra langa un rau sau o padure, in care se confectioneaza cazane, se ”ghiceste” cu ghiocul, se lasa salbele mostenire sau se cauta soti pentru fiicele care inca se joaca cu papusile. Interesant? Ei bine, o astfel de satra a poposit si in Maramures.

La 40 de km de Baia Mare, in comuna Ulmeni, pe malul Somesului, linistea diminetii de toamna este tulburata de zgomotul rotilor de carute coborate din bac. Doi caini pricajiti se ”revolta” impotriva trenului luxos, care trece cu viteza peste podul de fier ce leaga malurile Somesului. In spatele perdelei de salcii, se zaresc patru corturi din carpe, carton si placaj. Prin ”usa” deschisa se vad perne viu colorate, aruncate de-a valma, plapume, haine pestrite, unelte, cazane, ceaune. In jurul focului stau doi batrani. Un barbat grizonat se ridica, isi indreapta spinarea si incepe sa vorbeasca raspicat. ”Io is bulibasa. Ghiocel Stanescu, de la Galati, dac-ati auzit. Ce doriti? Ghicit in carti or’ dat cu ghiocu’, dezlegari de farmece, ciubere, cazane de fiert tuica, caldare de dulceata, aici avem da toate”. Batrana se ridica si isi aranjeaza baticul inflorat. ”Hai sa-ti ghicesc, iti iau 20.000 de lei si iti zac viitoru’”. Din celelate corturi ies doua tigancuse tinere, cu ochi albastri. Un barbat cu mustata atata focul cu un aspirator vechi. Un tanar bate cercurile pe un cazan de tuica.

Caldarari cu autorizatie

Satra familiei Stanescu s-a asezat pe malul Somesului in urma cu o luna si jumatate. ”Halta” anterioara a fost Arad. Surprinzator pentru unii, acesti nomazi au, totusi, o locuinta a lor, in Inesti, o comuna din judetul Galati, insa stau acasa doar in timpul iernii. In restul anului, isi muta satra in zonele cu livezi, pentru a-si putea vinde cazanele si caldarile. Nu stau mai mult de doua-trei luni intr-un loc si se pot lauda c-au vazut toata tara. ”Moldova, Timisoara, Moldova, am fost pasta tat. Totdeauna cerem aprobarea primarului inainte de a ne stabili satra. Avem autorizatie de liber profesionisti, nu lucram la negru. Oamenii is retinuti la inceput, li frica de noi, da’ apoi se obisnuiesc si le place cu noi. Niciodata nu vindem mult in comuna in care ne-am stabilit si nici nu insistam, ca sa nu suparam oamenii. Merem prin localitatile din apropiere. Acuma, de exemplu, mergem la Cehu, in zona Codrului, la Jibou, la Zalau. Lucram si la comanda, facem orice si suntem caldarari iscusiti. Am invatat meserie din mosi-stramosi, ca tat neamu’ s-o ocupat de asta. Pa un cazan lucram tati trei cam doua-tri zile. Daca n-au oamenii bani, ne dau de-ale gurii nuci, porumb, cartofi. Ia, acu’ am luat un purcel, luam si gaini, c-asa ne-am strans gainile astea ce le luam pasta tat cu noi. In bani, cazanu’ costa cam 3 – 4 milioane, in functie de marime”, a spus Gheorghe Stanescu.

Pirandele

Intr-un cort, stau depozitate o multime de caldari si ceaune. In timp ce barbatii fac cazane, femeile curata marfa. ”Le pregatim de vanzare, ca tot noi ne ocupam de asta, ca sa nu piarda vremea barbatii. Da’ pe langa ghicit si descantece, trebe’ s-avem grija si de casa si de purandei. Pa una din fete am lasat-o la Galati, sa vada de gospodariile de acolo, ca fiecare are casa lui, pa cum si aici avem fiecare cortu’ lui. Noi merem si intrebam in stanga si-n dreapta sa ne vindem marfa si s-anuntam lumea c-am vinit. Da’ si noi primim in schimb aur. Salbele le mostenim din mosi-stramosi. Uite, si io am una cu banuti cu Regele Ferdinand”, a spus Margareta Stanescu aratand spre salba cu opt banuti pe care o poarta la gat.

