RELIGIE / Invitatie la ospat duhovnicesc

Pasind in perioada Postului Mare, Mantuitorul Iisus Hristos ne invita pe fiecare sa lasam la o parte grijile veacului, sa ne infranam pornirile firii, sa renuntam la desfatarile lumesti si sa ne ridicam mintea din tarana spre cele mai presus de fire pentru a putea intra la masa ospatului duhovnicesc intru Imparatia lui Dumnezeu. Daca atunci cand suntem invitati la ospete lumesti imbelsugate inclinam sa raspundem prezent cu mare satisfactie, ba chiar ne silim sa intram uneori neinvitati, la ospatul duhovnicesc al vietii crestine impreuna cu Hristos si intru Hristos de multe ori “ne sfiim” sa ne apropiem, o “sfiala” prin care ne mintim si ne inselam pe noi insine, motivand ca o astfel de viata si chemare, care cere echilibru si uneori renuntare, nu e pentru noi, ci pentru monahi, pentru preoti si slujitorii Bisericii sau cel mult pentru crestinii care au biruit si depasit problemele si responsabilitatile vietii. Ori, o astfel de atitudine dovedeste cat suntem de slabi in credinta si de ignoranti fata de rostul si scopul propriei noastre existente, fata de sufletul, mantuirea si vesnicia noastra. Odata cu inceperea Postului Mare, Hristos ne cheama sa ne imbracam in haina vesniciei. Acesta este Postul: haina vesniciei. O haina pe care a lepadat-o Adam si ca urmare a fost izgonit din vesnicia Raiului, dar haina pe care a imbracat-o Hristos au imbracat-o odata cu El toti sfintii si dreptcredinciosii care se invrednicesc de Raiul cel vesnic. Suntem invitati, asadar, la postire, ca la un ospat duhovnicesc, pentru ca postul adevarat este izvor de bucurie si temelia vietii spirituale. Medic al sufletului si al trupului, postul “obisnuieste sa domoleasca unuia fierbintelile si miscarile trupului, altuia sa-i imblanzeasca irascibilitatea, altuia ii alunga somnul, altuia ii trezeste ravna, altuia ii curata mintea..., altuia ii domoleste limba nedomolita.... Dupa putin timp, postul risipeste si alunga, cum alunga soarele ceata, intunericul inteligibil si acoperamantul pacatului asezat peste suflet.”(Sfantul Simeon Noul Teolog, Cateheze). Si ce bucurie mai mare poate fi in cer si pe pamant decat aceea a unei constiinte curate si a unui suflet usurat de zgura pacatului. Mijloc de purificare a sufletului si a trupului, postul intareste, tamaduieste si revigoreaza omul in intregime. Insotit de cainta, lacrimi si rugaciune, de o minte treaza si veghetoare in fata tentatiilor pacatoase, impreunat cu milostenia si implinirea faptelor bune, postul face trupul usor si viguros, iar sufletul straveziu si curat, pregatindu-ne pe fiecare pentru a invia tainic impreuna cu Hristos in Ziua Invierii. Aceasta este bucuria ospatului si ospatul duhului, la care ne invita Mantuitorul in perioada Postului Mare. Raspunzand acestei invitatii si lasandu-se “vanat” de aceasta chemare a lui Hristos, misiunea crestinului nu se incheie aici, ci abia de aici incepe. Tot omul care a aflat mila la Dumnezeul cel milostiv, curatindu-si si luminandu-si sufletul, tot cel ce l-a gasit pe Dumnezeu si a gustat din viata cea adevarata, are marea datorie si responsabilitate de a deveni “impreuna-lucrator cu Dumnezeu” (II Cor. 6,1), de a indemna si povatui pe semenii sai, ca si acestia sa devina partasi la bucuria de a trai si a se ospata la masa impreuna cu Hristos. Nu avem voie sa fim nepasatori si ignoranti fata de ceea ce ne-a descoperit si daruit Dumnezeu. Cel aprins de focul dragostei divine are o misiune de indeplinit: a invita cu insistenta pe toti ceilalti la “bucuria mantuirii”(Ps. 50, 13) intru Hristos. Nu avem voie sa ne scuzam in mod egoist: “Nu ma intereseaza de celalalt, eu merg pe calea lui Dumnezeu, imi vad de Biserica, de rugaciune si de sufletul meu” deoarece “Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” (I Tim.2,3-4), iar “cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si-si va acoperi multime de pacate”(Iac. 5, 19-20). Aceasta misiune si invitatie o vom indrepta mai intai spre cercul intim al familiei. Vom cauta sa-l miscam pe sot, sa-i determinam pe sotie si pe copii, sa-i indemnam si sa-i hotaram pe parinti, pe rudenii si pe vecini ca toti sa raspundem chemarii lui Dumnezeu de a pasi cu bucurie pe calea postirii, stiind ca prin aceasta ne luminam mintea si inima, ne imbracam in haina de nunta a harului si ne facem vrednici de camara Imparatiei nesfarsite a lui Dumnezeu. Avem, asadar, o responsabilitate mantuitoare fata de sufletul nostru si o responsabilitate marturisitoare fata de sufletele semenilor nostri, spre care ne indeamna Sfantul Apostol Pavel: “Datori suntem noi cei tari (intariti duhovniceste) sa purtam slabiciunile celor neputinciosi si sa nu cautam placerea noastra. Ci fiecare dintre noi sa caute sa placa aproapelui sau la ce este bine spre zidire”(Rom. 15,1-2). Pr. Mihai Tira