REPORTAJ, CULTURA

* Povesti cu dresori, fachiri, contorsionisti, clovni si acrobati
FATA NEVAZUTA A CIRCULUI ”APOLLO”

* Festivalul de poezie nu moare si nu se preda
“Internationala” versului

* Natiune, naratiune, fictiune
Soarele isi ia cojoc

* Ma tot mir
Visul unei nopti de toamna

* Culti si descuti
“Si mi-ai stins, draga Marioara, / Focul de la inimioara”

* Grosi, comuna cu traditie in palinca si dant la sura
In “Targotia”

* Povesti cu dresori, fachiri, contorsionisti, clovni si acrobati
FATA NEVAZUTA A CIRCULUI ”APOLLO”

Circul Apollo a fost infiintat in urma cu 200 de ani, de catre doi circari marunti, care umblau cu caruta din loc in loc, distrand oamenii pentru a-si castiga existenta. Ocupatia s-a transmis din generatie in generatie, urmasii reusind sa-l transforme intr-un circ in adevaratul sens al cuvantului. Asa s-a ajuns la circul de azi, care are in componenta o familie de circari, plus artistii sezonieri.

In urma cu trei ani, circul Apollo a cunoscut o poveste de dragoste intre Krai Bella (25 ani), fiul patroanei, si Beatrice (22 ani), o romanca din Sf. Gheorghe. Acestia s-au cunoscut in timpul unui turneu al circului in Romania. Krai a invitat-o pe Beatrice la circ si i-a propus sa-i ramana alaturi. Dupa o luna, romanca si-a facut bagajele si a pornit la drum cu circul “Apollo”. Krai si Beatrice au, la trapez, un numar unic in Europa. Pregatirile au durat doua luni, timp in care au exersat de dimineata pana seara. “Pentru a ajunge la o asemenea performanta, e nevoie de multa munca si renuntari. De aceea, cei care lucreaza aici sunt o familie unita”, spune Krai. In fiecare an, circul incepe turneul in Ungaria si Romania in 15 martie si se sfarseste la caderea zapezii. Iarna, circarii se retrag pe la casele lor, continuand sa-si pregateasca reprezentatiile pentru sezonul urmator, cu speranta ca vor reusi un numar spectaculos.

Minorii circului

Jennifer, nepoata lui Krai, este cel mai mic membru al circului, avand doar 5 ani. “A invatat lucrand alaturi de noi si ii place sa calatoreasca. Speram ca ne va duce numele mai departe”, declara Krai, afisand un zambet increzator. Pentru copiii circarilor nu exista scoala. Le este de ajuns sa stie sa scrie si sa citeasca, lucru de care se ocupa mamele sau invatatorii angajati pe perioada iernii, cand nu sunt in turneu. “Nu e nevoie de scoala pentru a face jonglerii. Noi suntem multumiti de conditia noastra si daca ni s-ar oferi o a doua sansa, tot drumul asta l-am alege. La fel si copiii nostri. Nu o sa aleaga o alta meserie, deoarece e mai usor sa castigi bani in acest fel”, spune Krai. Claudia, “femeia-cauciuc”, are 17 ani si este verisoara lui Krai. A crescut si a mers in turnee alaturi de ei. Pana anul acesta avea un numar pe franghie, dar acum, adunand o anumita experienta, a invatat cum sa se “unduiasca” (de aici si porecla). Spera ca va ajunge cea mai buna contorsionista.

