REPORTAJ

* Urmasii dacilor din nordul Tisei

* Paznicul perfectiunii timpului

* Urmasii dacilor din nordul Tisei

Intr-un moment complet nepotrivit, guvernul Vaida-Voievod este Inlocuit cu cel al Maresalului Averescu chiar cand tratativele romano-cehe se apropiau de final. Ca urmare, nejustificat de pripit, armata romana se retrage dincoace de Tisa la finele lunii iulie 1920, pozitii ocupate imediat de trupele cehe. Tratatul de Pace de la St. Germain, semnat in august 1920, consfinteste noua frontiera. Raman, astfel, in afara granitelor Romaniei 13.000 de romani care locuiau in patru sate: Apsa de Jos, Apsa de Mijloc, Biserica Alba si Slatina. Dupa 20 de ani de stapanire cehoslovaca, Maramuresul nordic intra in componenta efemerului protectorat Carpato-Rusinic, pentru ca la 30 august 1940 sa devina o componenta a Ungariei horthiste. Stapanirea ungara a durat cinci ani, pana pe 29 iunie 1945, cand acest teritoriu este alipit Uniunii Sovietice, fiind supus unei politici comuniste dure. Dupa dezintegrarea imperiului rosu, este incorporat in Ucraina independenta. in prezent, in Ucraina traieste o numeroasa comunitate romaneasca raspandita prin mai multe raioane.

Romanii de dincolo de Tisa sunt azi in numar de 31.000 (45 de mii dupa alte surse). Ei sunt concentrati in urmatoarele localitati: Slatina (8.000 de romani dintr-o populatie de 11 mii), Apsa de Jos (Dibrova sau Dumbrava) are 9.800 de locuitori, dintre care de-ai nostri sunt 98%, acelasi procent se Intalneste in Stramtura (cu 7.300 de locuitori), Apsa de Mijloc (6.700 de locuitori), Biserica Alba (4.500 de locuitori) si Topcina (2.700 de locuitori). Alte localitati partial romanesti sunt Apsa de Sus, Apsita, Plaiuti (unde inca nu s-a vazut roman din Romania in carne si oase), Bocicoi, Peri, Crive, Tarnova etc.

Ca sa ajungi la romanii din Transcarpatia e complicat si nu prea. in zilele de luni, miercuri si vineri se poate trece podul peste Tisa pe la punctul de frontiera situat in dreptul localitatii Campulung la Tisa, dar numai dupa ce ai strabatut 1,5 km de drum desfundat ce traverseaza un peisaj dezolant. Formalitatile vamale nu sunt prea sofisticate si, in anumite conditii, se poate trece granita chiar si fara pasaport. Doar vamesii ucraineni s-ar putea sa cam strambe din nas si sa va ia la purecat bagajele.

Talcioc oriental si romani autentici

Iesirea din spatiul vamei ucrainene se confunda cu intrarea intr-un talcioc alcatuit dupa model oriental. Gasesti aici aproape orice: suruburi, pulpe de pui expuse in cutii de carton, cafea, peste afumat, gel de dus, fructe, blanuri, incaltaminte, pasta de dinti, sticle pe eticheta carora scrie “Posirca”, casete si videocasete, tevi, sucuri, scule pentru lacatuserie, sapunuri, galeti din tabla, salam de vara si multe altele. De peste tot ti lovesc pavilioanele urechilor sonoritatile unei muzici de o calitate cel putin indoielnica. In Teresva, prima localitate de la granita, auzi vorbindu-se mai multe limbi: ucraineana, rusa, romana si maghiara. De aici poti sa te imbarci intr-o masina al carui sofer te transporta pana in Dibrova pentru doi dolari. in Dibrova (Apsa de Jos) aproape toata lumea vorbeste romaneste si astfel culegerea de informatii nu mai constituie o problema. Aflam astfel ca abia anul asta s-a deschis o gradinita in limba romana (in Apsa de Mijloc), existand, in schimb, in localitatile cu majoritate romaneasca, scoli generale, trei clase de liceu la scoala medie din Slatina, zece locuri la filologie-romana la Universitatea de Stat din Ujgorod, trei asociatii culturale (“George Cosbuc”, “Ioan Mihalyi de Apsa” si “Dacia”), doua camine culturale, doua ziare si un post de radio cu programe si in limba noastra. Totusi, nu-i rau avand in vedere faptul ca in Ucraina sunt inregistrate vreo 30 de nationalitati.

