Regina Maria, 140 de ani de la naştere

În 29 octombrie se împlinesc 140 de la naşterea celei mai importante personalităţi feminine din istoria României, regina Maria. Un personaj deopotrivă de film şi de poveste, o combinaţie inedită de creativitate, vrajă, feminitate, forţă şi geniu (nu numai artistic, ci şi politic), delicateţe, credinţă, romantism şi modernism totodată, naturaleţe, nonconformism, seducţie, tenacitate, raţionalism şi visare.

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844-1900) şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand. Principesa Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, de o frumuseţe excepţională, plină de curaj şi de determinare, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de numeroase acte de binefacere.

Maria devine regină în 1914. Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat  organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau.

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii. Vizita sa la prim-ministrul francez, Clemenceau (7 martie 1919), a devenit legendară.

Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu era prea preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clemenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus:  „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“ La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“ Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10–11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Venizelos, Balfour, Sir Robert Cecil, precum şi Anne de Noailles.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a însemnat însă numai reprezentarea ţării, ci şi încercarea consolidării statutului de putere regională al României. După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului. Regina Maria şi Regele Ferdinand au avut şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă. Este ultimul membru al Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş.

Ţării mele şi poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. (…)

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile, pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate (…)

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş, lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o.

În decursul unei lungi vieţi, atâţia au venit la inima mea, încât moartă chiar, aş dori să mai poată veni la ea, de-a lungul potecii cu crini, ce mi-a fost mândria şi bucuria. (…)

Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate, aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare!

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi, Joi 29 iunie 1933.