Animalele

Animalele pe care le au cei de la “Apollo” sunt putine: doua lame, o camila, doi pitoni-tigru, cativa ponei si caini. Este foarte greu sa hraneasca si sa transporte animale mai grele, iar vama pe care trebuie s-o plateasca le subtiaza buzunarele. Procurarea hranei pentru animale este o problema dificil de rezolvat (nu se prea gaseste si, pe deasupra, este foarte scumpa). Mai sunt si alte necazuri. Anul trecut, circul avea si un tigru. Au renuntat la el pentru ca s-a imbolnavit si nici un veterinar nu a vrut sa-l trateze. Pentru tratament au mers in Bucuresti, la Gradina Zoologica. Cu toate acestea, spera ca anul viitor sa aduca un urs si un elefant. “Nu poti sa cumperi elefantul, nici unul dintre noi nu se pricepe sa lucreze cu el. Singura solutie este sa-l inchiriem cu tot cu dresor, lucru care costa 200-300 de euro pe zi, chiar si in zilele cand nu avem spectacol”, declara Beatrice. Incidente neplacute nu s-au prea produs. “O data era sa fiu strangulata de sarpe, dar nu s-a intamplat nimic grav. Eram incepatoare in domeniu si cam speriata, dar acum m-am obisnuit cu serpii, chiar dorm cu ei in rulota. Le dau de mancare doar o data pe luna, cate doi iepuri la cate unul. Nimic altceva”, afirma Beatrice. Krai este dresorul animalelor. Singura problema care a avut-o a fost cu camila care este... imprevizibila. “Da cu piciorul, dar nu ca un cal. Loveste in toate partile, asa am primit . Imi plac foarte mult animalele. In fiecare dimineata le fac dresajul, le curat, le dau de mancare si incerc sa pastrez mereu contactul cu ele”, spune Krai. Dupa terminarea reprezentatiilor dintr-un oras, care dureaza, de obicei, doua saptamani, fiecare se urca in “casa pe roti” si-si continua turneul in cautarea unui oras cu un public cat mai numeros. La “Apollo”, pe langa familia Krai, mai sunt si artistii sezonieri. “Fiecare artist pleaca dupa un turneu. Contractul s-a incheiat si pleaca la alt circ, cu un contract nou. Doar noi, familia, ramanem. Contractul nostru este pe viata”, declara Krai.

Cascadorii acrobati

Printre artistii angajati se numara si familia Cristea. Veteranul, Traian Cristea, de 72 de ani, a fost pe vremuri acrobat la trapez. Are amintiri placute, dar si dureroase. “Eu sunt ardelean si cand am ajuns in Bucuresti am fost catalogat drept . Cu toate ca lucram la trapez cu mainile in buzunare, am avut un accident, pentru ca smecherii mi-au rupt bara”, isi aminteste circarul, care stie cum e sa cazi in gol de la 11 metri inaltime. Traian Cristea si-a inceput cariera de circar la 7 ani. Dupa ce un acrobat cu nume regal (Hohenzollern) a murit, fratii Traian si Dumitru Cristea au devenit singurii acrobati pe sarma din Romania. Printre numerele de senzatie ale celor doi s-au numarat si acrobatiile pe sarma intinsa intre doua cladiri. In Alba Iulia, au parcurs pe sarma spatiul dintre Sfatul Popular si sediul Partidului Comunist Roman, iar in Beijing, “intr-o sala in care puteai sa intorci elicopterul”, a evoluat la 40 de metri inaltime. Dumitru l-a dublat pe Johnny Weissmuller, celebrul Tarzan, fiind angajat pe post de cascador in numeroase filme. Traian a dublat numerosi actori in filme autohtone (“Dacii”, “Sah la rege”, “Doctor Faust”), dar si in productii franceze. A colaborat cu Jean Marais in “Serbarile galante”. La inceput, “pe vremea nemtilor”, isi prezenta numerele prin barurile si cinematografele din Timisoara. Mai bine de jumatate de secol a trait-o in lumea circului. A dat reprezentatii in Olanda, Iugoslavia, Israel, China, Libia si Siria. Inainte de ’89, autoritatile nu l-au lasat sa plece in SUA, refuzand ofertantul american, pe motiv ca fratii Cristea au contract cu rusii. “Sportu-i sport si circu-i circ. Nadia Comaneci a fost o mare sportiva, dar n-ar fi reusit sa faca de doua ori in aceeasi zi, acelasi numar. Noi trebuie sa facem fiecare spectacol la fel, pentru ca orice greseala costa. Nu-i greu ce faci, e greu sa ajungi sa faci ceea ce faci”, afirma Traian Cristea. Fiul mai mare al lui Traian Cristea este tot acrobat pe sarma si este in Elvetia, unde are de onorat un contract cu un circ din tara cantoanelor. Remus Cristea, fiul mai mic, este, pentru al doilea an consecutiv, in turneu cu circul Apollo. “Specialitatea” lui este diferita de cea a tatalui si a fratelui sau. Omul arunca cutite si topoare de la varsta de 5 ani. “Tinta” este reprezentata la fiecare spectacol de sotia lui, Carmen. “La inceput mi-a fost frica, apoi m-am obisnuit. E riscul meseriei. S-a intamplat ca Remus sa greseasca; era ud pe jos si i-a alunecat piciorul. Impreuna am repetat foarte mult, chiar daca un numar tine doar cateva minute”, afirma Carmen Cristea. Treaba asta cu aruncatul cutitelor in nevasta tenteaza pe multi si chiar daca nu se produce sub cupola circului, tot circ se numeste. In toamna, familia Cristea se retrage in Bucuresti, unde sta cel mult trei luni. Au fost ani in care n-au trecut pe acasa, pentru ca, in perioada de iarna, in special in ajun de sarbatori, sunt invitati la diferite gale ale circului in tari din vestul Europei. Contractele fiind bine platite, nu se pune problema unui refuz. La circ nu exista o limita de varsta. In lumea lor nu exista someri. Pana la moarte fac acelasi lucru: circ. Dresoare ucise Singura romanca dresoare de lei ramasa in viata este Nina Buzduga, dupa ce Lidia Jiga si Elena Tipa au murit ucise de animale, in plin spectacol. “Dresorul trebuie sa comunice cu animalul, pentru a-l cunoaste. Eu m-am inteles mai bine cu leii decat cu oamenii”, a spus Buzduga. Se spune ca Elena Tipa a preluat numarul de dresura de la un dresor care avea un temperament violent si nu-si cunostea prea bine animalele. In timpul unui spectacol, un leu, probabil speriat de un anume gest, a ucis-o. “Jiga avea un tigru care nu asimila hrana, sarea la ea chiar si in timpul repetitiilor pentru ca ii era tot timpul foame, se salbaticise. Aceste animale ataca doar cand sunt flamande. In timpul spectacolului de la Harkov, Lidia Jiga nu a mai putut stapani tigrul, care a omorat-o chiar in fata publicului. Totul s-a petrecut fulgerator, nimeni nu a mai avut timp sa intervina”, a povestit decana de varsta a dresoarelor din Romania.

