RELIGIE / Drumul spre adevarata fericire

* In cautarea unei retete de fericire, omul contemporan traverseaza spatiul si timpul fara rezultat. A descoperit Planetele, a mers in Triunghiul Bermudelor, a coborat in srafundul oceanelor. Starea aceea de „bucurie” (implinire) a asemanat-o cu viata fara griji, a amestecat-o cu drogul, a indulcit-o cu sexul, a asociat-o cu momentele de implinire dar, toate la un loc au o singura definitie: umbra si vis. Se mai poate spune: mici stari de bucurie, asemanate cu cafeaua care da in foc. Dostoievski spunea: Fericirea este un „episod trecator in drama durerii”. Vladimir Ghika spunea „fericirea e ceva ce omul cauta pentru sine si nu gaseste decat in celalalt”. Iar Nichifor Crainic spunea ca „in viata prezenta, oamenii nu pot fi fericiti.” Fericirea nu poate fi gasita decat urcand intr-o asemanare pe scara lui Iacob, traind si implinind cele noua fericiri. Fericirile sunt noua indemnuri, cu care Mantuitorul isi incepe Predica pe munte „ De aici si denumirea de Muntele Fericirilor care se identifica cu Muntele Kurun Hattin (Munte inalt de 560 m), situat la 7 km nord-vest de orasul Tiberias, pe malul vestic al Marii Tiberiadei. Dupa ce s-a rugat o noapte intreaga pe culmea muntelui, „apoi a coborat la loc ses. Aici Il asteptau multimile cu ucenicii. Erau adunati „din Iudeea, din Ierusalim, si de pe Tarmul Tirului si al Sidonului” (Lc. 6,17) S-a asezat si le-a vorbit multimilor, El stiutorul inimilor care cunoaste adancul sufletului omenesc, nu a combatut caile gresite prin care omul cauta fericirea, ci El le indica acele conditii care il pot face pe om fericit cu adevarat. Mantuitorul le-a dat aceste indemnuri, invataturi, nu ca si porunci (in niciun caz), sau ceva care sa inlocuiasca Decalogul (Cele 10 porunci), care era legatura lui Dumnezeu cu omul Vechiului Testament, care erau implinite si pazite mai mult de frica. A dat un nou legamant al desavarsiri prin care sa dobandim imparatia cea vesnica. Aceasta carte a legamantului, a noii imparatii, se defineste prin cele noua indemnuri, fericiri, care cuprind invatatura morala a Noului Testament, si care constituie un legamant al noii Imparatii Mesianice. Prin aceste fericiri se arata si se defineste caracterul acestei imparatii, de asemenea si insusirile locuitorilor acestei imparatii. Iisus le-a rostit pe Munte ca invataturi, nu ca porunci, ci in chip de „fericiri” care corespund spiritului liber si al moralei crestine (Iacob 1.25). La fiecare fericire gasim mai intai indemnul sau invatatura morala, iar mai apoi fagaduinta rasplatirii, adica rasplata dobandirii Ierusalimului Cel de Sus. Fiecare invatatura incepe cu „fericiti”, care reprezinta o slava de bucurie, care este in sufletul fiecarui crestin ce-L urmeaza pe Domnul, iar sfarsitul fericirilor duce la fericirea partiala din aceasta viata , si la fericirea deplina in viata viitoare. Fericirile alcatuiesc o adevarata scara a desavarsirii: parere de rau, plans, blandete, dorinta de adevar, milostenie, vinovatie, iertare, sfintenie, bucurie. Explicarea fericirilor, este necesara pentru a putea fi aplicate in viata omului contemporan si spre a-i da acestuia bucuria de a gusta pacea si fericirea adevarata. (Va urma) Protos. Casian Filip, Eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sf. Treime”