RELIGIE / Sfanta Cuvioasa Parscheva, „cea mult folositoare”

La 14 octombrie este praznuita, pretutindeni in Biserica Ortodoxa, Cuvioasa Maica Parascheva. In mod deosebit, este cinstita in Biserica Ortodoxa Romana, intrucat moastele ei se gasesc la Iasi, de mai bine de 350 de ani, fiind izvor de liniste si sanatate sufleteasca pentru toti cei ce se roaga sa le fie mijlocitoare catre Dumnezeu. Daca Sfanta Mucenita Parascheva, praznuita la 26 iulie in calendarul ortodox, este cunoscuta in popor cu numele de „Sfanta Vineri”, Cuvioasa Maica Parascheva a fost numita „Vinerea Mare”. Ea a trait pe pamant in prima jumatate a veacului al XI-lea, iar despre viata ei aflam, pentru prima data in limba romana, datorita mitropolitului Varlaam al Moldovei, in „Cartea romaneasca de invatatura” (Iasi, 1643). Cuvioasa s-a nascut in apropiere de Constantinopol, pe tarmul Marii Marmara, in localitatea Epivat (azi Boiados), din parinti ravnitori spre cele sfinte, ce au crescut-o in frica de Dumnezeu si cu indemn spre deprinderea faptelor bune. Un frate al ei, dupa ce a invatat carte, s-a calugarit sub numele de Eftimie, ajungand episcop. Mostenind o mare avere de la parinti, impreuna cu fratele ei, tanara Parascheva a daruit saracilor partea ce i se cuvenea de mostenire, iar apoi s-a retras in pustie. S-a oprit mai intai la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de invatatura duhovniceasca de la monahi cu viata aleasa. Urmand sfaturile acestora, a parasit capitala, asezandu-se, vreme de cinci ani, la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, din tinutul Pontului. De aici, a plecat in Tara Sfanta, cu dorinta de a-si petrece restul vietii prin locurile unde si-a purtat pasii Mantuitorul Iisus Hristos. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului, nevoindu-se cu postul si rugaciunea, asemeni altor ostenitori ai pustiei roditoare de desavarsire. Intr-o noapte, pe cand avea cam 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se intoarca in locurile parintesti. S-a intors la Constantinopol, iar de aici s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. „Acolo”, ne spune mitropolitul Varlaam, „truda catre truda si durere catre durere adauga, cu post si cu nedormire pe sine se infrumuseta..., cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, cauta din lacasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu”. Impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul intru odihna Mirelui Ceresc. A fost ingropata ca o straina, fara ca cineva sa stie cine a fost. Insa Dumnezeu, voind sa o preamareasca, a descoperit in chip minunat cine a fost acea straina, aratandu-le in vis, unui crestin cu numele Gheorghe si unei femei credincioase cu numele Eftimia, ca trupul Cuvioasei Parascheva trebuie cinstit. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele ei moaste. Vestea despre minunile care se savarseau in apropierea moastelor sale s-a raspandit curand in Tracia si in Peninsula Balcanica. Dupa ce vreme de doua sute de ani cinstitele sale moaste au stat in biserica „Sfintii Apostoli” din Epivat, au fost apoi stramutate la Tarnovo, de aici, la Belgrad, si in cele din urma la Constantinopol. Din anul 1641, patriarhul Partenie I (1639-1644), impreuna cu membri Sinodului sau, au hotarat sa-i ofere domnitorului Vasile Lupu, drept recunostinta pentru ca a platit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, moastele Cuvioasei Parascheva „pentru sfintirea si binecuvantarea acelui loc al Bogdanei (Tara Moldovei)”, dupa cum ne spune scrisoarea sinodala. In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in ctitoria lui Vasile Lupu, frumoasa biserica a manastirii „Trei Ierarhi” din Iasi. In aceasta manastire au stat pana in anul 1887, cand au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Iasi. Aici vin, pana astazi, oameni de pe tot cuprinsul tarii, pentru a-si pleca genunchii in fata raclei cu sfintele ei moaste si pentru a-i multumi de ajutorul si binecuvantarea ce lumineaza in viata lor. Pr. Dr. Cristian Stefan