DIN VIATA CIRCULUI

”Nu ne place sa stam intr-un singur loc, ne plictisim. De aceea am ales circul, ne place felul in care traim.” - Krai Bella, directorul circului “Apollo” “La Harkov, Lidia Jiga nu a mai putut stapani tigrul, care a omorat-o chiar in fata publicului. Totul s-a petrecut fulgerator, nimeni nu a mai avut timp sa intervina” - Nina Buzduga, dresoare “Sunt ardelean si cand am ajuns in Bucuresti am fost catalogat drept . Lucram la trapez cu mainile in buzunare, dar tot am avut un accident. Smecherii mi-au rupt bara si in timpul exercitiului am cazut de la 11 metri.” - Traian Cristea, acrobat veteran Tap-Tarap Clovn-ul circului se numeste Tap-Tarap si este din Timisoara. A crescut intr-un orfelinat. Nu prea vorbeste, dar este simpatic. Ajuta la curatenie, hraneste animalele si este “paznic de nadejde”. S-a intamplat o data ca un tigan, angajat la curatenie, sa fure un bici folosit la dresaj, bici pe care l-a vandut in piata. Tap-Tarap a fost cel care a descoperit hotul. De fiecare data cand circul soseste in Romania, apare si el. “Calatoreste alaturi de noi, mananca la noi si mai primeste si un mic salariu pentru serviciile oferite. Ne este foarte drag”, ne spune Beatrice razand. Plus ca in pauze distreaza si publicul cu diferite trucuri “furate” de la maestri. Visul lui este sa devina clovn tocmai in Australia, unde este convins ca va avea succes.

