RELIGIE / Sfintii 40 de mucenici - credinta si traditie

* Originari din Cappadocia, slujitorii ostirii romane si-au marturisit credinta pe vremea imparatului pagan Licinius, fiind intemnitati opt zile, batuti cu pietre si aruncati intr-un lac aproape inghetat. Dupa o noapte, cei 40 au fost scosi aproape morti, gleznele le-au fost sfaramate, iar trupurile arse. Sacrificiul lor pentru credinta este serbat de credinciosi prin traditii inedite. Desi erau din locuri diferite, cei 40 de mucenici faceau parte din aceeasi oaste, aflata in slujba imparatului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid si Domnos, erau foarte priceputi in studiul Scripturilor. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Refuzand, mai intai au fost loviti cu pietre peste fata si peste gura, dar pietrele, in loc sa-i atinga pe ei, se intorceau si - i loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osanditi, in vreme de iarna, sa petreaca toata noaptea in mijlocul unui lac, care se gasea in apropierea Sevastiei. Pe cand se gaseau in mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viata, iesind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de indata ce a fost atins de caldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostasii care erau de paza acolo, insa, a intrat laolalta cu sfintii in lac si l-a inlocuit pe cel plecat, vazand in noapte pe sfinti inconjurati de lumina si cununi, pogorandu-se din cer asupra fiecaruia dintre ei. Iar cand s-a facut ziua, sfintii care erau lesinati, de abia se mai vedeau sufland. Atunci li s-au frant fluierele picioarelor si au luat cununile muceniciei. Dupa zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina varstei mai tinere si a puterii trupesti mai sufla inca, a fost lasat la o parte de tiran, socotind ca acesta poate il va indupleca sa-si schimbe gandul. Dar mama lui, care in tot timpul cat mucenicii patimisera, ramasese pe langa el, se temea ca nu cumva tineretea si dragostea de viata sa-i insufle in cele din urma teama si sa se arate nevrednic de ceata si de cinstea celorlalti , i-a spus : « Fiul meu preadulce, mai rabda putin, ca sa ajungi cu adevarat si fiu al Tatalui Celui din ceruri. Nu te infricosa de chinuri, caci, iata, Hristos Dumnezeu iti sta tie intr-ajutor. Nu vei mai intalni mai departe nici o neplacere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai invins cu vitejia ta; dupa acestea va fi numai bucurie, desfatare, odihna si veselie, din care te vei impartasi, imparatind impreuna cu Hristos, si vei fi rugator pe langa Dansul, pentru mine, mama ta ». Dupa ce sfintilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei si-au dat sufletele in mana lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului, aducand niste carute si incarcand in ele sfintele lor trupuri, le-au pornit catre tarmul unui rau, care trecea prin apropiere. Si vazand ca tanarul acela, al carui nume era Meliton, mai sufla inca, l-au lasat sa traiasca mai departe. Cand mama lui a vazut insa ca ramane singur, a socotit ca lucrul acesta inseamna ceva mai mult decat moartea ei si a fiului ei. De aceea, netinand seama ca este femeie slaba si inabusindu-si in suflet toata durerea de mama, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el dupa carutele cu trupurile sfintilor, intocmai ca o viteaza, socotind ca numai atunci fiul ei va trai cu adevarat, cand l-ar vedea si pe el mort si parasit impreuna cu ceilalti. Dar, in timp ce-l purta astfel pe umere, acesta si-a dat si el duhul. Si atunci mama, simtindu-se eliberata de griji, s-a bucurat mult si sufletul ei a saltat in chip placut de sfarsitul fiului ei. Si ducand trupul neinsufletit al iubitului ei fiu pana la locul unde se gaseau trupurile sfintilor, l-a pus deasupra lor si l-a numarat cu toate celelalte, pentru ca nici macar trupul, al carui suflet pornise sa se numere laolalta cu sufletele celorlalti, sa nu se deosebeasca de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrajmasului, aprinzand un foc mare, au ars trupurile sfintilor. Apoi, pentru ca nu cumva crestinii sa poata lua moastele lor, le-au aruncat in rau. Dar acolo, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-au strans cu toate laolalta intr-o surpatura, de unde fiind scoase de mainile crestinilor, ne-au fost daruite noua ca o bogatie de neinstrainat. 9 martie, ultima zi a Babei Dochia, se mai numeste „Macinici” sau „Mucenici” si reprezinta inceputul anului agrar. In aceasta zi se mananca „sfinti”/ „mucenici”, colacei in forma de opt, unsi cu miere si nuca. Si tot in aceasta zi se spune ca e bine sa bei 40 de pahare cu vin, care aduc de-a lungul anului putere de munca.