RELIGIE / AUTOCEFALIA BISERICII ORTODOXE ROMANE

20 DE ANI DE LA REINFIINȚAREA EPISCOPIEI MARAMUREȘULUI ȘI SATMARULUI * In zilele de 18, 19, 20 si 21 Octombrie s-au desfasurat, la toate cele 8 protopopiate din eparhie, conferintele preotesti de toamna cu tema: „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane, 20 de ani de la reinfiintarea Episcopiei Maramuresului si Satmarului”. P.S. Iustin Sigheteanul a prezidat conferintele din protopopiatele Carei, Baia Mare, Chioar si Viseu. Drumul spre o independenta in viata bisericeasca din Provinciile romanesti a fost unul lung si presarat cu multe obstacole. Daca privim spre mitropoliile din Tinuturile romanesti, observam ca acestea, mai ales dupa caderea Constantinopolului, au castigat un grad marit de autonomie, intrucat Bisericile din Tarile Romane au devenit principalul bastion de aparare al crestinatatii in Rasaritul Ortodox. Acest nivel ridicat de autonomie se observa in stilurile arhitecturale, cum ar fi in Muntenia stilul Brancovenesc, iar in Moldova stilul ștefanian, in timp ce la sud de Dunare turcii nu acceptau construirea de biserici cu turle, pentru a nu concura cu geamiile musulmane. Unirea Principatelor, realizata in 24 ianuarie 1859, a deschis insa calea unor prefaceri profunde si in viata bisericeasca romaneasca. Cum era si firesc Alexandru Ioan Cuza a introdus o serie de reforme si in Biserica, ca de exemplu secularizarea averilor manastiresti si elaborarea unor legi absolute necesare pentru acele vremuri. Decretul organic de infiintare a Sinodului central a urmarit infaptuirea unificarii bisericesti in Romania si in acelasi timp a deschis premiza obtinerii autocefaliei. La 9 mai 1877 s-a proclamat independenta de stat a Romaniei, iar in urma razboiului pentru cucerirea Independentei dintre anii 1877-1878, prestigiul Romaniei a crescut peste hotare, in acelasi timp crescand si autoritatea Bisericii Ortodoxe. Cu toata opozitia Patriarhiei Ecumenice, in ziua de Bunavestire a anului 1882, in Biserica noastra s-a savarsit un act important, si anume Sfintirea Sfantului si Marelui Mir; apoi acelasi lucru s-a petrecut si-n Mitropolia autonoma din Ardeal, ale carei reguli de organizare si functionare fusesera bine stabilite de catre Mitropolitul Andrei Saguna, prin Statutul ce-i poarta numele. In anul 1885, in ziua de 25 aprilie, noul Patriarh Ecumenic, Ioachim al IV-lea, a convocat Sinodul patriarhal si a intocmit Tomosul de recunoastere al autocefaliei romanesti, punand capat conflictelor dintre cele doua Biserici surori, consfintind astfel o realitate istorica si un fapt legitim in concordanța cu Sfintele Canoane. Asadar, iata ca s-au implinit, anul acesta, 125 ani de la momentul in care s-a consfintit definitiv Statutul de Biserica autocefala al ortodoxiei romanesti. Din nefericire, Biserica Ortodoxa Romana din Maramures si Satmar, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand s-a infaptuit inaltatorul act al autocefaliei, trecea prin momente dramatice, din cauza presiunii uniate. Cu toate acestea, intre cele 43 Protopopiate ce sunt mentionate ca facand parte din Arhiepiscopia Sibiului la infiintarea Mitropoliei Ardealului s-au numarat si 2 din partile noastre, si anume: Protopopiatul Chioar, cu un numar de 14 parohii si 7.397 credinciosi ortodocsi si Protopopiatul Solnoc-Lapus, cu 17 parohii si un numar de 8.219 credinciosi. Dupa primul razboi mondial, si mai ales dupa 1 decembrie 1918, numarul parohiilor ortodoxe s-a inmultit atat in Maramures cat si-n Satmar. In urma maretului act de infiintare a Patriarhiei Romane, prin ridicarea scaunului mitropolitului primat la demnitatea de patriarh, la data de 30 iulie 1925, data la care Patriarhul Ecumenic Vasile al II-lea a dat Tomosul pentru recunoasterea Patriarhiei Ortodoxe Romane, a avut loc si o reorganizare interna a Bisericii Ortodoxe Romane, concretizata prin infiintarea de noi episcopii. Tinutul voievodal al Maramuresului va fi innobilat prin infiintarea Episcopiei Maramuresului la data de 14 iulie 1937, cu resedinta la Sighet, Eparhie ce va dinamiza viata bisericeasca in perioada interbelica. Era un act de dreptate facut poporului din Maramures, intrucat aceasta Eparhie numarase de la egumenul Pahomie (1391) pana la vladica Gavriil Stefanca de la Barsana (1739), un sir de peste 20 de episcopi, ce au pastorit peste 7 provincii de la marginea tarii, intr-o eparhie care a devenit in timp cea mai veche cetate duhovniceasca din Ardeal. Din pacate, tanara Episcopie de Maramures, sufragana atunci Mitropoliei Bucovinei, va fi iarasi desfiintata in anul 1948, din interese politice meschine, impotriva oricarei randuieli canonice. Timp de 42 de ani, tinutul lui Dragos si Bogdan, din punct de vedere bisericesc, a fost marul discordiei intre Eparhiile Clujului si Oradiei, Eparhia noastra fiind vaduvita din nou de pastorirea unui ierarh ortodox. Finalul anului 1989 a adus profunde schimbari si mari innoiri in viata poporului roman, de care nu putea ramane straina nici viata bisericeasca. In urma eliberarii de sub dictatura comunista, imediat dupa Boboteaza anului 1990, un grup de initiativa, format din preoti inimosi de la Protopopiatul Baia Mare, si-a exprimat dorinta reactivarii stravechii Episcopii de Maramures. S-a alcatuit un memoriu, iar in baza canonului 38, Sinodul VI Ecumenic care dispune: „si noi pazim canonul asezat de parintii nostri, cel care randuieste ca daca vreo cetate s-a reinnoit prin putere imparateasca sau daca s-ar reinnoi in viitor, oranduirea lucrurilor bisericesti sa urmeze alcatuirile politice si obstesti” preotii au solicitat Sfantului Sinod innoirea vietii bisericesti prin reorganizarea Episcopiei de Maramures. Sfantul Sinod, in sedinta din 12 februarie 1990, prin temeieul nr. 1225/1990, aproba reinfiintarea Episcopiei de Maramures, ca sufragana a Mitropoliei Ardealului, cu resedinta in Baia Mare, avand in componenta judetul Maramures, provenit de la Arhiepiscopia Clujului, si judetul Satu Mare prin rearondarea Episcopiei Oradiei. Totodata, Sfantul Sinod l-a incredintat P.S. Justinian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, sa organizeze si sa constituie organismele deliberative si executive ale noii Eparhii. Devenit Episcop loctiitor al Maramuresului, vladica Justinian si-a constituit un grup de lucru format din protoereii de atunci. Impreuna cu acestia, P.S. Justinian a impartit teritoriul eparhiei in 10 circumscriptii, in baza art. 91-94 din vechiul statut de organizare s functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, iar in 23 iunie 1990 s-au facut primele alegeri pentru Adunarea Eparhiala. PR. DR. VASILE AUGUSTIN, VICAR EPARHIAL