Ioan BOTIS
Adriana VOICU



* Festivalul de poezie nu moare si nu se preda
“Internationala” versului

La inceputul lunii, s-a desfasurat la Sighet editia a XXX-a a Festivalului international de poezie si Serile de poezie ”Nichita Stanescu” de la Desesti. La Festivalul international de poezie de la Sighet au fost prezenti poeti din tara (Romulus Vulpescu, Adrian Popescu, Ion Grosan, Mircea Petean, George Vulturescu etc) si Cehia (Vladimir Janovic, Vaclav Jamek, Pavel Reznicek si Jiri Nasinek). Juriul a fost format din Ion Muresan, Valeriu Stancu, Casian Maria Spiridon, Lucian Vasilescu, Mircea Petean, Ioan Moldovan si George Anca, presedinte fiind numit Nicolae Prelipceanu (deoarece Eugen Uricaru si Ana Blandiana nu au putut participa). Cu aceasta ocazie, s-a lansat volumul antologic “Umbra noastra cuvantul-Serile de la Desesti”. Vasile Muste, poet si director al Casei de Cultura, a facut oficiile de organizator, alaturi de reprezentantii Uniunii Scriitorilor si cei ai Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Maramures, care au asigurat si fondurile necesare. Printre multele semne de intrebare a ramas nelamurita istoria originilor festivalului care a demarat in 1973, sub numele de “Concurs local de poezie si muzica patriotica”. La acest festival s-au lansat cantaretii folk Stefan Hrusca si Ducu Bertzi. Daca politicienii PSD de azi declara ca initiativa a apartinut lui Dorel Todea, Constantin Calogherato si Dragomir Ignat, poetii sustin ca parintele festivalului a fost Ioan Ardelean-Pruncu, actualmente director al Scolii Populare de Arta din Sighet. Primarul de Sighet, Eugenia Godja, a amintit vremurile cand Nichita si Paunescu (!) veneau la Sighet. “As vrea ca ziaristii sa reflecteze evenimentul, pentru ca am fost complet dezamagita la Zilele Orasului. Tin sa fie prezentat ceea ce este de valoare ca un act de importanta majora. Daca aveti de criticat, criticati ca asa este normal, dar tineti cont de anvergura Festivalului.” Aferim, doamna primar, asta si facem. S-au conferit diplome de excelenta celor care au contribuit la continuitatea actiunii, sirul nominal demarand tot cu Dorel Todea, ca si cum el ar fi copt malaiele poeziei. Omul de cultura satmarean George Vulturescu a atacat alesii politici ai zilei, care sunt vremelnici, in timp ce poezia ramane, si i-a indemnat pe scriitori sa “ii oblige pe acesti oameni sa dea bani pentru cultura.” Apoi, Ion Zubascu a vorbit magistral, despre satul unic (Desesti) care are acum si o antologie de poezie, despre mitologia poetului si stratele istoriei literare. Festivalul a continuat cu dezbateri pe marginea volumele poetilor prezenti la Sighet, cu decernarea premiilor si cu traditionalele seri de poezie si veselie de la Desesti. In austerul peisaj cultural, Festivalul de la Sighet continua sa straluceasca, spre prestigiul tuturor celor care contribuie la inaltarea intru nemurire. “Paunescu a umblat mult prin tara, dar era preocupat sa intalneasca oficialitatile. Nichita Stanescu s-a intalnit, in schimb, cu valorile, cu poetii. Mitologia sa va fi mult mai durabila in timp, decat cea a lui Paunescu.” - Ion Zubascu, poet si jurnalist la Romania Libera ”Obligati-i pe politicieni sa dea bani pentru cultura.” - George Vulturescu