”Civilizatie” migratoare

Un copil blondut, cu ochi albastri, cu un ghiozdan roz in spate, se tine de fusta inflorata a Marianei. ”A zis doamna ca m-am descurcat bine la raspuns.” Gheorghe si Mariana au trei copii. Ionel merge la gradinita, iar Mariana invata in clasa intai. ”Am inscris-o aici la Ulmeni, ca sa nu piarda prima clasa, ca era pacat. Si-o zas doamna ca ne da certificat cum c-o fo’ la scoala, ca s-o primeasca si-n alte parti. La iarna o sa mearga la scoala in Galati, apoi cand se desprimavareaza, incepem iara sa ne mutam satra. Asa traim noi, n-avem ce face. Asa o invatat fiecare dintre noi. Oricum, nu-i trebe’ multa scoala. Cat sa stie sa scrie si sa citeasca, ca doar nu oi face-o doctor. N-am avut probleme cu ea, a zis invatatoarea ca-i cuminte si prinde repede. La fel am facut si cu Ionel. Acu’ mere la gradinita aici, apoi l-om muta”, a spus Mariana, mama copiilor.

”Asa traim noi…”

Ivesti, comuna celor din satra lui Stanescu, este o comuna de tigani bogati, in care averea se masoara in numarul turlelor vilelor si in aur. Fiecare familie are casa, insa nimeni nu locuieste in ea in timpul anului. ”Am trait in corturi ani intregi, asa suntem noi, tiganii. Putini dintre noi, astia batrani, stim exact cati ani avem. Inainte, cand se nastea un tigan, era trecut intr-un fel de catalog si abia dupa ani de zile era scris intr-un act oficial. Se uita bulibasa in frunte si spunea . Noi nu merem la doctor, nu facem injectii. Multi nu stiu nici sa scrie ori sa citeasca. Ne pregatim tot timpul satra de drum. Asa traim noi, tiganii adevarati”, a spus bulibasa. Barbatii continua sa modeleze fierul vechi in foc. Batrana ascunde cartile de ghicit, ”ca nu-i bine sa le scoti la vedere numa’ cand le folosesti”. Fetele pregatesc ceaunul pentru mamaliga, iar copiii cauta oua pentru papara. Cainii incep din nou sa latre la vederea trenului care trece peste pod. Bulibasa se desprinde o clipa de ciubarul de lemn si priveste nostalgic in urma lui. ”Trebe’ sa plecam si noi curand, ca vine iarna. Oricum, am stat destul aici”. Si eu, asa ca plec din satra lui Stanescu, gandindu-ma la ei si la realismul prezicerii, conform careia as trai 85 de ani.

Ghicitoarea

Margareta e fiica bulibasei Stanescu. S-a casatorit la 16 ani cu un barbat ales de parinti. A invatat sa dezlege farmece si sa ghiceasca de la bunica sa. Are ochi negri, patrunzatori, care incearca parca sa te hipnotizeze. ”Batrana Franzola o trait 117 ani, era o femeie tare credincioasa. Ea m-o invatat tat ce stiu. Prima data am dezlegat de deochi. Apoi, la 22 de ani am vindecat pa cineva de amigdalita. Si-apoi o inceput sa vina la mine oameni nacajiti. Prima data i-am dezlegat cununiile la o fata de-a noastra, care avea 27 de ani si nu era maritata. Lucru aista la noi ii de mare rusine. Amu, la 51 de ani, pot sa vindec de orice boala, sa scot argintu’ viu, fac dezlegari pentru cununii ori aduc spor in casa. Numa’ la cancer si la cele date de Dumnezeu nu ma bag, ca cu Dumnezeu nu te poti pune. Nu fac magie neagra, io lucru numa’ cu plante: pocolnicul pamantului, lacrimoara Maicii Domnului. Pantru asta trebe sa ai har. La mine vin oamenii si-mi multamesc dupa aceea. Si nu le iau mult, 2-300.000 de lei... care cat poate”, a spus ghicitoarea.

