RELIGIE / Pacatul, boala sufletului

* Pacatul este o boala sufleteasca grea si complicata. De aceea, in calitatea sa de medic curant al sufletului, duhovnicul trebuie sa aiba si pricepere, dar si dragoste si rabdare. Chiar daca contextul istoric si social in care traim este mult diferit de cel in care traiau marii duhovnici de odinioara, experienta si modul lor de a gandi sunt actuale. Daca medicul psihiatru are, de multe ori, tendinta de a-l reduce pe om la trup si psihic, sa nu uitam ca pentru Parintii Bisericii fiinta umana avea trei dimensiuni: trupeasca, psihica si duhovniceasca. De partea sufleteasca, spirituala, medicul tine mai putin seama. Doctorul sufletului, adica duhovnicul, nu se poate sa nu tina seama si de aceasta parte, de omul integral. Duhovnicul, va face raportarile cuvenite la Dumnezeu, la lumea spirituala, alcatuita din ingeri si din demoni, realitati de care nu se poate face abstractie. "Caci lupta noastra, spune sfantul Pavel, nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatorilor, impotriva stapanilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri" (Efeseni 6. 12). Firea noastra cazuta poate fi usor determinata de spiritul cazut sa se tarasca intru cele de jos. Duhovnicul trebuie sa-i deschida omului ochii si sa-l faca atent la faptul ca diavolul este obraznic, ca ataca de jos, ca el se taraste pe pamant, trebuie ca noi sa ne ridicam la inaltimea duhovniceasca la care nu mai putem fi atinsi. De Diavol sa nu ai teama pentru ca nu are aripi, ci se taraste pe pamant, printre lucrurile pamantesti. Sa n-ai nimic comun cu el, pentru ca in acest caz nu va fi foarte necesara sfortarea. Diavolul nu stie lupta deschis si pe fata ci, ca un sarpe ce se ascunde intre spini, el se foloseste adesea de ispita bogatiilor. Daca tu vei curati spinii, el se infricoseaza si fuge. Toate aceste lucruri trebuie sa le stie un bun doctor de suflete. Parintii nu excludeau cauzele naturale ale multor suferinte sufletesti, tinand seama de psihologia umana. Dar ei nu se limitau la acest orizont stramt. Intemeiati pe o antropologie completa, care recunostea stransa legatura dintre suflet si trup, afirmau ca pe de o parte suferintele sufletesti au cauze organice, dar au si cauze spirituale. Pentru ei era limpede ca si demonii pot actiona asupra psihicului, ba chiar si asupra trupului. Tratamentul prescris de parintele duhovnicesc trebuie sa fie adaptat personalitatii celui bolnav sufleteste, situatiei lui particulare, starii si dispozitiei lui sufletesti. La fiecare boala i se potriveste un tratament. Acelasi lucru se petrece si cand e vorba de bolile sufletesti, care sunt foarte diferite. Duhovnicul se va opri la remediul adecvat bolii. Iar acest remediu nu corespunde intotdeauna cu ceea la ce s-ar astepta pacientul. In numeroase ocazii, patima fiind grava, cu toata reticenta ucenicului, duhovnicul trebuie sa prescrie un tratament puternic. Este un rau doctor cel care trateaza cu blandete un abces tumefiat care poate duce la cangrena. Rana trebuie deschisa si curatita, iar apoi tratata si pansata. De buna seama ca este nevoie si de deschiderea si colaborarea pacientului. In concluzie, parintele duhovnicesc a primit puterea de a-i tamadui sufleteste pe fiii sai spirituali, de a-i povatui si calauzi inspre imbunatatirea vietii, inspre mantuire. Duhovnicul il ajuta pe ucenic sa inteleaga sensul lumii acesteia, create de Dumnezeu, cazuta in pacat si rascumparata prin Hristos. Duhovnicul ii face clar ucenicului faptul ca Dumnezeu doreste sa se reinnoiasca toate lucrurile prin har. Pentru omul care traieste in Dumnezeu, nimic nu mai este vrednic de dispretuit: el le vede pe toate in lumina Taborului, transfigurate prin iubirea lui Hristos. Protos. Casian Filip, Eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfanta Treime”