Mirajul Moscovei peste clopurile apsene

Apsa de Jos este satul ansamblelor palatiale (case cu 2-3 etaje, acoperind de cele mai multe ori o suprafata imensa, cei de aici fiind cei mai bogati cetateni ai Ucrainei). Apsenii lucreaza la Moscova (pentru 500 de dolari pe luna), motiv pentru care invata in scolile romanesti, benevol, limba rusa), in Siberia (la Novosibirsk - unde si-au achizitionat pana si case sau magazine), in Tomsk sau St. Petersburg. Am ramas putin dezamagiti dupa vizita la scoala din localitate, unde profesorii s-au “evaporat” lasandu-ne cu intrebarile nerostite si, ca urmare, fara raspuns. Clopurile de paie din Apsa sunt renumite, la fel ca si virtuozitatea muzicantilor de aici. Taraful “Apsita” si formatia folclorica “Apsa” (ambele din Apsa de Jos), formatia “Mugurel” (din Slatina) si taraful folcloric “Slatina” (din Slatina) sunt celebre in Intreaga Ucraina. Comunitatea romanilor de aici se mandreste cu numeroase personalitati. una dintre acestea fiind Ion Mihalca - Ursanu. Ziarist, poet, fondator si prim presedinte al Asociatiei Culturale a Romanilor din Transcarpatia “George Cosbuc”, fondata inca in 1989, a publicat articole de presa si poezie in limbile romana, ucraineana, rusa si maghiara. A editat trei volume de poeme la o editura din Chisinau, alte patru aflandu-se in lucru. Pentru romanii de dincolo de Tisa, refacerea Manastirii Peri constituie un obiectiv extrem de important in vederea renasterii vietii spirituale romanesti. Pentru ca am mai scris despre acest subiect, ne vom multumi doar sa amintim ca Manastirea Peri, cea noua, va fi localizata in Dumbrava, la doi kilometri de vechiul amplasament, acolo unde s-au primit in folosinta de la sovietul satesc 1,4 hectare de teren.

Volohii din Ucraina - saracie si analfabetism

In octombrie 1997, Institutul de Cercetari Carpatice de pe langa Universitatea din Ujgorod, in comun cu specialisti de la Muzeul de istorie din Satu Mare, a intreprins o expeditie etnologica in doua raioane din regiunea Transcarpatica Perecin (satul Mircea) si Svaleava (satul Parascava), unde, dupa cum se anticipa, locuieste o populatie de origine romana. in urma cercetarilor s-a confirmat acest lucru. “Facand o paranteza, s-ar cuveni sa mentionam ca romanii in cauza sunt numiti de catre vecinii lor de alte etnii (ucraineni, tigani, unguri) - volohi. Insa acestia se identifica cu romanii. Ei comunica in limba romana arhaica, cu neologisme slave”, afirma Vasile Marina, profesor universitar la Ujgorod. Dat fiind faptul ca volohii locuiesc in imediata apropiere a taberelor de tigani, aproape tot timpul acestia au fost confundati cu rromii. Cercetatorii sunt de parere ca atat indicii de ordin lingvistic, cat si trasaturi antropologice, vin sa confirme adevarul ca Intre volohi si rromi exista deosebiri esentiale iar confundarea lor este, in cele mai dese cazuri, dictata de conjuncturi politico-ideologice. Oficial, volohii sunt clasificati ca ucraineni. Principala lor ocupatie este producerea lingurilor si a altor obiecte de bucatarie, din lemn. Aceasta productie reprezinta singura lor sursa de venit. Ca urmare a unei saracii cumplite, nivelul lor cultural este extrem de scazut. Copiii, practic, nu frecventeaza scoala, majoritatea adultilor fiind analfabeta. Durata medie de viata, dupa spusele lor, ar fi cam de 35-40 de ani. Asemenea sate se mai cunosc in raioanele Munkacevo si Vinogradovo.

