Remember: Economia Maramureşului în „epoca de aur”

La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, GAZETA de Maramureş iniţiază un serial intitulat sugestiv: „după 25 de ani”. Vă propunem o întoarcere în timp, în epoca de aur, pentru a lua în vizor viaţa cotidiană în era comunistă. Azi, economia judeţului.

 „Munţii noştri aur poartă”. Părea o deviză eternă şi veşnică. Mineritul era „vedeta” economiei judeţului Maramureş. În epoca de aur, peste 30.000 de muncitori munceau în „fundul pământului”. În vremurile bune, mineritul maramureşean era reprezentat de 21 de mine, şapte exploatări miniere, două întreprinderi şi o uzină de plumb. Comitetul Judeţean al PCR se lăuda cu „amploarea deosebită” a lucrărilor geologice, cu deschiderea de noi mine şi exploatarea zăcămintelor existente, evident, toate peste normă. Chiar şi după diversificarea ramurii industriale, mineritul tot reprezintă jumătate din producţia industrială a judeţului.

Pentru creşterea productivităţii, se organizau competiţii între mine, una dintre cele mai cunoscute fiind „Diamant de Maramureş”. Acesta era un trofeu oferit colectivului de mineri de la mina care realiza cea mai bună producţie de minerit pe parcursul unui an.

Evident, „epopeea mineritul Maramureşului” a lansat şi creaţii literare, dintre care amintim poezia, numită iniţial „Balada compresorului” şi devenită ulterior „Minerii din Maramureş”: „Şi în colţii cei de cleşte / osia se poticneşte / maşina în loc s’opreşte... / Sar cu toţii dinainte / roţile a le desprinde / doar Toader stă locului, / la urma motorului, / în bătaia vântului / în gheara frământului... Şi atunci i-a fost să vadă / propta dreaptă fărâmată / între stâncă şi obadă...” Mineritul în comunism va face însă subiectul unui articol mai amplu, aşa că trecem la alte domenii rămase doar în amintirea băimărenilor.

Uzina Phoenix şi-a tot schimbat numele şi s-a tot ridicat din propria cenuşă ca pasărea al cărei nume îl poartă, pentru a deveni azi doar un morman de ruine. De-a lungul timpului, numele său a fost modificat în repetate rânduri, de la Phoenix, Fabrica de Produse Chimice, Uzinele Chimice de Stat, Uzinele Chimice Metalurgice Hungaria, Întreprinderea Metalurgică de Metale Neferoase şi până la Cuprom, datorită acestei fabrici Baia Mare a fost odată unicul rafinator de aur din Europa de Est.

Se producea de   la lingouri de aur şi argint, până la sârmă de cupru sau acid sulfuric.

Phoenix Baia Mare a fost înfiinţată în 1907, ca fabrică de acid sulfuric. În 1925, proprietarii companiei chimice au cumpărat fabrica de sticlă din vecinătate, cu o suprafaţă de teren de 45 de hectare. Acolo a fost mutat centrul de greutate al companiei, care a intrat pe piaţa metalurgiei metalelor neferoase. De atunci, în Baia Mare fabrica produce sârme de cupru, dar şi lingouri de aur şi de argint, din materiile prime de pe piaţa românească.

În perioada interbelică, fabrica a cunoscut o perioadă de glorie. România era unul dintre cei mai importanţi producători din Europa de metale preţioase. De asemenea, cuprul produs în Baia Mare ajungea pe pieţele din România, Cehoslovacia, Polonia sau Germania.

La începutul perioadei comuniste, fabrica a fost naţionalizată. După 1989, Phoenix a redevenit o societate comercială privată. Managementul dezastruos şi situaţia economică de după prăbuşirea regimului comunist au dus la degradarea situaţiei financiare a companiei, care şi-a pierdut o mare parte din clienţii tradiţionali.

O altă întreprindere de elită a comunismului era „Morărit şi Panificaţie” Maramureş, care, pe vremuri, era considerată una de primă mână în contextul economic al judeţului. Întreprinderea a fost înfiinţată pe la sfârşitul anilor ’50 şi avea secţii în principalele localităţi din Maramureş: Baia Mare, Băiuţ, Târgu Lăpuş, Cavnic, Baia Sprie, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa şi Baia Borşa. Printre cele mai cunoscute produse de patiserie pe care le dădea fabrica de pâine erau pâinea neagră şi cea semi. Dar produsul de patiserie cel mai iubit în acele vremuri erau „japonezele”.

Societatea APSA SA Baia Mare a fost înfiinţată în 1 iulie 1949, având ca bază iniţială obiective aflate în administrarea oraşului, dar şi câteva ateliere particulare naţionalizate şi circa 300 de salariaţi.

În 1959, la această societate au intrat în fabricaţie piesele de schimb auto pentru Uzinele Steagu Roşu din Braşov. Din 1963, 74% din producţia de la APSA este axată pe fabricarea pieselor de schimb, cifra care-i conferea statutul de furnizor numărul 1 cu piese şi accesorii auto pentru toate mărcile de autoturisme, autoutilitare, autocamioane şi autobuze fabricate în România. APSA asigura în totalitate şi necesarul de piese pentru Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.

Iar din 1966 a început fabricarea produselor pentru export. Prima comandă: lighene pentru pescuit oceanic pentru Senegal-Africa.

Din 1974, APSA devine şi exportator de piese de schimb şi accesorii auto pentru firma Wihag din Germania, şi din aceeaşi perioadă extinde exporturile cu diferite sortimente de piese turnate, forjate şi utilaje în mai multe ţări. APSA a fost şi prima întreprindere maramureşeană care a introdus un sistem informatic.

În 1976, a început şi exportul de ambreiaje şi discuri de ambreiaje Balbancor pentru Bulgaria. În 1985, APSA a devenit al doilea producător de pistoane şi set motor pentru motoarele Diesel, Raba şi Saviem.

Încheiem remember-ul economiei judeţului în epoca de aur cu Faimar. Înfiinţată la finele anilor ’70, şi botezată Fabrica de faianţă pentru menaj era caracterizată în termeni elogioşi de presa vremii: „Realizată la înalţi parametri tehnici, tehnologici şi de eficienţă, înzestrată aproape în totalitate cu tehnologie românească, noua unitate maramureşeană se înscrie printre obiectivele cele mai de seamă ale acestui minunat cincinal”. În vremurile bune, FAIMAR avea peste 1000 de angajaţi.

Înfiinţată în anul 1972, Întreprinderea Textilă Maramureş, cunoscută sub numele de Maratex, a constituit baza industriei uşoare din judeţ. Având peste 7.000 de angajaţi, întreprinderea producea confecţii atât pentru români, cât şi pentru export. Nici această societate n-a fost ferită de propaganda vremurilor comuniste: „Eu produc, eu controlez, eu răspund”, „Prietenul noului om al muncii”, „Fiecare cadru tehnic să participe efectiv, cu soluţii concrete, la rezolvarea unei probleme tehnice” etc