Regulile de aur ale Universitatii Princeton

Merit, demnitate, etica - in acest fel Universitatea Princeton a invins Harvard, Yale si Chicago. Cu profesori care nu lipsesc de la nicio prelegere si nu ajung in intarziere. Pentru al optulea an consecutiv, Princeton a fost apreciata drept cea mai buna universitate americana pentru invatamantul pe care il ofera. Acest lucru a fost decretat de revista U.S. News & World Report si de agentia specializata Kaplan, in cooperare cu saptamanalul Newsweek. Chiar si un al treilea raport, realizat de Princeton Review care, in pofida denumirii este independenta de universitate, a ajuns la aceeasi concluzie si a subliniat frumusetea campusului si calitatea bibliotecilor, noteaza ziarul italian La Stampa, intr-un articol semnat de Maurizio Viroli, profesor de Teorie Politica la Universitatea Princeton, citat de Rompres. Care sunt ratiunile unui succes similar obtinut an de an in confruntarea cu competitori puternici precum Harvard, Yale, Chicago si alte universitati excelente? In opinia semnatarului articolului, motivele succesului Universitatii Princeton se pot rezuma la cele trei principii care au guvernat dintotdeauna alegerea universitatii: merit, echitate, etica. Dupa 20 de ani de activitate in aceasta universitate, semnatarul articolului crede ca forta Universitatii Princeton sta in aceste trei reguli pe care orice universitate le-ar putea urma. Fara recomandari, baroni sau nepotism. Meritocratia inseamna, de exemplu, ca profesori de orice varsta si din oricare disciplina, pot fi angajati si promovati la un rang superior, numai pe baza unor criterii riguroase de excelenta stiintifica si didactica. Recomandarea, favoarea facuta unui baron puternic, relatiile de familie sau sentimentale nu au nicio legatura cu meritocratia. Dimpotriva, este de negandit sau imposibil de crezut ca ar putea interveni. Semnatarul articolului marturiseste ca a vazut cu ochii lui, si nu o data, ramanand chiar stupefiat, colegi care au votat impotriva promovarii celor mai dragi prieteni ai lor. Tot asa cum a vazut „liberals” mandri, inamici declarati ai conservatorilor religiosi, batandu-se pentru promovarea unor „teocons” ferventi. Greseli face desigur si Princeton, dar nu pentru ca promoveaza din ratiuni improprii, ci pentru ca uneori evalueaza prost calitatea muncii stiintifice. Dar trebuie sa se tina seama de faptul ca regula de aur de la Princeton este: „in caz de indoiala, condamna!” opus lui „In dubio pro reo”, (locutiune latina folosita in justitie, avand semnificatia: „in caz de indoiala, judeca in favoarea vinovatului!”. Originea ei se afla in dreptul roman, indicand ca este mai bine ca atunci cand nu exista certitudinea de vinovatie, judecatorul sa accepte sa il absolve pe un vinovat mai degraba decat sa condamne un nevinovat, n.red). La Princeton, aceasta inseamna ca daca Universitatea nu este sigura de valoarea unui tanar cercetator, atunci nu il promoveaza la rangul de profesor cu contract pe termen nelimitat. Dar daca ulterior isi da seama ca a gresit, revine asupra deciziei. Ajutoare economice acordate la peste jumatate din studenti Principiul echitatii are doua aspecte: primul, ca regulile sunt la fel pentru toti iar Universitatea impune respectarea lor; al doilea, ca este de datoria Universitatii sa permita accesul la ea si al unor studenti merituosi care nu au posibilitatea de a plati taxa intreaga (circa 40.000 de dolari pe an). Si in acest caz este suficient un exemplu. Studentii dau examenele fara a fi controlati de profesori. Se angajeaza in numele propriei reputatii sa respecte regulile. Dar daca se descopera ca au inselat, sanctiunea este inevitabila si severa. Nimeni nu poate interveni. Acelasi lucru este valabil si pentru profesori si administratori. Pentru asistenta acordata celor care nu au mari posibilitati financiare este suficienta o data: in actualul an universitar, 53 la suta dintre studenti primesc ajutor financiar de la Universitate, anul urmator, procentul va fi de 54 la suta. In ceea ce priveste etica, discursul este si mai simplu, in sensul ca profesorii trateaza cu toata seriozitatea procesul de invatamant. Se intampla foarte rar ca un profesor sa lipseasca de la o prelegere, fapt ce se datoreaza unui impediment grav, sa intarzie, sau sa nu fie prezenti la programul de consultatii, sa nu citeasca sau sa nu comenteze lucrarile studentilor. Spre stupoarea semnatarului articolului, acesta marturiseste ca a vazut de mai multe ori cum reputati colegi au plecat de la o cina, la zece seara, pentru a fi siguri ca au mintea limpede pentru lectia din dimineata urmatoare. Nu o fac de frica unei sanctiuni sau in vederea unei recompense, ci din datorie. Indiferent de ce ar crede scepticii, pentru a ajunge si a ramane o mare universitate, nu exista alta cale. La Stampa