Muzeul particular al “dacului” Tegza

Cu ajutorul lui Ioan Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia “Dacia”, am descoperit un muzeu particular impresionant prin volumul de materiale expuse si, mai ales, pentru ca acestea au fost adunate doar in ultimii cinci ani. Muzeul particular Ii apartine ”dacului” Vasile Tegza din Peri (Grusevo-Ucraina). Un om volubil, brunet, la vreo 40 de ani, ne Intampina la poarta casei, una tipic nord-maramureseana, un cub de caramida cu etaj, fara forma sau gust, aflata la poalele dealului Manastirii Peri, in centrul satului. Vreo cinci-sase camere, plus un hol Incapator, sunt burdusite cu obiecte. Vasile Tegza este presedintele Societatii “Prosvita” - Transcarpatia (tara societatilor si comitiilor). Pe langa muzeu are si un ansamblu folcloric care, la multele manifestari la care este invitat, etaleaza costume populare romanesti sau ucrainene. in cifre, cinci ani de colectionat (dubios de scurt intervalul) au avut ca rezultat acumularea a circa 6.000 de obiecte, a 1.000 de monede romane, a 50.000 de marci filatelice. Colectia impresionanta a fost vizitata anul trecut de 4.000 de copii, alaturi de adulti din Ucraina, Romania, Ungaria, Germania sau Franta. Picturile sale (pentru ca este si artist plastic), pe care le plimba prin dese expozitii, peisaje lucrate in ulei, ii aduc in urma vanzarilor, fondurile necesare achizitionarii obiectelor vechi, de care nu se desparte nici mort. Confectioneaza si costume populare, masti, toiege instrutate, cununi de mireasa etc. In urma multiplelor activitati depuse cu o incracenare prodigioasa, a primit, anul trecut, la Moscova, Premiul Pacii, iar diaspora din Orientul Rus (Uzbekistan) l-a propus recent pentru un alt premiu cultural. Minte deschisa si deloc conservatoare, isi incurajeaza vizitatorii sa atinga obiectele, sa imbrace costumele, sa se inarmeze cu diferitele arme albe expuse, pentru regizarea unor fotografii de neuitata amintire.

Expozitia fara vanzare

Intr-o cutie de lemn cu dimensiuni respectabile se afla expus un talmes-balmes de obiecte. Peste o suta cincizeci de monede din diferite perioade istorice (austriece, maghiare, ucrainene, turcesti sau poloneze) constituie partea cea mai importanta a colectiei. De la fumatorii vremurilor trecute, Vasile Tegza a adunat mai multe pipe, una cu capac, pastrata exceptional, brichete de diferite forme, dimensiuni si fabricatii, plus o tabachera de argint. Amalgamul este completat de o duzina de ceasuri de buzunar si de mana, o lingura si o furculita, ambele de argint, un inel cu blazon, doua stampile, un sigiliu, un topor de piatra perforat si slefuit (descoperit la Ruskoi Polanya), mai multe medalii si insigne din vremea fostului imperiu sovietic, un aparat de tuns manual, un brici si un obiect aurit in forma de clopot, pe care nu l-am putut identifica. Prin holul de la etajul casei se poate circula cu destula greutate, spatiul fiind neIncapator pentru multimea obiectelor adunate. Gasesti aici maiuri, juguri, prese de ulei, cateva tobe, fierastraie, vreo trei putini, rasnite si multe alte unelte folosite in gospodaria traditionala din zona. Pe peretii unei camere atarna tablouri, lanci, topoare si un pistol. Intr-un colt sta altarul, impodobit cu vreo zece icoane pe lemn sau ferecate (unele foarte vechi), inscriptionate in slavona, amestecate cu potire, crucifixuri, vesminte preotesti, recuzita de altar, carti de secol XVII-XVIII. De la Manastirea Peri, sustine el, a recuperat o cruciulita monahala de cupru, pe care o poarta la gat, tipic medievala, posibil de secol XIV-XV. O secure, ceramica, o ceasca (poate fragment de cadelnita) si o Evanghelie care, dupa textura hartiei si tipul literei pare sa dateze din primii ani ai secolului al XVIII-lea. Monetarul roman pe care il detine Vasile Tegza include denari si piese din bronz acoperind cronologic primele secole ale erei crestine, constituind poate cel mai complet monetar antic pastrat in Maramuresul de pe ambele maluri ale Tisei. Tegza este suparat foc pe autoritatile ucrainene care, desi au declarat anul 2003 ca an al culturii, nu i-au dat niciodata vreun ajutor. Ne iscodeste daca n-ar putea obtine sprijin de la cultura romaneasca. Desi originar dintr-o veche familie romaneasca (cu toate ca nu vorbeste decat ucraineana), el nu se considera roman, nici altceva, decat DAC! Ca sa nu mai amintim ca e membru al Asociatiei “Dacia”. Un dac pictor, colectionar, etnograf, arheolog, numismat, folclorist, muzeograf si mester popular. Mai, sa fie...

