RELIGIE / Doua evlavii ce nu se cuvine a fi parasite: cinstirea Crucii si a Maicii Domnului

A ne lepada de Cruce – chiar fara intentii rele si hulitoare – inseamna a nu intelege misiunea pamanteasca a lui Hristos, vointa sa de a se identifica soartei omenesti, de a o cunoaste in forma sa cea mai neprefacuta. Cat despre Maica Domnului, a o da la o parte este curata aberatie si ciudatenie cum mai greu de priceput nu poate fi. Pe intercesoarea noastra, pe blandetea insasi, pe aceea pe care cu buna, modesta si moderata dreptate, catolicii o califica: o clemens, o pia, dulcis virgo Maria! Care cu puterea nevinovatiei, supuseniei, curajului si blandetii ei infrunta legile cauzalitatii si simpla dreptate absoluta si mecanica a universului acestuia implatosat in stricta-i dreptate! Pe ea care-i poate tot una cu afirmatia – dorinta – a lui Dostoievski: „ca doi plus doi sa faca uneori si cinci”. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu sovaie sa acopere cu mahrama ei de femeie simpla pana si capul tica¬losului care nesilit si netorturat – si-a vandut prietenii si camarazii de lupta. Pe aceia care neincetat se roaga pentru nedreptate (cum crede Sfantul Isaac Sirul), pe aparatoarea cazurilor disperate, pe neincetata rugatoare pentru toti pacatosii, vinovatii, gresitii, marginalii, pen¬tru desconsiderati, ocarati, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cinste sa-i iubeasca, sa-i miluiasca, sa le surada (oricat de fugar), sa se roage pentru ei! Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasa indiferenta), pe cea care mereu se afla in preajma oropsitilor ca in cantecul lui Georges Brassens; langa femeia nevinovata, crunt batuta de un sot betiv, langa copilul alungat din casa parintilor, langa schilodul lovit si ocarat pe strada de o ceata de derbedei, langa infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l ingriji, langa torturatul care tocmai nu mai rabda si e gata sa cedeze ... Nu subtilitatile teologice intereseaza si framanta pe oamenii de rand care cred in Maica Domnului si nadajduiesc in ajutorul ei suprafiresc. Nu daca a fost imaculata din clipa zamislirii ei (dogma imaculatei conceptiuni sau a neprihanitei zamisliri 1854), ori numai din clipa cand a raspuns ingerului vestitor “fie” si S-a salusluit intransa Necuprinsul. Nu daca s-a inaltat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost inaltata prin puterea Fiului Ei. Aceste subtilitati teologice trebuie lasate in grija carturarilor competenti. Pentru marea masa a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata sa ierte, sa se roage, sa indrazneasca a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mama si sa-L roage pentru sarmanii muritori. Caci – zice textul – mult poate rugaciunea mamei pentru imblanzirea Stapanului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita noastra aparatoare (avocata), nerusinata (fara de rusine, de sfiala) si staruitoarea noastra solitoare impotriva dreptatii stricte. Reprezinta in cer dulceata feminina si nemarginita dragoste materna. Pacat de cei care o nesocotesc. Li se aplica vorba raposatului cardinal Ottaviani despre atei: „ateii nu sunt pacatosi, sunt nenorociti”. Nu-mi este rusine sa mi-o inchipui pe Maica Domnului zbatandu-se, cerand, implorand, intervenind, staruind; dupa cum nu-mi este rusine a mi-o inchipui copilareste – dar nu eretic – alergand la poarta Raiului cu o chisea de argint in mana si cu mahrama pe brat ca sa intampina pe mucenicii Fiului ei, sa le ureze bun venit, sa-i imbie cu neinchipuit de buna dulceata si sa le sterga sudoarea fruntii si sangele cu mahrama ei cea sfanta. Tare trebuie sa se simta siguri pe farseica lor virtute – dreptate – si tare trebuie sa-si faca ras de mila si de indurare, sa se prezinte cu fruntea semeata la portile Raiului cei care din Maica Domnului fac o „simpla femeie credincioasa”. Bravo lor. Noi, cei de jos, noi, pacatosii, noi, nesigurii de soartea ce ne asteapta, noi, tematorii de Judecata de Apoi (si de ispitele si primejdiile ce ne inconjoara pe acest pamant bogat in capcane ), cum de nu ne-am simti fericiti peste masura ca ne putem numara printre cei care cred in milostivirea pururea Fecioarei Maria, bucuria tuturor celor necajiti? De aceea buna socotim rugaciunea cres¬tineasca dinainte de culcare, cea care uneste cele doua evlavii: „O, prea cinstita si de viata facatoarea crucea Domnului! Ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii in veci. Amin”. Nicolae Steinhardt