RELIGIE / Sf. Grigorie de Nazianz - Teologul Sfintei Treimi

* Capadocienii sunt cele trei mari personalitati ale sfarsitului de secol IV: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Grigorie de Nyssa. Considerati ca un grup, acesti barbati ai Bisericii crestine constituie impreuna o putere majora in procesul de aparare si dezvoltare a ortodoxiei crestine, dupa Sinodul de la Niceea. Insa, luati individual, fiecare in parte se vadeste a fi un teolog de seama. Sf. Grigorie de Nazianz (+389/390) a fost cel mai autobiografic dintre cei trei Parinti Capadocieni, astfel incat, parcurgand cu atentie epistolele si poemele sale, putem afla relativ usor cate ceva despre viata lui, despre opiniile pe care le-a sustinut si despre mediile prin care s-a perindat. Mai mult, el este primul autor grec care si-a editat si publicat epistolele, facand aceasta la solicitarea lui Nicobul cel Tanar, nepot al surorii sale, Gorgonia. El a trait si a scris intr-o perioada deosebit de importanta pentru istoria Bisericii lui Hristos si pentru dezvoltarea invataturii de credinta crestine. A activat, in folosul Bisericii, la putin timp dupa convertirea lui Constantin cel Mare, in 312, si dupa Sinodul de la Niceea, asumandu-si un rol decisiv in rezolvarea provocarilor si a dificultatilor ce au urmat acestor doua evenimente. Gasirea unei armonii intre Evanghelii si valorile elenismului trebuie considerata ca una dintre cele mai importante izbanzi – daca nu chiar cea mai importanta dintre toate -, ale celor trei Capadocieni, in general, si ale Sf. Grigorie de Nazianz, in special. Elenismul era atotcuprinzator. Stilul, formele literare, sistemul de gandire al Sf. Grigorie, toate dovedesc ca el insusi se incadreaza, pana la un punct, in acest univers, ceea ce nu inseamna ca ar fi fost prizonier al vreunei intelepciuni straine. Ci, mai degraba, ca s-a priceput in mod stralucit sa valorifice forme de expresie si un limbaj specific elenistic, pentru a exprima clar si pe inteles adevarurile mantuitoare din Evanghelii. Acest aspect este evident, mai cu seama, in perspectiva lui asupra doctrinei trinitare. Chiar daca ideea unui Dumnezeu intreit, alcatuit din Trei Persoane egale, era greu de acceptat pentru un filosof din scoala lui Platon, stradania de a clarifica si de a demonstra unitatea si trinitatea lui Dumnezeu face uz de categorii preluate de la Aristotel si Platon. Astfel, Sf. Grigorie a contribuit substantial la viata duhovniceasca, intelectuala si la dogmatica crestina din secolul al IV-lea. Influenta lui, mai cu seama in cele ce tin de invatatura de credinta si de spiritualitate, este de durata si are o valoare in sine. Dupa ce a fost hirotonit preot, in anul 362, s-a intors in Nazianz, pentru a-l ajuta pe tatal sau in pastorirea eparhiei, cu scopul de a restabili unitatea ferma in Ortodoxie, care era tulburata de ispita ereziilor semiariene. In anul 372 a fost hirotonit intru episcop de Nazianz, desi el insusi a socotit ca este prea grea noua sarcina, retragandu-se intr-un munte. In primele luni ale anului 379, el a ascultat chemarea staruitoare a comunitatii ortodoxe din Constantinopol, care fusese decimata de persecutia imparatului arian Valens. Fiind un mare predicator, in scurta vreme, el a reusit sa inmulteasca numarul credinciosilor ortodocsi, iar atacurile arienilor asupra micii capele ortodoxe Anastasia, a sporit ravna lui Grigorie si revenirea multor oameni la credinta ortodoxa. Sinodul de la Constantinopol, din anul 381, i-a dat prilejul de a-si manifesta plenar calitatile, si, totodata, perioada sa de apogeu. Cu doi ani inainte rostise „Cele 5 Cuvantari Teologice”, in biserica „Invierii”, cuvantari care rezuma si prezinta, intr-o maniera deosebit de elocventa si eleganta, invatatura Bisericii despre firea lui Dumnezeu si despre Sfanta Treime. Prima cuvantare atrage, fara menajamente, atentia asupra pericolului pe care il presupune studiul teologiei fara purtarea de grija cuvenita fata de viata morala a omului si fara evlavia necesara in proximitatea tainei. In continuare, Sf. Grigorie Teologul cauta sa cumpaneasca bine balanta intre cele afirmate in cuvantarea a doua, referitor la neputinta noastra de a-l putea cunoaste deplin pe Dumnezeu, si cele sustinute in cuvantarile urmatoare despre dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfant. Toate acestea l-au remarcat ca un teolog eminent, atragand atentia atat imparatului cat si ierarhilor pentru a fi chemat ca arhiereu la Constantinopol, in pofida nepriceperii sale politice. Ca o concluzie, se poate afirma faptul ca Sf. Grigorie de Nazianz a fost un om de litere si poet, mai degraba decat teolog sistematic, asa cum au fost Sf. Atanasie cel Mare sau Sf. Vasile cel Mare. Cu toate acestea, este important sa retinem ca el a fost chemat sa rosteasca in biserica Invierii din Constantinopol memorabilele sale Cuvantari teologice, pentru a apara dreapta credinta. Apoi, tot el a fost cel care, in repetate randuri, a luat atitudine si a formulat idei magistrale, valorificand un limbaj si modele expresive noi la vremea respectiva, dar care ulterior au facut scoala. Pr. Dr. Cristian Stefan, consilier cultural