Reforma-m-as si n-am cui

In aceasta vreme, cand PSD este retras intr-o grota din care se aud numai icnetele infundatelor lovituri, o stravezie umbra a social-democratiei maramuresene este iesita la drumul mare, pentru a canta. Nu mai are straie bogate si nici vioara Stradivarius, primita de la colectionarul Nastase, ci doar un os de peste. Nu intamplator, desigur, caci si pestele de la cap se-mpute, nu? Cantecele musteau de jale, razbatand amintirile vremurilor glorioase, in care partidul-stat si-ai sai baroni se jucau de-a prinselea pe banii feudei numite Romania. Si mai spuneau ceva inganaturile acelea usurele: este nevoie de o schimbare majora de strategie si actiune, de o asumare a actualului moment politic si al realitatii care se numeste, astazi, Opozitia. Venea Puiu pe la Huta, de-a nimerit in Rozavlea ca muta, ah, si ce bine le mai zicea cantarasu’ nostru. Pentru ca, pe dulcele drum ce leaga Satu Mare de Maramures, corpul marelui strateg s-a lasat purtat pe scuturile unei glorii care exista doar in visele sale, taman pana la Rozavlea, comuna ce drag adasta in inima Bunicutei Iliescu. Intrucat metodele de „Stefan Gheorghiu” sunt precum tatuajele – se sterg (dureros), dar nu se uita – intalnirea cu diversi lideri care se cred „zonali”, este expresia dialogului deschis, tip „susu-susu”, promovat de o parte a PSD. Pascu, care, dupa parerea mea, se crede marele ganditor al nordului asta, incearca sa inchege cu Adi Filip sau pretenarul Vasilica un nucleu pe care sa-l impaneze cu d’alde Visovan (oare nu e cel care a dezertat, la greu, in ApR?) sau Deghid, intr-o constructie ce se vrea expansiva. Sa fiu in locul lor, as fi mai degraba preocupat sa gestionez problemele iscate de filmul „Prin cenusa imperiului”, lasand maruntele intalniri in favoarea unei abordari deschise, la vedere, a problemelor din PSD. Bate gongul ultimului ceas in PSD si unii se uita doar la giumbuslucuri. Versul cantecului devine saltaret, melodia e mai vesela, pentru ca e un cantecel la urechea lui Deghid, ce pare a se plange ca partidul nu are grija de el. Ca aducere aminte, de fixare a momentului, o sa precizez ca nu suntem in 1982, cand Partidul gasea oricand, pentru un „plecat”, o functie de director la fabrica de numarat ouale pentru macaroane sau la cea de dezdoit tabla ondulata. Desteptarea, oameni buni, s-a dus si Spartachiada si concursurile tehnico-aplicative, Partidu’ nu mai da functii sau compensatii! Asta, partidu’, abia rasufla, si urmeaza si patru ani grei, de Opozitie. Daca mi s-ar parea ca Deghid incearca sa-l provoace pe Buda impotriva lui Blajan, spunandu-i ca doar asa se reface echipa lor de la Prefectura, m-as uita intr-o dunga. Stiindu-l pe doctor, as prezice ca o sa-i rupa (politic) picioarele lui Buda, iar Deghid o sa jubileze pozand in nevinovat. Pe de alta parte, Deghid ar putea sa gestioneze o plasa de informatii prin judet, prezentandu-l pe deputatul Dan Mihalache ca fiind un mare pericol, un om venit de la Centru, „ce dracu’, baieti, trebuie unul de-al nostru, doar eu pot rezolva asta, pe relatia cu Cosmanca”. Iar apoi, deschisa-i calea, ca vin alegerile la judet... Bindea, pe-un picior de plai, se bate pe burta, in malai. Cred ca senatorul se distreaza de minune privind ceea ce se intampla acum in PSD. Ca si Iliescu, este un expert al muncii in Opozitie, ii prieste si se simte ca pestele-n apa. As spune „nevoia de Bindea”, pentru ca este marele supravietuitor, iar dibacia sa in a gestiona complicatele situatii care apar in Opozitie este mai mult decat clara. Plus ca este un jucator, nu asteapta pasiv greseala adversarului, ci iese la bataie, presand Puterea. Opozitia este o perioada cumplita, un maraton in cursul caruia oportunistii se pierd pe traseu. Este o vreme in care oamenii iti sunt hartuiti, presati, primarii si consilierii ademeniti, sefii de directii schimbati, nu mai beneficiezi de micile atentii si favoruri – de la statul la coada la OCOT, pana la analizele soacrei, facute pe gratis. Sunt realitati ce trebuie asumate, dar si batalii ale marilor caractere. Ce s-a ales din marii castigatori de alta data, pe unde sunt ei? Nu l-am mai vazut pe Simon, de exemplu, unde-i Rohian si ce face el, de ce nu mai e volubil Calin Matei si de ce citim de generalul Grumaz in „Academia Catavencu”? Ce face celebra Delegatie Permanenta, facuta pe coltul mesei, si de cand nu s-a mai intrunit ea? Ce mai ramane, totusi? Raman cativa oameni care inseamna un nivel de reprezentare, lideri autentici si nu fabricati de habarnisti ca Taracila. Ramane realitatea ca, desi la limita, Maramuresul este un judet „albastru”. Ramane Jeni Godja, rezultatele ei fabuloase de la locale si o campanie la generale dusa cu brio, notorietatea sa si echilibrul de simpatie in toate zonele judetului, dar si cu o excelenta imagine intr-un Bucuresti ce sta acum la picioarele lui Iliescu... Ramane Vica Parvu, mereu prezenta, cu un capital parca de neclintit, punct nodal intre diferite grupuri, imposibil de ignorat intr-o constructie. Ramane si Mitica Matei, punctand decisiv prin opozitia sa fata de platforma de la Cluj, extrem de atent la semnale ce vin din afara politicii, matur si mai intelept politic. Ramane si Dan Mihalache, un mare castig, inca neinteles de cei mai multi, un expert pe responsabilitate si constructie politica, dar, acum, cu o ghiulea de glezna pe „aripa Nastase”. Ah, si sa nu uit, ramane-un cantaret pe drum, doinind despre partidul ce-si va scutura frunzele oportuniste in Opozitie. Dan PARCALAB