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Soarele isi ia cojoc

Sub numele de Vinerea mare sau Vinerea celor 12 vineri, romanii de pretutindeni o sarbatoresc pe Cuvioasa Paraschiva, praznuita de Biserica in ziua de 14 octombrie. In unele parti, sarbatoarea poarta numele de Nicuvioasa. Traditia spune ca Sf. Paraschiva a fost chinuita de pagani intr-o zi de vineri (a fost fiarta in “smoala si pucioasa”, ca sa se lepede de credinta crestina) si de aceea, in orice zi ar cadea aceasta sarbatoare, poporul o numeste Vinerea mare, socotind-o una dintre cele mai mari sarbatori. In aceasta zi nu se lucreaza, fiind primejdie de boala; cu nici un chip nu se coase, fiind rau de traznet, de grindina si de boli de ochi. Prin unele parti, in aceasta zi, ca si in celelalte 12 vineri de peste an, cine va coase sau va toarce, se crede ca va face negei la mana. Unii gospodari postesc aceasta sarbatoare nemancand frupt chiar daca ar cadea intr-o zi de dulce; altii o postesc cu desavarsire sau nu beau vin rosu, nu mananca nuci, castraveti sau alte poame care au cruce. Prin unele parti, in locul lui Sf. Dumitru, se socoteste Vinerea mare ca zi de soroc, cand isi incheie slujba pazitorii de vite si oi, precum si pandarii; tot acum se incheie invoielile de inchirieri ale imasurilor, pentru oi mai ales, caci “incep a pleca ciobanii cu oile la vale”, spre alte locuri necuprinse inca de iarna aspra a muntelui. Oile stramutate nu se mai pot tine despartite de berbeci, si deci in ziua de Sf. Paraschiva se slobod oile la berbeci pentru prasire, crezandu-se ca aceasta se face pentru ca mieii sa fie frumosi si pestriti si ca sa fie fatati inainte de Pasti cu doua saptamani. Ciobanii se feresc in aceasta zi sa cioparteasca ceva, caci se tem sa nu le iasa mieii tarcati, ceea ce le-ar micsora pretul.Vinerea mare fiind intr-o vreme cand munca la camp se sfarseste, cand fiecare gospodar isi cunoaste sporul agoniselii lui de peste an si cand frigul incepe a-si arata coltii, oamenii se pregatesc pentru iarna, cumparandu-si de pe la targuri si iarmaroace haine de iarna. Acum, de Vinerea mare, isi cumpara si Soarele cojoc.

Emanuel LUCA



* Ma tot mir
Visul unei nopti de toamna

Se facea ca in Romania salariul mediu pe economie depasise venitul zilnic al lui Bill Gates. Politisti nu mai existau, pe motiv de lipsa de infractori si contravenienti. Toti rromii cu cazier erau inscrisi in Greenpeace, iar cei fara, in Crucea Rosie. Nici o baba nonagenara nu mai reclamase vreun viol din vremea tineretilor septuagenare. Vanzatoarele de la non-stopuri se adresau respectuos clientilor, marea lor majoritate americani si japonezi, veniti cu investitii uriase intr-o Romanie ce devenise un paradis fiscal. Luxemburgul batuse Norvegia la fotbal si Urs Meyer fluiera a admiratie uitandu-se la finala Ligii Campionilor, in care se intalneau Metalul Plopeni si FC Baia Mare. Alocatiile pruncilor erau egale cu pensiile fostilor ceapisti, care, la randul lor, erau egale cu banii de buzunar ai fiilor sultanului din Brunei. Somaj nu mai exista, nici orfelinate si nici azile pentru batrani. Lincolnurile inlocuisera Daciile; la cioap curgea - dupa preferinta - lapte, miere, suc natural, apa plata sau apa sfintita; gazul era gratis si curentul nu se mai platea. Un senator american, Cald, cerea azil politic in Romania, tara care reusise sa-i impace pe israelieni cu palestinienii, pe nord-coreeni cu japonezii si pe Irina Loghin cu Ion Dolanescu. Guta canta la Opera Romana din Bucuresti, Adrian Copilul Minune la Antifonia din Cluj si Nelu de la Valcea presta la ocarina in cadrul Filarmonicii din Timisoara. Spre dimineata, m-a trezit stirea ca Romania este cea mai corupta tara din Europa. Mi-am adus aminte ca nu mi-am platit curentul, ca n-am nici o tigara si ca ploua de cateva zile. Radioul mi-a mai spus ca senatorul Rece a cerut azil politic in SUA, dupa care, realizatorul matinalului mi-a bucurat auzul cu o manea. Din robinet nu curgea nici o picatura de apa, din cauza de lucrari la conducta. Am coborat pe scari, ca liftul e-n revizie, am trecut pe langa minoritarii care scormoneau, cotidian, cu batul prin ghena si m-am trezit in fata vanzatoarei care, scobindu-se intre dinti, mi-a aruncat, oarecum distrata, un pachet de fumegande. In sfarsit, am urcat in autobuzul care sosise cu intarziere. Soferul a deschis radioul si am auzit ca Romania va fi prima tara in care se vor uni Bisericile surori. Doamne ajuta!

