RELIGIE / Bucuria nasterii de prunci

Porunca biblica: „Cresteti si va inmultiti și umpleti pamantul si-l stapaniti” (Facere 1,28), prin care sotii in viata de familie implinesc chemarea firii si chemarea lui Dumnezeu, are valabilitate vesnica si se adreseaza tuturor celor ce se angajeaza in viata conjugala. Nasterea de copii este menirea biologica si spirituala esentiala a oricarei familii. Copilul este insasi menirea familiei si rostul ei. Desigur, scopul cel dintai al familiei este intrajutorarea reciproca, trairea in climatul unei iubiri naturale, morale si spirituale, dar, in stransa legatura cu acest inalt scop al familiei este si acela de a fi datatoare de viata, izvorul firesc si binecuvantat de Dumnezeu, de a fi continuatoare a vietii in lume. Dumnezeu a incredintat sotilor sarcina transmiterii vietii, dar nu S-a indepartat din viata lor. Copiii sunt deopotriva ai parintilor si ai Tatalui ceresc. Fiecare copil este o raza din frumusetea lui Dumnezeu, care intensifica si innobileaza viata sotilor. Privind in ochii curati si nevinovati ai unui copil vezi toata frumusetea cerului si a pamantului, vezi puritatea si sfintenia, vezi bucuria de a trai si primesti curaj si putere de viata. Acolo unde rasare un copil in casa se inmulteste si painea de pe masa. Acolo unde se zbenguie copiii prin casa, nu mai poate vrajmasul sa locuiasca, pentru ca ingerii lui Dumnezeu vegheaza in mod vizibil in jurul lor. Asa cum spune psalmistul David, „fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui...fericit este omul care-si va umple casa de copii, nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta”(Ps. 126, 3-5). Crestinismul este religia care a pornit de la leaganul unui copil si de la sanul unei mame. Fiziologic si psihologic, femeia este menita si orientata pentru maternitate, iar teologic maternitatea da posibilitatea femeii sa-si lucreze mantuirea. „Femeia se va mantui prin nastere de copii, daca cu simplitate ramane incredintata in iubire si in sfintenie” (I Tim. 2,15). Pe langa faptul ca maternitatea asigura femeii un ritm sanatos al organismului, asumandu-si responsabilitatea si rolul de sotie si mama, femeia indeplineste si prima dintre functiile sale sociale. Cu toate jertfele care le cere implinirea sentimentului matern, el face fericite pe toate mamele, atunci cand copilul este privit ca un dar de la Dumnezeu. Cand copilul nu mai este privit ca un dar de la Dumnezeu ci ca o povara, familia ajunge intr-un moment de mare incercare si scadere spirituala, lasandu-se prada celor mai crude pacate care stapanesc omenirea in vremurile noastre. Copilul este o cruce care trebuie purtata cu bucuria jertfei asumate. De felul in care parintii duc aceasta cruce depinde calitatea de crestin a viitorului adult. Sotii care refuza ca dragostea lor sa rodeasca, spunand ca nu sunt pregatiti pentru aceasta, nu au inteles care este rostul familiei. O familie in care sotii nu vor sa aiba urmasi, aceasta este o familie incompleta. Putini oameni vor sa inteleaga ca Dumnezeu este Cel care ne poarta de grija noua si copiilor nostri, ca fiecarui copil care vine pe lume Dumnezeu ii trimite toate cele de trebuinta. Chiar daca nu au haine atat de frumoase ca ale celorlalti, chiar daca nu au atat de multe carti, ba chiar se simt uneori aratati cu degetul si ochisorii lor se umplu de lacrimi, acesti ingerasi cresc aparati de mana dumnezeiasca. Ei nu au habar de distractiile celorlalti care cheltuiesc bani cu usurinta, dar nici aceia nu au habar de mangaierile cu care Dumnezeu ii odihneste pe copiii care duc o viata mai simpla si mult mai curata. Dumnezeu ingaduie uneori ca robii Sai sa treaca prin unele incercari grele pentru a-si arata credinta, iar pentru credinta lor copiii le cresc ca niste ingerasi. Nu trebuie, asadar, sa modificam invatatura crestina dupa poftele inimilor noastre, ci sa modificam viata noastra astfel incat sa fie in armonie cu invatatura crestina. Atunci cand intr-o familie sunt mai multi copii, chiar daca in familia respectiva sunt multe greutati materiale, sunt si multe bucurii. Astazi, familiile autentic crestine parca sunt tot mai rare, dar acestea totusi exista. Cata vreme Dumnezeu va tine lumea, ea nu va fi lipsita de sfinti, caci sfarsitul sfinteniei inseamna sfarsitul lumii. De aceea nu exista o alta cale de urmat, pentru salvarea de la pieire a familiei si a omenirii, decat sfintenia. Daca oamenii s-ar fi putut mantui fara sa mearga pe calea cea ingusta a sfinteniei si a jertfei, atunci Hristos nu ar mai fi ales-o, nu ar mai fi murit pe Cruce. Pr Mihai TIRA