Rememorarea instaurarii comunismului in Maramures - Istoria recenta

Luni 28 martie, Muzeul Maramuresului, serviciul cultural al Ambasadei SUA si Asociatia “Prietenii Muzeului Maramuresului” au organizat in incinta Muzeului Satului din Sighet simpozionul “Satul Maramuresean - viata sociala, economica, culturala, religioasa in perioada 1945-1989”. Invitatul de onoare al simpozionului “Satul Maramuresean - viata sociala, economica, culturala, religioasa in perioada 1945-1989” a fost Lisa Heilbron, consul al Ambasadei SUA din tara noastra. La notabilul eveniment sighetean au mai participat Gheorghe Achim (subprefect), Eugenia Godja (primar Sighet), Teodor Ardelean (directorul Bibliotecii Judetene), Gheorghe Pop (profesor la Universitatea de Nord), Florin Pop (inspector al Inspectoratului Judetean de Cultura), Grigore Balea si protopopul Vasile Hotico, oameni de cultura sigheteni, studenti etc. Simpozionul a inmanuncheat vreo 14 comunicari, printre cele mai interesante fiind Apsa de Jos in primii ani ai sovietizarii (prezentata de catre dr. Ioan Botos, presedintele Asociatiei Culturale Dacia a romanilor din Transcarpatia, Apsa de Jos - Ucraina) si Consolidarea comunismului in Maramures-1948 (prezentata fascinant de catre muzeograful sighetean Ion Boroica). Muzeul Maramuresului a lucrat doi ani pentru realizarea acestui proiect, iar munca lor se va materializa intr-o carte. Cercetatorii au consultat 7.000 de documente de arhiva, au realizat zeci de inregistrari audio si zeci de mii de clisee fotografice. In paralel, Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei din Sighet a editat anul trecut un volum intitulat Colectivizarea in Maramures, contributii documentare 1949-1962, editie de Andrea Dobes Furtos, Gheorghe Mihai Barlea si Robert Furtos. In afara unui valoros cuvant explicativ, opisul contine 183 de documente de arhiva, majoritatea inedite. Munca celor de la Memorial nu s-a oprit aici; va urma un alt volum de documente. Chiar daca ambele muzee ar lucra simultan, tot nu s-ar putea incheia cercetarile pe perioada 1945-1989 mai devreme de doua decenii de acum incolo. Diaspora de la nord de Tisa Trebuie sa marturisesc ca ma incearca rusinea. Desi originar din Apsa de Jos, am facut mult prea putine pentru satul stramosilor mei. Cu toate acestea, in ultimul numar al revistei “Apsa” (de limba romana), am fost pomenit la loc de cinste ca si unul care, in cursul anului 2004 “prin munca depusa i-a ajutat pe romanii din Transcarpatia sa fie tari si cu capul sus”. Fac o cuvenita rectificare: am facut putin, dar poate ma voi revansa anul acesta. Despre romanii de la nord de Tisa, dr. Botos a spus ca: “se deosebesc radical de cei din stanga Tisei. Acolo, acestia au stat intr-o anumita rezervatie pana prin anii ‘60, cand au inceput viata cu adevarat in sistem sovietic.” Apoi, Botos a facut un succint istoric al colectivizarii din Apsa: “Apsa este cea mai mare asezare romaneasca din Transcarpatia, cu peste 8.000 locuitori si perspective certe de urbanizare. In octombrie 1944 a intrat in regiune armata sovietica. Noiembrie a insemnat alipirea la URSS, in urma Congresului de la Mukacevo. In 1946 s-a produs prima intovarasire agricola, ultimul pas spre colhoz. Comunistii au facut prima data colhozuri in satele minoritare romanesti. Ivan Cernicov a devenit primul presedinte al colhozului Prietenia Popoarelor, el, fostul preot din satul Stramtura, care apoi s-a dat cu NKDV. A fost omorat in august 1947 de apseni, intr-o ambuscada. Rezultatul razmeritei a fost crunt: 21 de barbati au primit impreuna 427 ani de inchisoare, fiind deportati in Magadan-Siberia. La inceputul lui 1948 s-a format un al doilea colhoz in Apsa, cel al bogatilor, ambele fiind apoi comasate in 1952... Si in Apsa de Jos a existat o rezistenta armata antibolsevica, in frunte cu Tologa Plantes. Dupa cativa ani de lupte in munti, acesta este impuscat de NKDV in 1949, fiind ingropat ca un caine in Ocna Slatina, intr-o groapa sapata de un tractor. In 1946 Apsa a fost redenumita Dibroba, ca anul trecut sa reprimeasca vechea denumire.” In finalul manifestarii, in casa evreiasca adusa din Poienile Izei (cel mai recent ansamblu arhitectonic restaurat in incinta Muzeului Satului) s-a vernisat o expozitie. Cele trei camere si tinda vechii locuinte au fost umplute cu documente, fotografii etc., „martori tacuti” ai cumplitelor vremuri traite de noi si de parintii nostri in anii ‘45-’89. Teofil IVANCIUC