Ioan BOTIS



* Culti si descuti
“Si mi-ai stins, draga Marioara, / Focul de la inimioara”

Aparent, cele mai simple intrebari se dovedesc adesea mult mai dificile decat ne-am fi asteptat. ”Nefericitii interogati” s-au convins de acest adevar cand au auzit intrebarea saptamanii: ”De ce stinge apa focul?” Am dat intaietate reprezentantelor sexului frumos, dar nu am fost prea inspirati. ”M-ati luat prin surprindere. Daca focul nu s-ar stinge, ar fi un foc continuu. Trebuie sa se reaprinda. Apa si focul sunt doua din cele patru elemente fundamentale, alaturi de pamant si aer”, a luat-o pe latura sinergetica a faptelor Eleonora Ghetie, sefa Serviciului de Urbanism, din cadrul Primariei Baia Mare, ignorand meandrele concretului. ”Sa zic ca e uda? De aia?”, s-a intrebat amuzat Gheorghe Dragan, consilierul prefectului pe problemele romilor. Probabil umezeala provenea de la transpiratia care l-a cuprins. Dupa care, luand tonul serios al elevului prins cu lectia neinvatata, a admis sincer - ”nu stiu sa dau raspunsuri dintr-astea”. Inundatiile si incendiile sunt recunoscute pentru forta lor distructiva, dar pentru Tania Zaharia, sefa Serviciului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Baia Mare, acestea nu au un impact social prea mare. ”Nu stiu daca depinde de explicatia mea, sau e un fapt demonstrat? E o retorica hazlie. Considerati ca nu mi-ati aflat numarul de mobil si nu ma mai deranjati cu intrebari dintrastea. La revedere! Da?” Poate ati vrut sa spuneti ”la reauzire”. Apropo de retorica, ne revine obsedant ideea stergerii numarului de pe memoria permanenta, dar de fiecare data se salveaza in ”Recycle Bin”. Degeaba dam ”Delete”, ca nu merge. Pentru lamuriri, am apelat la parerea specialistilor. ”Se intrerupe procesul de ardere. Contactul cu apa duce la lipsa oxigenului si la imposibilitatea intretinerii arderii”, a explicat Marian Dragan, adjunct comandant logistica al Grupului de pompieri ”Gheorghe Pop de Basesti”. In sfarsit, am primit si raspunsul corect. Din punct de vedere chimic, apa care atinge obiectul arzand se transforma in vapori, absorbind o mare parte din caldura sa. Apoi, vaporii care rezulta (si care ocupa un volum de cateva ori mai mare decat apa care ii degaja) inconjoara corpul care arde si disloca aerul. Fara oxigenul din aer, arderea este imposibila.

Ciprian DRAGOS



* Grosi, comuna cu traditie in palinca si dant la sura
In “Targotia”

Situata la doar cinci km de Baia Mare, Grosi este o comuna prospera. Primarul ii descrie pe sateni ca fiind “harnici si ambitiosi”. Desi sunt aproape de municipiu, grosenii au ramas “fideli” traditiilor populare si agriculturii.

Localitatea Grosi este atestata documentar in anul 1411, insa primii locuitori s-au asezat aici cu mult inainte. O legenda, transmisa din generatie in generatie, spune ca, in urma cu cateva sute de ani, zona era acoperita cu paduri de stejar, cu trunchiul foarte gros, in care oamenii locului isi gaseau adapost din calea barbarilor. O parte a localitatii poarta si astazi denumirea de “buciumi” (trunchiuri groase de copaci). Un urmas al falnicilor copaci, care are vechimea de peste 300 de ani, mai exista si astazi. De-a lungul timpului, localitatea Grosi a apartinut de Baia Sprie, Tautii de Sus, Recea si Sacalaseni. Din anul 1946, a devenit centru de comuna, avand in administrare satele Ocolis, Satu Nou de Jos si Satu Nou de Sus. Din 1968, Satu Nou de Sus a iesit din administrarea comunei.

