RELIGIE / Intrarea Domnului in Ierusalim

* Cu o saptamana inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin, inconjurat de cei 12 Apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere. Duminica Floriilor este poarta de intrare in Saptamana Mare. Parintele Ene Braniste mai consemneaza ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la Botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceeasi duminica se mai numea si Duminica gratierilor pentru ca atunci imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos, in trecut, atat in Bizant cat si in Tarile Romane, la Sarbatoarea Floriilor participau imparatii sau domnitorii impreuna cu inalti demnitari carora, in biserica, li se imparteau faclii ca la Pasti (2). Pe cand Domnul Se gasea inca in Betania, multi iudei, afland de prezenta Sa in acel loc, venira sa-L cerceteze, dupa cum relateaza Sfantul Ioan Evanghelistul (12, 9). Acestia erau doritori sa vada atat pe Iisus, cat si pe Lazar, cel reintors de pe celalalt taram. Fariseii si arhiereii erau la curent cu aceasta stare de spirit, de aceea inversunarea lor crestea. Sfantul Ioan afirma ca acestia dadusera porunci sa-L aresteze daca se va afla unde Se gaseste (11, 57). Numai ca, a doua zi dupa ce avusese loc ungerea savarsita de Maria, Domnul, impreuna cu ucenicii si cu iudeii care venisera la Betania spre a-L vedea, pornira spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele Muntelui Maslinilor, trimise pe ucenici sa-i aduca o asina, impreuna cu manzul ei. Ucenicii indeplinira intocmai dorinta lui Iisus, aducand cele doua dobitoace, pe care asezara vesmintele lor. Domnul Se sui atunci pe manz si astfel isi continua drumul spre Ierusalim, urmat de multimea care il insotea. Pe masura ce Iisus inainta, ceata ce-L urma se preschimba intr-un adevarat alai, iar cand ajunsera la locul de pe Muntele Maslinilor, de unde incepea coborasul spre paraul Cedronului, multimea ucenicilor incepu sa strige: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Luca noteaza o aclamatie si mai semnificativa: "Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus" (Luca 19, 38). Cand intrara in cetate, procesiunea deveni triumfala: locuitorii Ierusalimului isi asterneau hainele pe unde avea sa calce Domnul, iar altii asezau pe pamant ramuri tinere de finic, culese de prin gradinile orasului. Matei noteaza ca, in clipa cand Domnul a intrat in Ierusalim, "toata cetatea s-a cutremurat, zicand: Cine este Acesta?" (21, 10), iar multimile au raspuns: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (21, 11). Are loc asadar o adevarata explozie de bucurie, pe care fariseii, intelegand ca planurile lor s-au spulberat, incearca sa o domoleasca. Plini de manie, dar neputinciosi in fata acestui val de entuziasm, unii dintre ei se adreseaza direct lui Iisus, spunandu-I: "invatatorule, cearta-Ti ucenicii" (Luca 19, 39), la care Domnul raspunde: "Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (19, 40). Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. IV de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvantate si impartite cre¬dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin cu care multi¬mile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.