Maritis la 10 ani

Gina este mezina satrei. Parul saten ii este impletit in doua cozi si acoperit de un batic inflorat, iar ochii mari si albastri par extrem de inocenti. Are 12 ani, dar e deja femeie. ”Ai mei m-o maritat la 10 ani. Scoala n-am facut deloc. Mai am o sora si-un frate. Pe Gheorghe l-or ales ai mei. Io nu l-am vazut in veci pana la nunta. La noi asa ii traditia, da’ mi-i drag. S-apoi, ori ce-ar fi, io nu ma pot impotrivi, ca nu de mine depinde. Nunta mi-o placut tare. O fost si bulibasa de la Galati. Uite, de la barbatu-meu am primit cerceii astia, cadou de nunta”, a spus tanara, aratand spre o pereche de cercei mari din aur.

Cea mai batrana tiganca din Romania

Maria Stanescu, Franzola cum ii spunea familia, a fost cea mai batrana tiganca din Romania. Desi in actele existente la primaria din comuna reiese ca Franzola avea de fapt 94 de ani (fiind nascuta la data de 7 iunie 1905, in localitatea Amara - judetul Braila), femeia, care a fost lucida pana in ultima clipa, nu le-a putut spune cu exactitate varsta pe care o avea si nici numele satului natal. Stia doar ca s-a nascut inainte de o rascoala. Nici baietii femeii nu ii cunosteau cu precizie varsta. Unii spuneau ca are 117 ani, altii 127, iar majoritatea ”mergea” pe 126 de ani. Respectata de cei 9 copii ai sai (trei fete si sase baieti) si cei aproape 300 de nepoti si stranepoti, tiganca a fost considerata o mama a comunitatii de rromi din Ivesti. Franzola a fost considerata de familia o ”sfanta”, pentru ca se ruga, mergea la biserica si se impartasea, nu fura, nu insela. Se spune ca a muncit din greu sa-si creasca pruncii, fiind obligata de regimul Antonescu sa lucreze la Bug, alaturi de alti tigani, la camp si chiar in mina.

Transportul satrei este asigurat de bulibasa de la Galati, Istrate Stanescu. ”E bogat tare bulibasa. Are aur mult si salbe. Si-o vila, vai da mama ei! Noi alegem destinatia si el ne da tiru’. Incarcam corturile, hainele, vasele, porcul, gainile. Stabilim cat stam si tat el vine dupa noi. Da’ ii dam cota parte din ce castigam. Tat el ne da si materialu’ de ciubere”, a spus Anica Stanescu.

Ioana LUCĂCEL



* Dumbravita, comuna cioplitorilor in piatra
Dumbrava minunata

Situata la circa 15 km de Baia Mare, comuna Dumbravita este renumita pentru palinca din prune si pentru iscusinta cioplitorilor in piatra. Datorita apropierii de municipiu, cei mai multi locuitori au ”migrat” la oras, lasand in batatura batranii, care inca se mai chinuiesc sa-si munceasca pamantul.

