RELIGIE / Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, patroni ai

Scolile teologice de astazi, scoala teologica seminariala si facultatea de teologie din Baia Mare, au programe de studii pastorale, de didactica religiei si de asistenta sociala. Scolile teologice baimarene se inscriu in contextul scolilor teologice din intreg cuprinsul tarii, care sunt asezate sub patronajul Sfintilor Trei Ierarhi. Aceasta asezare s-a facut pentru ca Sfintii Trei Ierarhi sunt modele desavarsite pentru cele trei directii de formare teologic-misionara a studentilor teologi, anume: directia pastorala, didactica si a asistentei sociale. In toate aceste directii, programele de studiu urmaresc formarea profesionala a slujitorului lui Dumnezeu si a oamenilor. Sintagma „slujitorul lui Dumnezeu si a oamenilor” este o asertiune ce se sustine de programele de studiu pastoral si didactic in baza cuvintelor Mantuitorului: „mergand invatati toate neamurile, botezandu-le!” (Matei 28: 19), precum si de programul de studiu de „teologie asistenta sociala” prin care se urmareste formarea profesionala tot a slujitorului lui Dumnezeu si a oamenilor, dar a carui slujire sta in cuvintele: „veniti binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine … intrucat ati facut acestea, unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut” (Matei 25: 34-40). Sfintii trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, avand mereu in vedere chipul adevaratului si desavarsitului Arhiereu Iisus Hristos, sunt, prin pregatirea atenta, calitatile potrivite misiunii preotesti si modul in care si-au trait credinta, modele umane desavarsite ale slujitorului lui Dumnezeu si a oamenilor. O aplecare atenta asupra operei Sf. Vasile cel Mare ne descopera valoarea vocatiei in aceasta misiune de slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor. Vocatia misionara este o chemare dumnezeiasca ce pastreaza neaalterata trezvia constiintei slujitorului, ca raspunderea infricosata in fata misiunii si ca bucurie a implinirii voii lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor. Daca cineva primeste sa slujeasca lui Dumnezeu si oamenilor fara aceasta chemare, este pentru Sf. Vasile cel Mare „ traficant de taine dumnezeiesti”. Semnele vizibile ale vocatiei misionare sunt dupa Sf. Vasile cel Mare: dragostea fata de Hristos si fata de semeni, entuziasmul citirii Sfintei Scripturi si pregatirea continua si sistematica pentru a deveni bun cunoscator si traitor al teologiei lui Hristos; credinta fierbinte in Dumnezeu, transformata din dar aprioric in dar catre semenii fata de care ea sa se arate in fiecare zi, ca un soare ce rasare ca sa aduca roade in ogoarele spirituale ale celor credinciosi; sacrificiul vietii pe altarul slujirii. Sf. Grigorie de Nazianz asaza in centru atentiei noastre darul cel mare al harului pe care-l primeste cel ce urmeaza in slujirea misionara a lui Dumnezeu si a oamenilor, caci insasi slujirea este trairea in har, prin har si din har, este o sfintenie progresiva a intregii fiinte prin lucrarea harului din taina consacratoare, prin influenta pe care o are neincetat asupra slujitorului si prin comuniunea ce poate fi cuantificata in desfasurarea lucrului teandric si sinergetic prin mainile slujitorului. Sf. Grigorie atentioneaza, pentru reusita acesteia, impreuna lucrari om-har dumnezeiesc, asupra vietii in Hristos, care solicita mai intai vindecarea propriilor slabiciuni umane, apoi aplecarea spre aproapele intr-o desavarsita stare de smerenie „imbracati-va intru smerenie pentru ca Dumnezeu celor smeriti le da har” (1 Petru 5: 5). Sf. Ioan Gura de Aur se aseaza sub semnul iubirii lui Hristos si iubirii turmei pe care Hristos i-a incredintat-o si pe care o slujeste cu pretul vietii. Legea suprema a slujitorului in misiunea didactica, liturgica si sociala este legea dragostei, o dragoste curata, totala, fara rezerva in fiecare clipa, in orice situatie, fata de orice om, dar mai ales fata de cei incredintati. Dragostea este cea care il indumnezeieste haric pe slujitor si prin ea se poate ajunge la a purta nimbul cel mai luminos al sfinteniei care lumineaza nu in sine, ci in afara, facandu-L straveziu pe Hristos ca si cap al Bisericii si pe cel ce slujeste in ea ca pe o piatra vie in trupul lui Hristos. Conf. Univ. dr. Stefan Pomian