RELIGIE / SEMNIFICATIA TEOLOGIEI TRINITARE pentru viata si misiunea bisericii

Pentru crestinul ortodox, Preasfanta Treime este punctul de plecare si destinatia ultima a oricarei teologii si spiritualitati, a oricarei antropologii si eclesiologii, a oricarei intelegeri a lumii si a existentei. S ensibilitatea profunda a Ortodoxiei pentru Taina Preasfintei Treimi este, de fapt, sensibilitate pentru specificul Revelatiei crestine. Revelatia Preasfintei Treimi in Intruparea lui Hristos nu Il arata pe El ca fiind o Persoana singulara, ci ca o Persoana divina in relatie cu alte doua Persoane divine: in relatie cu Tatal si cu Sfantul Duh. Tatal si Sfantul Duh nu doar confirma insasi identitatea lui Iisus Hristos ca fiind Unul-nascut, Fiu vesnic al Tatalui, asupra Caruia se odihneste Sfantul Duh (Matei 3:16-17, Ioan 1:29-34), ci si ca Ei sunt uniti cu Fiul, cooperand permanent cu El, fiind prezenti in El, chiar in sau din momentul Intruparii Fiului, desi doar Fiul singur a devenit om (Luca 1:35). Aceasta activitate diferentiata si totusi nedespartita a celor trei Persoane divine, distincte si inseparabile, revelata prin Taina Intruparii lui Hristos, este de fapt prezenta in intreaga iconomie a mantuirii si, prin urmare, in intreaga viata a Bisericii, orientandu-o catre Imparatia lui Dumnezeu, ca Imparatie a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Aceasta viata si activitate a Preasfintei Treimi este o comuniune vesnica si perfecta a iubirii, o permanenta miscare de autodaruire reciproca si complet libera a fiecarei Persoane catre Celelalte si a Tuturor de catre lume (Ioan 10:17-18, 17:4; Filipeni 2:6-11; Evrei 9:14). Revelatia trinitara arata ca, in mod fundamental, adevarul, viata si unitatea in Dumnezeu sunt identice cu koinonia /comuniunea (Vezi si articolul nostru “Trinity”, in Dictionary of the Ecumenical Movement, 2nd edition, WCC Publica¬tions, Geneva, 2002, p. 1150-1153). Tatal si Fiul au trimis pe Duhul in lume (Luca 4:18), pentru ca Fiul sa faca cunoscuta lumii iubirea Tatalui pentru ea si activitatea viitoare a Duhului, Care, prin salasluirea Sa personala in credinciosi, permite acestora sa participe la iubirea si slava vesnice care unesc pe Tatal si pe Fiul (Ioan 14:15-26, 15:26, 16:14-15). Tocmai prin salasluirea Sfantului Duh in cei ce cred in Hristos, acestia pot sa-L marturiseasca cu adevarat pe Iisus Hristos ca Domn (I Corinteni 12:3) si sa cheme pe Dumnezeu: “Avva, Parinte!” (Romani 8:15-16), pentru ca numai Duhul cunoaste si vesteste ceea ce are Tatal si a daruit Fiului (Ioan 16:13-15). Faptul ca Sfantul Duh purcede de la Tatal (Ioan 15: 26) si se odihneste in Fiul sau este primit de Fiul de la Tatal (Ioan 1:32; Luca 4:18; FA 2:32-33) face ca Acesta sa fie numit Duhul lui Dumnezeu Tatal (I Corinteni 2:12, 3:16) si Duhul Fiului Sau sau Duhul lui Hristos (Galateni 4:6; Romani 8:9). De vreme ce Duhul Sfant purcede din Tatal, El este numit Duhul lui Dumnezeu, dar El este numit, de asemenea, si Duhul Fiului, deoarece este primit de Fiul si trimis in lume de Fiul de la Tatal sau de catre Tatal in numele lui Hristos (Fiul) si la cererea lui Hristos (Fiul) (Ioan 14:26, 15:26). Fiind intr-un mod distinct Duhul Tatalui si Duhul lui Hristos, unul Duhul Sfant da marturie pentru Celelalte doua Persoane distincte in specificitatea lor ireductibila: Tatal si Fiul. Duhul Sfant confirma astfel paternitatea Tatalui in raport cu Fiul si filiatia Fiului in raport cu Tatal. De aceea, in Biserica, prin botezul in Duhul Sfant, primim infierea ca filiatie spirituala, iar, prin hirotonie, primim paternitatea spirituala, amandoua reflexe ale prezentei active a Preasfintei Treimi in viata Bisericii. In acelasi timp, Sfantul Duh face capabili pe cei ce cred in Hristos sa fie botezati in comuniunea unicului Trup al lui Hristos, pastrandu-le identitatea lor unica (I Corinteni 12:13) si ajutandu-i sa aiba acces la Tatal (Efeseni 2:18) si sa traiasca in lume ca fiice si fii adoptivi ai Tatalui, primind aceleasi slavite daruri pe care Iisus Hristos Cel Inviat le-a primit de la Tatal (Romani 8:14-18). Aceste daruri ale Tatalui sunt impartasite de Duhul celor ce cred in Hristos pentru ca acestia sa devina asemenea Fiului Sau, incat Fiul sa fie