Localiatea Dumbravita a fost atestata documentar in anul 1411, sub numele de Dabrawyche. Unul dintre actele in care a fost mentionata localitatea este documentul prin care Sigismund de Luxemburg doneaza Baii Mari minele de aur si 14 sate din jur despotului roman Stefan Lazarovici, in schimbul unui oras de la Marea Adriatica. De-a lungul timpului, localitatea a purtat mai multe denumiri: Dobrawycza in 1491, Dobrawyeza in 1566 si Dumbravita in 1918. Batranii spun ca denumirea localitatii a fost data de primii locuitori care s-au stabilit aici, dupa numele dumbravei de pe malul Lapusului, care avea sol foarte fertil. Paraurile din comuna pastreaza si astazi vechile denumiri Valea Bargaului, Valea Padurii, Valea Porcului, Valea Ograzii. In timpul domniilor feudale, hotarul comunei a suferit mai multe modificari. Partile din nord-vestul comunei, cunoscute sub numele de ”Ciungi si Moine”, au intrat sub stapanirea colonistilor maghiari, care le-au dat numele lor ”Pop-rat” si ”Fabian-rat”. Astazi, comuna Dumbravita cuprinde satele Sindresti, Chechis, Carbunari, Rus si Unguras.

“Sa nu lasi pamantu’ pustiu”

Lucian Damian are 72 de ani, dar se mentine in ”top-ul fruntasilor” din comuna. Are agricultura in sange si i-a ”contaminat” si pe feciori. ”Parintii m-o dus la camp de la trei-patru ani. Io stateam in fundu’ carutei pana cand munceau ei. Cand am crescut mai marisor, m-o pus si pa mine la lucru, ca erau oameni gospodari. Dupa ce-o venit colectivu’, oamenii m-o ales de brigadir la CAP, c-o vazut ca-s om gospodar. Apoi, am ramas la colectiv 25 de ani, pana s-o desfiintat. Da’ n-am renuntat, nici dupa revolutie, la agricultura. Mi-am mai cumparat pamant si animale. Am avut 12 ha de teren, da’ am ramas numa’ cu opt, ca le-am dat copiilor zestre. Acuma tin patru vaci si sase porci. Am avut si oi, da’ nu se merita. Inca is sanatos, Doamne, multamesc!, si am doua tractoare si utilaje. Apoi, ii pacat sa lasi pamantu’ pustiu, plus ca mie mi-o fo’ drag in veci sa marg la lucru”, a spus gospodarul.

Dumbravita

Primarul comunei este Alexandru Trif l comuna are 5.167 ha, dintre care 1.620 este teren arabil l toate localitatile au alimentare cu gaz metan, iar proiectul pentru aprovizionarea cu apa este in curs de derulare l comuna are o populatie de 4.500 de locuitori l in Dumbravita, Rus, Chechis si Carbunari functioneaza cate o scoala cu clasele I-VIII, iar in celelalte sate cate una cu clasele I-IV l biserica veche din localitatea Dumbravita a fost vanduta credinciosilor din Dobricul Lapusului.

”Madame” Peterson

Timp de cinci ani, comuna Dumbravita a fost ”infratita” cu localitatea Vion din Franta. Colaborarea dintre cele doua localitati a debutat in anul 1992, cand primarul francez, Peterson, a adus ajutoare pentru scoala din localitate. Au urmat vizite reciproce si schimburi de experienta, iar d-na Peterson a fost numita cetatean de onoare al localitatii. In 1997, un grup de tineri din comuna au plecat in Franta, la familiile din Vion. Dupa moartea lui ”Madame” Peterson, cum ii spun localnicii, relatiile dintre cele doua localitati s-au racit.

Agricultura, pomicultura si palinca

Principala ramura a economiei comunei este agricultura, in special cresterea animalelor si pomicultura. Dumbravita este celebra pentru palica si palinciile din zona. In localitate functioneaza 15 distilarii, ale caror proprietari se pot lauda ca detin secretele tariei din prune sau mar. Certificatul de calitate al licorii dumbravitene il dau doar consumatorii. La Unguras, functioneaza un centru de prelucrare a laptelui, iar in Dumbravita, un centru de colectare. In comuna isi desfasoara activitatea si un atelier de prelucrare a marmurei, doua gatere si o brutarie. Datorita apropierii de Baia Mare, majoritatea locuitorilor din comuna a muncit la cariera de piatra din oras. Dupa disponibilizare, acestia au devenit liber profesionisti, muncind pentru gospodarii din zona.