Inapoi spre Teresva

Am fost obligati sa ne intoarcem in graba spre Teresva ca sa putem trece in aceeasi zi granita. Altfel, periplul nostru ucrainean s-ar fi prelungit pana luni dimineata. in Teresva suntem invitati de Ioan Botos intr-o mica bodega si intrebati, cu ospitalitatea specifica romanilor, daca nu dorim sa servim doua cotlete si un borcan de balsam. Dupa o zi de alergatura ni se cam lungisera urechile de foame, asa ca am acceptat propunerea cu un entuziasm pe care l-am vrut retinut. Ni s-au servit doua chiftele si un paharel cu tarie. Asa ne-am dat seama ca dincolo de Tisa limba romana a suferit cateva schimbari. E drept ca mai citisem undeva ca “sa descopcelesti holodidnicul din rizetca” inseamna, de fapt, “sa scoti frigiderul din priza”. Cu holodidnicul mai e cum e, dar as fi preferat cotletele din Romania. Ne-am despartit cu promisiunea de a nu-i uita pe romanii de dincolo de Tisa si de a reveni cat mai curand printre ei. Am trecut din nou prin spatiul talciocului muribund dupa o existenta de numai cateva ore. Nu ne-am prea ingrijorat. Stiam ca in urmatoarea zi de trecere a frontierei va reInvia pentru a deservi micul trafic de frontiera. in timp ce treceam podul peste Tisa ne-am amintit, privind peste undele raului, ca, in noaptea de 29-30 iunie 1945, peste 160 de flacai au trecut inot in Romania, refuzand stapanirea sovietica. Doi dintre ei au murit impuscati de granicerii sovietici. Am trecut cu succes peste controlul antidrog efectuat cu mare seriozitate de un caine lup si-apoi am respirat parca mai usurati. Eram acasa…

Romanii din Ucraina

In regiunea Cernauti romanii sunt pe locul al doilea din punct de vedere numeric, in timp ce in regiunea Transcarpatica ei sunt depasiti numeric de ucraineni si de maghiari. Daca populatia romaneasca nu ar fi fost impartita de autoritati - dupa criterii ramase enigmatice - in moldoveni (locul 8 in lista nationalitatilor) si romani (locul 4 in aceeasi lista), aceasta ar fi ocupat locul 3 in ansamblul populatiei din Ucraina, fiind depasita numeric doar de populatia ucraineana si de cea rusa. Romanii traiesc compact in regiunile Transcarpatica, Cernauti si Odesa. Moldovenii mai traiesc in regiunile Kirovograd, Nikolaev, Poltava, Herson si in orasul Sevastopol. 91,7% dintre romani au declarat la ultimul recensamant limba romana ca limba materna, 6,2% vorbesc ucraineana si 1,5 % limba rusa. Din acest punct de vedere, romanii sunt depasiti de rusi, maghiari si tatarii din Crimeea.

Cine e Tegza?

Tegza Vasili Vasilievici s-a nascut in 9 februarie 1951 in satul Berezovo, raionul Hust, regiunea Transcarpatia. A ramas orfan de mama la varsta de 4 ani. Tatal sau a murit cand a Implinit 19 ani. in perioada deportarii tatalui sau, in 1956, a stat in internatele din Lipcia si Bacicoi. Dupa absolvirea internatului, a lucrat ca electrician la Ujgorod. in 1967 a devenit student la liceul artelor pe care Il absolveste in 1971. Dupa absolvire lucreaza ca pictor la diferite ateliere de arta. A urmat armata, dupa care a lucrat sezonier ca padurar in Rusia. in 1987 a devenit membru al Uniunii pictorilor din URSS. A fost decorat cu ”Gramota de onoare” a Ministerului de Cultura al URSS. in 1991 a fost unul dintre fondatorii Uniunii pictorilor independenti Transcarpatieni, in care actualmente este vicepresedinte. Intre 1994-2000 a functionat ca director la o firma particulara. in prezent, este director al propriului muzeu.

