RELIGIE / Fericirea a saptea

„Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” Prin pacatul neascultarii stramosului Adam ne-am osandit si ne-am facut vrajmasii lui Dumnezeu, „fii ai maniei” (Efes 2,3), pierzandu-ne in moarte (Romani 6,23). Moartea este punctul extrem al starii noastre de instrainare si vrajmasie in care ne-am situat fata de Dumnezeu prin pacat. Dar la „plinirea vremii” venind in lume Fiul lui Dumnezeu, ne-a impacat cu Tatal „facand pace prin sangele Crucii Lui” (Coloseni 1,20) In noaptea Nasterii Domnului, ingerii aduc solia pacii: „Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2,14) Pacea, intemeiata pe adevar si dreptate, trebuie sa fie legea noastra de vietuire. Toate bunurile pamantului nu pot sa ne fie placute fara pace, pentru ca fara aceasta, nici nu ne putem bucura de ele, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Pacea ofera conditiile indispensabile si prielnice pentru viata si activitatea noastra in vederea prosperitatii si a fericirii. De accea, Mantuitorul ii fericeste pe cei ce se straduiesc neincetat pentru realizarea si mentinerea pacii (Matei 5,9) Biserica este facatoarea de pace, prin excelenta, intrucat este fidela propovaduitoare si slujitoare a pacii sfinte, rugatoare si osarduitoare pentru ca sa fie pace si infratire pe pamant. Aproape in toate slujirile ei, ea se roaga „pentru pacea de sus”, „pentru pacea a lumii toata”, impartasind si dorind „pacea tuturor”. Facatorii de pace sunt si toti cei care iarta pe dusmanii lor. Din dragoste pentru ei Dumnezeu, credinciosul iubitor de pace, foloseste toate armele credintei cu scopul de a ramane in comuniune frateasca cu semenii sai, sau se impaca cu dansii cand s-a aprins mania, cearta sau razboiul, Crestinul iarta celui ce i-a gresit si cu bunatatea sa il dezarmeaza pe adversar, biruind raul cu binele (Romani 12, 19-21). Mantuitorul a venit sa aduca in suflete linistea pe care o da cugetul curat si usurat de povara pacatului. Aceasta pace launtrica adusa de Iisus este fiica iubirii si sora a iertarii. Facatorii de pace implinesc o lucrare asemanatoare cu cea savarsita de Fiul lui Dumnezeu, biruind cu harul creator al pacii raul si dusmania dintre oameni. De aceea, acestia primesc de la Domnul o numire harica si nobila, asemanatoare cu a lui Hristos, Imparatul pacii intru istorie si eternitate: „facatorii de pace, fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9). Aceasta constituie cea mai inalta cinste, cea mai mare rasplata la care se asociaza si fericirea corespunzatoare acestui nume. Pacea lui Dumnezeu odrasleste pacea launtrica si amandoua ne dau puterea de a face pace in lume. Noi toti avem datoria de a face pace, precum ne porunceste Sfantul Apostol Pavel: „Cautati pacea cu totii, si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12,14) Pacea cu Dumnezeu si cu aproapele este temeiul oricarui lucru duhovnicesc, cu ea in suflet se incepe rugaciunea, cu ea te apropii de Sfanta Cuminecatura. De n-o ai, alearga la cainta si impacare. Iar mania tine-o pentru lupta cu ispita, cu pacatul, cu patima si duhurile rele, ce ne vrajmasesc. Asa e dupa dreptate si de trebuinta. „Pe draci sa-i dusmanesti si sa te manii”. Ca nu-i manie patimasa, ci o „sfanta manie”, care nu strica pacea inimii. Marea si adevarata pace nu-i tihna sufletului lipsit pentru o clipa de griji si tulburare, ci pacea pe care o daruieste Duhul Sfant. Nu-i pacea lumii – nesigura si trecatoare – ci „pacea de sus”, ceruta la Sfanta Liturghie. Iubeste aceasta pace si caut-o cu ravna, ca-i bun de mare pret. Fa tot ce poti sa n-ajungi la manie. Ca ea alunga harul, care-i ca si pasarea: de-o sperii indata a si zburat. Adevarata ta viata, omule, e in ceruri. Incepe s-o traiesti de aici, de pe pamant. Ia-o in fiecare dimineata de la capat. Si, treaz cu trupul, trezeste-ti si sufletul la viata. Iubeste pacea de sus, pe ea s-o cauti cu orice pret. Pacea de sus, nu pacea astei lumi, asa de indoielnica si de schimbatoare. Iubeste-l pe Dumnezeu din toate puterile tale. Cere de la El pacea puterilor tale sufletesti. Lupta necontenit. Nu ca sa scapi de lupta, ca n-are sfarsit. Dar fara lupta, nu este biruinta. Iesind din asta viata lasi tot, nu iei nimic. Cugeta, dar, de pe-acum la viata ce o sa fie si la intalnirea cu Domnul si Dumnezeul tau. Ca spune Scriptura: „In tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau, si nu vei pacatui niciodata” Traieste-ti ziua ca pe cea din urma. Urmeaza acest cuvant al Parintilor si n-ai sa mai pacatuiesti. Greul vietii duhovnicesti se duce cu rabdare. Rabdarea n-asteapta minuni din cer si schimbarea sufletului fara osteneala. Rabdarea e o virtute lucratoare si puternica. Nu scapi in viata asta de necazuri, greutati si ispite. Asta ne e crucea. N-o purta ca robul, trist si deznadajduit. Pacea adevarata nu este in exterior, ci inauntru si are ca izvor – nu mediul extern, ci buna randuiala launtrica. Cand aceasta exista, atunci exteriorul se va adapta singur. Daca omul se va stapani si va incepe sa-si conduca singur interiorul, va primi ca rasplata netulburata pace sufleteasca. Bibliografie: 1. Fericirile-Irineu Bistriteanul, ed. Glasul, Huedin, 2001 2. Comori duhovnicesti din Sfantul Munte Athos, culese din scrisorile si omiliile Avvei Efrem, ed. Bunavestire, Bacau, 2001 3. Sf. Teofan Zavoratul-Sfaturi intelepte, ed. Cartea Ortodoxa.