Fostul presedinte de CAP

Horje Ioan se numara printre cei mai gospodari oameni din Grosi. Desi are 78 de ani si se deplaseaza cu ajutorul carjelor, nu a renuntat la agricultura. “Is agricultor de la 13 ani. Mama o ramas vaduva si noi, copiii, o trebuit s-o ajutam la camp. N-am fost hapt chiaburi, da’ am avut pamant si vite tatdeauna. Dupa infiintarea , m-o luat pa langa el presedintele colectivului de la noi si m-o pus sa ma ocup de animale. In 1964, veterinaru’ din comuna m-o trimis la o scoala de insamantari artificiale la Satu Mare, apoi din 1970 am fo’ brigadier. Zece ani mai tarziu, m-o pus presedinte la CAP. N-am numa’ sapte clase, da’ eram cel mai bun din judet la cresterea animalelor. Am luat si un premiu pa tara pantru cele mai frumoase animale. Am si facut grajduri noi, laptarie. Si amu, ca-s batran, mai tin trei vaci, un vitel, o jurinca, un porc, cinci oi si am peste cinci hectare de pamant. Am si tractor si utilaje agricole. Agricultura o fo’ si a ramane intatdeauna inima economiei”, a spus gospodarul.

Grosi

Primarul comunei este Gheorghe Lupan l comuna are o populatie de 2.536 de locuitori l in Grosi functioneaza o scoala cu clasele I-VIII, iar in Ocolis si Satu Nou de Jos cate o scoala cu clasele I-IV l primarul comunei colaboreaza cu autoritatile locale ale unor localitati din Danemarca, Italia si Franta, cu care doreste sa semneze un protocol de ”infratire” l in Grosi exista o echipa de fotbal (Dinamic Grosi) l fiecare localitate a comunei beneficiaza de alimentare cu gaz metan, iar proiectul de alimentare cu apa a localitatilor Grosi si Satu Nou de Jos este in curs de definitivare.

Dant la sura

Cu doi ani in urma, primaria a initiat un proiect prin care se urmareste “revigorarea” traditiilor si a folclorului. De doua-trei ori pe an, in sura taragotistului Dumitru Dobrican se organizeaza cate un “dant”, in amintirea horei de odinioara. Grosenii gatiti in costume populare se delecteaza cu horinca si cantece din folclorul chiorean. Specialitatea comunei in materie de dansuri populare sunt roatele sau “roalterii”. Caminul Cultural din comuna adaposteste anual cel putin un spectacol de muzica populara, la care participa ”artistii” groseni. Copiii din comuna pot invata dansurile specifice zonei cu ajutorul unui instructor. Autoritatile doresc sa puna bazele unui ansamblu de dansuri populare pentru tineri si a unor sezatori, care se vor desfasura in incinta caminului cultural. Localitatea Grosi se poate lauda si cu celebrii sai taragotisti: Dumitru Farcas, Dumitru Dobrican, Dan Gadea, Vasile Marian, Dorel Rohian.

Meseria: sluga

Pe Valeria Vancea am gasit-o in pat. Se deplaseaza foarte greu si are probleme cu vederea. Anul acesta a implinit 88 de ani (este cea mai varstnica persoana din Grosi), dar spune ca avut parte de multa truda. “Am fo’ patru frati. Parintii erau tare saraci, n-avem pamant deloc. De cand am fost mica am lucrat sluga la bocotanii din sat. Nu stiu nici sa scriu, nici sa citesc, ca nici scoala n-am facut. O fo’ unu’, Zoicas Mitru, om bocotan, cu pamant si vite. La el merem la sapa ori la fan. Am ramas vaduva de tanara, cu tri copii. Traiam numa’ din pensia dupa barbat, ca io n-am lucrat nicari. Am stat intr-o coliba mica, Doamne-feri pa tata lumea! Am noroc cu fecioru’, ca o facut casa. Pana amu’ patru ani, am mai lucrat cate oarice, da’ amu nu mai poci. Tata viata am lucrat cu zaua la gospodari”, a spus batrana.

Palinca de Maramu’

Ramura de baza a economiei comunei este agricultura, in special cresterea animalelor si pomicultura. In localitate exista patru distilerii, o firma de instalatii-montaj si proiectare, un atelier de prelucrare a lemnului si fabricarea mobilierului si un centru de prelucrare a laptelui. Comuna Grosi are in administrare si rampa de gunoi a orasului Baia Mare. Primarul este in tratative cu investitori straini, care vor sa-si deschida cate o sucursala in comuna.

Ioana LUCACEL