Ioan BOTIS
Teofil IVANCIUC



* Paznicul perfectiunii timpului

La 68 de ani, Gheorghe Salajeanu este cel mai batran ceasornicar din Baia Mare. in urma cu 30 de ani a inceput sa repare instrumente de masurare a timpului si “pe masa de operatie” au trecut “pacienti” din Elvetia, Franta, fosta URSS, Germania si, bineInteles, din Romania. Este un personaj pitoresc, indragostit de “exactitatea” elvetiana. Inconjurat de ceasuri, Gheorghe Salajeanu a acceptat sa dezvaluie cititorilor GAZETEI o particica din pasiunea sa.

68 de ani, barba alba, fata joviala si vorba “Impanata” cu sageti de ironie fina. Spune ca Taurii (cei nascuti in aprilie-mai) sunt mai moi, dar gandesc mai mult decat ceilalti si sunt mai harnici. Argumentul sau? Desi e pensionat din 1985, Gheorghe Salajeanu nu sta cu mainile in buzunare sa astepte sa treaca timpul. Ceasornicaria Il ajuta sa se simta necesar. A, da, ii place sa mestereasca prin mecanismele ceasurilor (asta m-a rugat sa nu uit sa va spun)!

”Si Arghezi a fost ceasornicar. In Elvetia”. Asa a inceput discutia cu cel care in urma cu 30 de ani “a desfacut” primul ceas. Curiozitatea a avut rezultatul scontat: l-a stricat! A incercat cu altul si tot asa, pana la al patrulea, pe care a reusit sa-l repare. Apoi a lucrat cu ceasornicari autorizati si a mai “furat meserie”. Primii clienti au fost vecinii si colegii de munca ce-l rugau sa le repare ceasurile stricate. Ceasuri de mana (rusesti, de obicei), faimoasele “ceasuri cu cuc” (foarte la moda pe vremea aceea), toate instrumentele de masurat timpul au fost “vindecate” pe masa de lucru a ceasornicarului.

Ceasul din zapada

Ceasurile elvetiene sunt preferatele lui. I-au trecut prin mana Doxa, Telus sau Omega, toate cu mecanisme exceptionale. Proverbiala precizie elvetiana nu e vorba goala si ca sa-mi demonstreze, scoate dintr-o cutie un ceas vechi pe care mi-l arata cu mandrie. “Ceasul asta l-am gasit intr-o primavara pe strada. Cine stie cata vreme a stat sub zapada, era plin de apa in interior. Cadranul e distrus, dar l-am reparat si functioneaza. Mecanismul din interior m-a socat si pe mine. Cand l-am desfacut era intact, fara urme de degradare. Acum valoreaza peste cinci milioane de lei, dar nu l-as vinde pentru nimic in lume. Precizia unui ceas depinde de mecanism. Daca e facut cu utilaje proaste, ceasul e slab. Elvetienii, oameni care isi respecta munca, isi merita faima.” Ca sa stearga orice urma de neIncredere, Gheorghe Salajeanu imi arata mecanismul. Uluitor, ceasul parea nou! Aflu ca Omega e produsul unei firme elvetiene, pretioasa si rara, care fabrica ceasuri de peste 150 de ani. Pana in urma cu 10-15 ani, ceasornicarul repara mai mult ceasuri sovietice (erau destul de bune, rezistente, cu toleranta de precizie - specificata de fabrica - de 0,45 secunde la 24 de ore). Se potriveau veniturilor romanilor si erau concurate doar de marcile romanesti, dar acestea erau mult mai putin rezistente si rareori functionau exact. Mesterul considera ca cele mai bune ceasuri de masa sunt Slava, rusesti, care, daca sunt intretinute, pot functiona si 200 de ani pentru ca au axele pe rubine (care reduc frecarea axelor rotitoare si maresc longevitatea acestora). Azi au aparut multe ceasuri ieftine si proaste, de ”unica folosinta”. Cel mai batran ceasornicar al orasului spune ca un ceas e ca un utilaj mereu in miscare. Daca nu functioneaza perfect toate angrenajele, rezultatul e ratat. Un ceas poate functiona sau nu, cale de mijloc nu exista.

Lavinia COTARCEA