RELIGIE / Marturisirea lui Hristos in lume prin calitatea morala a vietii credinciosilor

Ceea ce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, asteapta de la credinciosii crestini este cuprins sintetic in Matei 5, 16: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri”. Aceste text inspirat se constituie intr-o veritabila sinteza a propovaduirii lui Hristos. Hristos Insusi este lumina lumii, dupa cum chiar El marturiseste despre Sine, iar cine merge dupa El, nu va umbla in intuneric. In afara de Iisus, nu exista o alta lumina a lumii. Nenorocirea lumii si omenirii dintotdeauna si de pretutindeni a fost ca nu a vrut sa creada ca Iisus este singura lumina a lumii. Cata vreme El este in lume, El este lumina lumii. Desigur, odata cu Inaltarea Sa la ceruri, lumea nu a fost lipsita de lumina aceasta, Iisus, „Soarele cel mai presus de soare”, promitand ca va ramane pururea cu noi. Fiecare crestin insa, are obligatia sa fie o lumina intre oameni, o lumina a lumii, aceasta prin participare la lumina adevarata care este Iisus Hristos. Cuvintele de la Matei 5, 16 sunt adresate celor care-L urmeaza pe Hristos, adica sfintilor, acei oameni care au prelungit in viata lor pe cea a lui Hristos. Ei devin modele demne de urmat si de imitat pentru tot crestinul. Deoarece si-au petrecut viata in daruire totala lui Dumnezeu si slujirii aproapelui, pana la jertfa, Biserica i-a dat pilda de adevarata traire crestina. Ei anticipeaza in propria persoana zarile umanitatii desavarsite. In fata lor, intrezarim chipul lui Hristos. Parintele Staniloae spune in acest sens: „Sfintii reveleaza in ei si fac eficienta umanitatea culminanta a lui Hristos, ca niste ipostazieri ale ei. Ba mai mult: intrucat umanitatea adevarata este chipul lui Dumnezeu, ei reveleaza pe Dumnezeu intr-o forma umana”. Intr-adevar, un mijloc eficace de marturisire a lui Hristos il reprezinta viata crestina, insa nu orice fel de viata crestina, ci una traita in duhul Evangheliei lui Hristos, orice alta modalitate de intelegere a vietii crestine nereprezentand altceva decat o pseudo-viata crestina. Sintagma „a fi sarea pamantului si lumina lumii” ne duce cu gandul la intalnirea personala cu Dumnezeu si trairea in mediul iubirii divine. Tocmai acest lucru au urmarit sfintii Crestinismului sa infaptuiasca in si cu viata lor: sa se intalneasca personal cu Dumnezeu si astfel, sa traiasca in mediul iubirii divine. Ei au fost „fiii ascultarii”, ascultand porunca Domnului care cere: „Fiti sfinti, pentru ca sfant sunt Eu”. Toti crestinii care au fost chemati la comuniune si care au raspuns afirmativ acestei chemari, impartasindu-se cu sfintele lui Hristos Taine, de acum devin impreuna-misionari. Sfantul Ignatie Teoforul spunea: „Sunteti, asadar, cu totii tovarasi de drum si purtatori de Dumnezeu si purtatori de temple si purtatori de Hristos; ducand o alta viata, nu iubiti nimic altceva decat pe Dumnezeu”. Marturisirea crestina este o taina cu care se incepe sfintirea vietii noastre, adica daruirea vietii proprii pentru marirea lui Dumnezeu. Credinciosul isi lucreaza propria mantuire prin perseverenta si statornicie. „Nemurirea i se da aceluia care persevereaza” scria Sfantul Ciprian al Cartaginei, citand Matei 10, 22. Crestinismul se distinge de oricare alta credinta prin morala sa inconfundabila. Crestinii nu se instraineaza de societatea si de comunitatea in care traiesc. Ba chiar sunt solidari cu ea, constienti de faptul ca ei erau „lumina lumii”, iar „putin aluat dospeste toata framantatura” (cf. Luca 13, 21). Credinta poate fi exprimata prin rugaciune, ca proces pur mintal; este vorba de o continua mentinere a mintii noastre intr-un contact permanent cu Dumnezeu, o traire duhovniceasca intr-o permanenta atmosfera de frumusete duhovniceasca divina. Crestinul adevarat se ridica totdeauna prin rugaciune in frumosul divin, impropriindu-si-l. Rugaciunea este cea mai inalta forma de cunoastere a lui Dumnezeu. Iata cat de importanta este dimensiunea „din interior” a misiunii crestine. Vietuirea crestina presupune respectarea legamantului facut la Botez de a umbla „intru innoirea vietii” (cf. Romani 6, 4). Expresia „a trai potrivit crestinismului” o intalnim inca la Sfantul Ignatie Teoforul. In masura in care credinciosul respecta acest legamant facut, Dumnezeu ii fagaduieste viata vesnica. Misiunea „din interior” tine si de lepadarea pacatului ca boala a sufletului. Biserica lui Hristos are intotdeauna ca punct de plecare interiorul omului, presupunand comuniunea credinciosilor cu Dumnezeu, sustinuta de energia Duhului Sfant. Astfel, misiunea poate fi definita drept transmiterea credintei si a harului oamenilor din afara Bisericii de catre cei dinauntrul ei. Sfintenia vietii reprezinta cel mai eficient mod de misionarism. „Cei trimisi (adica misionarii) trebuie sa fie constienti mai intai de propria lor cainta, convertire si misiune”. Misionarul (crestinul) se cuvine sa se inarmeze si cu sfintenia personala, sau mai ales cu aceasta, pe langa eventualele sale competente teologice si pedagogice. Protos. Drd. Casian Filip, Eclesiarhul Catedralei Episcopale “Sf. Treime”