• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 29 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 14 Noiembrie , 2005

Refuzat la Sovata, premiat la Paris

Axa TV participa la a XXIII-a editie a Festivalului International al Filmelor de Mediu de la Paris, cu filmul Plumb, realizat de Marian Ilea si Gheorghe Dinu. Plumb este un film care prezinta realitatile dure ale sistemului poluant din Maramures. “Am pornit de la ideea ciudatului sentiment al disparitiei treptate a clasei muncitoare, am incercat sa o surprindem in activitate, lucru care rezulta, de fapt, din film”, afirma Ilea. Plumb a ajuns la Paris si a trecut de preselectia la care au participat 3.600 de filme. Mai mult, filmul a fost considerat un film de arta si va fi prezentat in 29 noiembrie 2005 la cinematograful “Pagode”, prezentarea sa fiind urmata de discutii cu publicul, cu reprezentantii Partidului Ecologist si ai Ministerului Mediului din Franta. Tinand cont de faptul ca in cadrul festivalului vor fi prezentate doar 120 de pelicule si ca doar 10 vor fi prezentate ca filme de arta, prezenta filmului Plumb in categoria filmelor de arta din cadrul festivalului reprezinta deja o realizare remarcabila. “Filmul are cateva particularitati in ceea ce priveste imaginea. In primul rand, l-am filmat in doar patru ore, din mana, fara trepied. Unele dintre cadrele filmului par de camera ascunsa. Dupa ce am terminat filmarile, am prelucrat imaginea, transformand culorile si dandu-le tonuri cenusii. Totul te duce cu gandul la poluare. Mi-a fost drag sa facem acest film. Am pornit sa filmam la modul las’ ca vedem noi ce si ceea ce ni s-a oferit spre filmare a fost incredibil. Pentru un decor megaloman ca acela furnizat de hala tipic comunista, americanii ar da bani multi...”, sustine Dinu. Din istoria filmului pomenim ca cei doi realizatori au participat cu acelasi film la un festival desfasurat la Sovata. Juriul de acolo a considerat filmul ca fiind “ciudat” si, ca urmare, nu l-au premiat. Pe urma, cineva s-a gandit sa-i acorde, totusi, o mentiune, dar n-au mai avut hartie sa tipareasca diploma. Noroc cu francezii, la ei hartie este destula... Ioan BOTIS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.