primul nascut dintre multi frati si surori (Romani 8:29). Aceia care primesc Duhul Sfant cunosc iubirea Tatalui asa cum Fiul o cunoaste (Ioan 17:25). In acest fel, Sfantul Duh zideste viata si comuniunea Bisericii prin participarea oamenilor la viata si comuniunea Preasfintei Treimi. Faptul ca toate Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe incep cu formula “Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh” arata ca intreaga viata sacramentala a Bisericii este o introducere si o afundare in comuniunea trinitara si, in acelasi timp, o salasluire a vietii trinitare in noi. Din acest motiv, Biserica apostolica a identificat de timpuriu botezul cu parti¬cipare la Taina Crucii si a Invierii lui Hristos (Romani 6:3-4) si la comuniunea ves¬nica trinitara a Tatalui, Fiului si Sfan¬tului Duh (Matei 28:19). Aceasta ex¬perienta a prezentei vii a Preasfintei Treimi in viata Bisericii era, pentru primii crestini, atat de profunda si puternica, incat puteau cu usurinta sa inteleaga faptul ca “Biserica este plina de Treime” (Origen). Insa, in Biserica, nu putem separa viata sacramentala de viata de zi cu zi, sau de slujire ori de misiune. De aceea, viata spirituala nu trebuie sa fie separata de structurile Bisericii. In Biserica, juridicul este crestin numai atunci cand face transparenta dimensiunea sacramentala si spirituala sau dimensiunea teologica si trinitara a Bisericii. Pentru a ajunge la aceasta, este nevoie de o credinta deplina si dreapta, precum si de o aprofundare permanenta a vietii spirituale (de induhovnicire). Nu este suficient sa avem structuri trinitare (sinodale, colegiale), deci comuniune de persoane distincte, daca nu avem o viata crestina in Duhul Sfant sau in Duhul Preasfintei Treimi. Lipsa vietii spirituale impiedica in practica transparenta trinitara (comunionala) a structurilor Bisericii, deoarece in Biserica trebuie sa existe o interdependenta reciproca intre persoane si structuri (structuri de actiuni coordonate), ca icoana a salasluirii reciproce a fiecarei Persoane divine in Celelalte (perichoresis), in comuniunea trinitara. De aceea, cand Iisus vorbeste despre uni¬tatea Bisericii si se roaga pentru ea, El nu da ca exemplu pentru aceasta unitate nici Imperiul Roman sau Republica Greaca, nici alta forma de organizare sociala sau politica, ci relatiile inter si intra-personale din Sfanta Treime. Cuvintele lui Iisus sunt citate adesea: omnes sint unum (ca toti sa fie una), dar nu se insista asupra modului cum sau in ce fel trebuie sa se realizeze aceasta, care este, de fapt, modelul vietii trinitare: “dupa cum Tu, Parinte, [esti] intru Mine si Eu intru Tine”. Rugaciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii arata ca Treimea nu este doar un model pentru viata Bisericii, ci si izvorul si tinta acesteia: “ca sa fie una, precum Noi una suntem”. Astfel, comuniunea vesnica a Persoanelor distincte si de - o fiinta constituie temeiul, izvorul nesecat, puterea si modelul ultim al Bisericii (Ioan 17:21-23) si orienteaza catre comuniunea finala intru slava Imparatiei lui Dumnezeu, cand toata creatia va fi reinnoita si unita in Dumnezeu (Apocalipsa 21:1-4). In lumina acestei unitati revelate de Hristos ucenicilor Sai si impartasita Bisericii prin revarsarea Sfantului Duh, Parintii Bisericii considera pluralul tainic din cartea Facerii – “Sa facem om dupa chipul si dupa ase¬manarea Noastra” (1:26) – ca pe un pro¬iect al lui Dumnezeu care anticipeaza unitatea eshatologica a intregii umanitati in Dumnezeu. In aceasta privinta, invatatura patristica despre Preasfanta Treime, asa cum este exprimata prin formulele Sinoadelor Ecumenice si prin viata sacramentala a Bisericii patristice, are o semnificatie ecumenica permanenta tocmai pentru ca da marturie despre credinta apostolica vie care continua de-a lungul veacurilor, fiind in sine o doxologie a comuniunii trinitare prezenta in viata Bisericii. In concluzie, putem sa afirmam ca apro¬fundarea spirituala si teologica a dogmei Preasfintei Treimi de catre teologia con¬temporana ofera un nou motiv pentru intelegerea Tainei Preasfintei Treimi ca izvor, model si scop ultim al vietii si misiunii Bisericii. † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane