Reforma administrativă din 1968

Venit la putere în 1964, Nicolae Ceaușescu decide, în 1968, o masivă reformă privind împărțirea administrativ-teritorială, care a rămas în vigoare, cu mici modificări, până astăzi. De pe noua hartă a României dispar regiunile și raioanele din epoca Gheorghiu Dej și revin județele (39), plus municipiul București. Până la căderea comunismului, singurele modificări sunt reprezentate de reorganizarea județelor Ilfov, Ialomița și Dâmbovița în 1981 și crearea a două noi județe: Giurgiu și Călărași.

În 16 februarie 1968, România revenea la unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul.  Marea Adunare Națională adoptă „Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România“, rămasă în vigoare, chiar dacă modificată de amendamente, până astăzi.

Înainte de adoptarea acestei legi, Comisia centrală de partid și de stat a elaborat mai multe propuneri în legătură cu organi­zarea județelor și a municipiilor. În documentul oficial se arată că: „Pentru înfăptuirea hotărârilor Conferinței Naționale a Partidului Comunist Român din 6-8 de­cembrie 1967 cu privire la îmbunătățirea organizării administrativ-teritoriale a țării și sistematizarea localităților rurale, Comisia centrală de partid și de stat a elaborat propuneri în legătură cu organi­zarea județelor și a municipiilor.

La baza acestor propuneri stau principiile adoptate de Conferința Națională a partidului, care au întrunit adeziunea întregului popor. Ele răspund necesității de a se pune de acord organizarea admi­nistrativ-teritorială cu schimbările intervenite în dezvoltarea forțelor de producție și în repartizarea lor pe teritoriul țării, cu intensificarea vieții economice, sociale și culturale, cu măsurile privind per­fecționarea formelor și metodelor de conducere a economiei naționale și a întregii activități sociale. Înfăptuirea lor va crea condiții mai favorabile pentru dezvoltarea în ritm susținut a industriei, a agri­culturii, a tuturor celorlalte ramuri și sectoare de activitate, pentru progresul multilateral al patriei noastre socialiste.

În organizarea județelor și municipiilor s-a ținut seama de condițiile economice, social-politice și geografice existente, de componența națională a populației și legăturile culturale tradiționale, pre­cum și de perspectivele de dezvoltare ale diferitelor zone și localități potrivit prevederilor planului cincinal și propunerilor cu privire la dezvoltarea economică și social-culturală a țării în perioada 1971-1980.

Județele vor cuprinde un teritoriu mai mic decât cel al actualelor regiuni și vor asigura legături directe cu orașele și comunele ce intră în componența lor, creându-se astfel condiții pentru rezolvarea mai operativă și mai competentă a sarcinilor ce revin organelor de conducere locale. S-a urmărit ca fiecare județ să constituie o unitate administrativ-teritorială complexă din punct de vedere economic și social-cultural, cuprinzând orașe, centre industriale, comerciale și culturale, căi de comunicație. Aceasta va asigura posibilitatea ca atât județul în ansamblu, cât și fiecare localitate de pe teritoriul său să se poată dezvolta multilateral și armonios.

Propunerile cu privire la organizarea administrativ-teritorială a țării constituie rezultatul unor ample studii desfășurate timp de peste 2 ani. La pregătirea lor au participat comitetele regionale de partid, comitetele executive ale sfaturilor populare regionale, un mare număr de cadre din aparatul de partid și de stat, oameni de știință și cultură, specialiști din diferite domenii: economiști, geografi, istorici, geologi, etnografi, sociologi, lingviști etc. S-a ținut seama de numeroasele sugestii și propuneri făcute de oamenii muncii de la orașe și sate în adunări, în presă, în scrisori adresate conducerii parti­dului și statului.

Comisia centrală de partid și de stat consideră pe deplin corespunzătoare cerințelor actuale și de perspectivă ale dezvoltării economice și sociale ale României socialiste organizarea teritoriului țării in 35 de județe. Suprafața unui județ este în medie de 6 786 km² și variază de la 3 271 km² la 9 380 km². Această diferențiere a fost determinată de factori cu caracter natural și geografic, de situația căilor de comu­nicație, precum și de legăturile tradiționale existente între localitățile de pe cuprinsul județelor.

În ce privește populația, județele propuse numără între 243 000 și 803 000 de locuitori, ceea ce reprezintă în medie 509 000 de locuitori.

Orașele mai importante, care au un număr mai mare de locuitori și o însemnătate deosebită în viața economică, politică, socială, științifică și culturală a țării, urmează să fie declarate municipii. Din cele 187 de orașe ale țării, sunt propuse a fi municipii 31, după cum urmează:

Până la adoptare, propunerile se mai schimbă, astfel, prin Legea nr. 2 din anul 1968 se desființează regiunile şi raioanele și se adoptă ca unități administrative de bază județul, comuna şi orașul, iar motivația esențială a creării acestor noi structuri teritorial-administrative o constituia distribuția mai echilibrată a forțelor de producție pe teritoriul României. Județelor cu tradiție industrială îndelungată şi cu grad ridicat de urbanizare precum Prahova, Brașov, Timiș, Cluj și altele, li se opuneau altele nou înființate, cu grad ridicat de ruralizare şi slabe infrastructuri industriale precum Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Ialomița sau Teleorman. Acestea din urmă au fost susținute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic și așa se explică faptul că, în decurs de un sfert de secol, majoritatea orașelor cu rol de capitală de județ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar, precum şi sub aspectul producției industriale. La elaborarea noii legii de împărțire administrativ-teritorială din 1968 s-au avut în vedere și schimbările intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul țării, precum şi modificările care au avut loc în structura populației, profilul, întinderea şi condițiile de viață din orașe şi comune. Însă odată cu colapsul generalizat al economiei de după 1989, aproape toate județele nou înființate în anul 1968 au decăzut brusc sub aspect economic. Astăzi, configurația administrativă a țării se compune din 41 județe, la care se adaugă municipiul București ce are același nivel administrativ precum un județ, un număr de 263 de orașe, din care 82 municipii, 2.685 de comune şi 13.285 de sate.

Maramureșul, în forma sa actuală, s-a constituit în 1968 din fostele raioane Baia Mare, Sighet, Vișeu, Târgu Lăpuș și parțial fostul raion Cehu Silvaniei. Potrivit vechii organizări administrativ-teritoriale, la data înființării județul era constituit din patru orașe - Baia Mare, Sighet, Baia Sprie, Vișeu de Sus - și din 83 de comune. Conform datelor de la ultimul recensământ al populației anterior reorganizării (1966), populația era de 427.645 de locuitori. Autoritățile publice ale fostelor regiuni și raioane și-au încetat activitatea și, odată cu aceasta, respectivele unități administrativ – teritoriale s-au desființat la data intrării în vigoare a Legii 3/ 1968, iar orașele și comunele existente la acea dată și-au continuat activitatea până la publicarea și intrarea în vigoare a anexelor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativ – teritorială a R.S.R. Deși Legea 2/1968 a fost publicată și a intrat în vigoare la 17 februarie 1968, delimitarea unităților administrative și publicarea anexelor corespunzătoare fiecărui județ s-a realizat abia la 20 decembrie 1968. În baza noii organizări administrativ-teritoriale, județul Maramureș era format din 69 de unități administrativ-teritoriale care cuprindea două municipii (Baia Mare și Sighetu Marmației), cinci orașe (Baia Sprie, Borșa, Cavnic, Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus) și 62 de comune.

Cronologie

• 7 septembrie 1950 - Prin Legea nr. 5 au fost desființate cele 58 de județe (ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).
• 19 septembrie 1952 - Prin Decretul 331 a fost modificată Legea nr. 5/1950 astfel încât, prin comasare, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară.
• 10 ianuarie 1956 - Prin Decretul 12 a fost modificată din nou Legea nr. 5/1950 desființându-se regiunile Arad și Bârlad.
• 24 decembrie 1960 - Prin Legea nr. 3 s-au făcut redistribuiri de teritorii și redenumiri de regiuni. Entitatea administrativă maghiară a fost redenumită Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, modificându-i-se, totodată, și teritoriul. În final, numărul regiunilor s-a redus la 16.
• 16 februarie 1968 - Prin Legea nr. 2 s-a revenit la împărțirea administrativ - teritorială a țării pe județe. În 14 ianuarie 1968, a fost publicată o hartă - proiect cu 35 de județe, care a fost discutată în organizațiile partidului comunist, suferind unele modificări. Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 de județe, municipiul București, 236 de orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13.149 de sate.