O pensie de nimic

Gavril Prelucan a implinit anul acesta 94 de ani. Are fata brazdata de riduri, dar ochii ii sunt limpezi si vioi. E imobilizat la pat de trei ani si traieste impreuna cu sotia sa dintr-o pensie de 1.300.000 de lei. ”Am pus si io tri milioane de lei la Banca Populara si i-am pierdut. Mi-o furat banisorii. Tati is niste sarlatani! Amu’, uite, ne chinuim dintr-un miez de pensie si capat ajutor social. Am lucrat o viata intreaga si uite cum am ajuns la batranete! Ca bine, n-o fo’ in veci. Am facut sapte clasa, dintre care doua in maghiara. Apo’ m-or dus in armata. Mintenas o vinit razboiu’ si m-o dus la munca si pa camp, si-n mina si la traverse. Doamne feri! Apoi, m-am angajat la CAP. Am fo’ portar, am mars si pa camp, am facut si io ce-am putut. Amu’, uite, nu ne ajunge pensia asta de nimic”, a spus batranul.

Ioana LUCĂCEL



* Culti si desculti
Autonomie sau ce?

”Care e diferenta dintre sasi si secui?” Simplu, veti spune. Oamenii cu functii au alta parere. Lucretia Podea, sefa Compartimentului Agricol al Primariei Baia Mare, si-a luat portia regulamentara de liniare in palma din partea superiorilor si a devenit foarte atenta la porumbeii care ii ies din gura. ”Pentru a lua un interviu functionarilor publici trebuie sa prezentati o aprobare din partea primarului”, a incercat Podea o prima eschiva. Apoi, constienta ca driblingul e apanajul fotbalistului, si-a facut curaj cu raspunsurile intamplatoare. ”Va raspund in afara serviciului. Sasii sunt popoare de origine germanica, iar secuii de origine punica”, a concluzionat Podea. Aoleu, sa nu va auda cineva! Punici erau cartaginezii. ”Aha, e rubrica aceea in care faceti misto de personalitati. Eu nu sunt un personaj atat de interesant. Sasii sunt germani, iar secuii sunt urmasii altora, veniti din Asia. Au lasat o mostenire culturala”, a considerat Calin Coros, directorul serviciului APLU al Primariei Baia Mare. Cam evaziva mostenire culturala lasati cititorilor. Acei “altii din Asia”... Majoritatea popoarelor isi are originea in Orientul indepartat. Directorul Administratiei Finantelor Publice Sighetu Marmatiei, Daniel Dunca, s-a dovedit a fi la zi cu problemele secuilor, insa cu nereguli la capitolul istoric. ”Care e diferenta nu pot spune exact. Secuii au cerut autonomie, iar de sasi nu stiu. E ciudat ca presedintele Ungariei a vizitat zona sasilor, tocmai cand Ion Iliescu era in America”, a spus Dunca. Mare capcaun Nea Nelu asta, de-a bagat spaima in unguri, mai ceva ca Vadim. Asteapta oamenii sa plece de-acasa, pentru a-si vizita rudele. Ultimul invitat este un personaj devenit de poveste pentru GAZETA, primarul din Desesti, Ioan Pop, omul vesnicelor dispute locale. ”Sasii...care e diferentaaa?...Va spun cinstit, ca nu am avut treaba cu ei. Sasii sunt nemti si cred ca si secuii tot asa ceva. Au ramas la noi dupa oarice razboaie”, ne-a lamurit Pop. Chiar ca nu aveti treaba cu ei, sasii au fost colonisti germani veniti in Transilvania in secolele XII-XIII. Secuii sunt un neam de limba turcica, inruditi cu maghiarii, alaturi de care au venit in Transilvania intre secolele X-XIII.

Ciprian DRAGOS