RELIGIE / Lupta pentru pastrarea si apararea ortodoxiei in Tara Maramuresului (IV)

* Valurile miscarii de aparare a ortodoxiei s-au extins si in Districtul Chioarului, unde in a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, se organizase o adevarata campanie pentru luarea bisericilor de la ortodocsi si daruirea lor unitilor. Acest lucru se poate vedea din conscriptia realizata din dispozitia generalului Adolf von Bukow, din care reiese ca, unitii din localitatile Somcuta Mare, Oas, Coltirea, Vad si Remetea Chioarului, cu toate ca erau un numar neglijabil, se considerau stapani pe locasurile de cult din comunele respective. Deoarece disensiunile au devenit permanente, Guberniul Transilvaniei a dat, in anul 1786, o dispozitie prin care bisericile erau acordate unitilor, daca au un numar de credinciosi cel putin egal cu cel al ortodocsilor. Cu toate reglementarile legale, abuzurile savarsite sub privirea ingaduitoare a autoritatilor au devenit flagrante. Ortodocsii din Rastoci, in acelasi an, au pierdut procesul cu biserica, nereusind sa-l castige, desi erau majoritari, chiar daca au apelat la judecata Guberniului. Manastirile din Valenii Somcutei, Dolheni si Manastur, ocupate de austrieci in timpul campaniei din 1761-1762, au fost date unitilor, desi nici dupa zece ani nu se injghebase acolo o obste calugareasca si toate incercarile Episcopiei unite de la Muncaci de a le transforma in bastioane de propaganda s-au dovedit zadarnice. In conflictele din Chioar a intervenit, prin cateva scrisori, insusi calugarul Sofronie. Astfel, la reclamatia preotilor uniti din Mogosesti adresata generalului comandant, in care il acuza pe preotul ortodox ca il insulta, la 10 martie 1761, Sofronie intervine in acest conflict, scriind satenilor spre a-i imbarbata, sa nu cedeze in fata presiunilor unitilor, dar si sa-i indemne sa hotarasca in comun cu acestia asupra averilor parohiale si a ale bisericii. Lupta nationala a chiorenilor ascunsa sub haina religioasa s-a facut simtita mai ales in viata monahala, de aceea autoritatile imperiale si soldatii generalului von Bukow au inceput sa anihileze aceste focare de rezistenta ortodoxa. Astfel, in anul 1762, armata lui Bukow intra in Chioar, distruge manastirile Ciocmani, de pe valea Somesului, si Laschia, din plasa Manastiur, pustiindu-le si odata cu ele, disparand documente de cultura romaneasca de valoare din acest tinut. In chipul acesta, se poate spune ca represiunea Curtii din Viena a invins, iar revolta condusa de calugarul Sofronie de la Cioara a fost potolita si in partile Maramuresului, Chioarului si Satmarului, incepand cu primavara anului 1762, dar metoda aplicata de armata imperiala de a-i ingenunchia confesional pe romani cu bataia tunului, ramane una necrestineasca. Bukow insusi recunostea, in raportul din 6 mai 1762, ca atat de dur n-a lucrat niciodata, „roadele” straduintei sale putandu-se vedea pana astazi. Mai presus de orice indoiala este faptul ca adevaratul artizan al uniatismului printre romani a fost generalul Bukow si ca fara tunurile si dragonii sai nu ar mai fi ramas nicio urma din incercarile strainilor de a destrama sufletul romanesc. Pentru ortodocsii satmareni, situatia s-a inrautatit din prima parte a secolului al XIX-lea, cand ia fiinta la Oradea Episcopia unita, care a incorporat 72 de sate ortodoxe din Satmar si Szabolcz. Chiar daca parohiile si manastirile romanesti din aceste parti n-au avut putere militara de a se apara, cel putin un lucru iese in evidenta si anume, ca unirea cu Roma a produs conflict intern intre romani. Pentru linistirea lor, autoritatile au fost obligate sa faca compromisuri, concretizate prin edictele de toleranta, care au venit in secolul al XIX-lea pentru populatia ortodoxa, si prin numirea unui episcop ortodox pentru romanii din Transilvania Pr. Dr. Vasile Augustin, Vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului