• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 8 Octombrie , 2012

Realităţile Aeroportului Baia Mare şi greva lui Coman

Aeroportul Internaţional Baia Mare trece printr-o perioadă grea deoarece este sabotat de ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, vecinul nostru sătmărean, dar şi din interiorul comunităţii maramureşene. Unii doresc funcţia, alţi vor capul lui Mihai Pătraşcu din motive imposibil de înţeles. Partea proastă este că sunt oameni care au putere de decizie, până la un anumit nivel. Conduc! Altfel spus, cu toate acestea, cu toate mizeriile pe care directorul aeroportului trebuie să le servească la mic-dejun, prânz şi cină, activitatea, în singura poartă de legătură cu lumea civilizată, merge bine.

 
 
 

Nu trebuie să revenim pe subiect, dar este bine de reamintit că, în momentul de faţă, Aeroportul Baia Mare este singura cale de acces spre alte zone, în condiţii rapide şi fără probleme. Drumuri nu avem, calea ferată e cum e. Din câte se vorbeşte prin târg şi celebrul drum Rapid Baia Mare-Vaja se transformă în Satu Mare-Vaja. Spre Dej mai e de lucru, iar în rest e pauză. Băieţi, cred că pe aici s-a lucrat prea mult.

Revenind la aeroport, vă prezentăm câteva cifre care reflectă doar o parte din activitatea aeroportului în perioada de directorat a lui Mihai Pătraşcu.  

„În momentul de faţă avem în derulare o lucrare de restaurare a şarpantei existente la blocul tehnic, cu o supraînălţare a acoperişului, în scopul de a câştiga loc pentru 6 birouri, o sală de pregătire şi un spaţiu pentru depozitare a aparaturii de la ROMATSA. Cele 6 birouri sunt destinate închirierii, deoarece avem din ce în ce mai multe solicitări pentru spaţii de închiriat în incinta aeroportului, de tipul:

a. O companie din Italia care deţine elicoptere doreşte să vină la Baia Mare pentru a face pregătirea cu piloţii străini, iar aceste spaţii ar putea fi destinate atât ca spaţii de lucru, cât şi ca dormitoare.

b. Mai multe companii din Slovacia ne-au solicitat spaţii temporare în incinta Aeroportului, deoarece doresc să vină cu aeronave mici şi să deţină aici un minim de confort. Unele deja derulează afaceri în Maramureş şi   le-ar fi foarte confortabil să aibă aici unele birouri sau încăperi.

Din 2010 s-a încercat o stimulare a traficului pentru mişcările neregulate (aeronave de tip business, aviaţie generală etc.), iar acest lucru reiese din statistica zborurilor de tip G, M, X. Astfel, situaţia este următoarea:

 
An                                     2009       2010       2011       2012 (septembrie)Mişcări de aeronave
neregulate                          166         252         248         478
 

După cum se observă, din 2010 a crescut numărul de mişcări de aeronave cu peste 50% referitor la anul 2009, iar din 2012 cifra a înregistrat creşteri substanţiale, datorate în primul rând stimulării aviaţiei generale, dar şi a facilităţilor puse la dispoziţia aeronavelor (alimentare cu AVGAS, infrastructură bună, servicii de calitate şi foarte eficiente etc.). Din luna iunie, de când Aeroportul deţine şi alimentarea pentru aeronavele mici, situaţia este următoarea:Luna                                                iunie       iulie        august     Septembrie Mişcări de aeronave neregulate       35        10                                                164         230

În ceea ce priveşte mişcările regulate comerciale, după plecarea companiilor străine (Austrian Airlines sau a Blue Air), cifrele sunt în scădere mare; cu toate acestea, am reuşit să creştem mult cifra mişcărilor comerciale neregulate, care constituie un plus la activitatea de platformă şi un plus la bugetul Aeroportului.

Ca urmare, trendul ascendent şi situaţia actuală deja impun şi crearea unei infrastructuri elementare pentru a se putea stimula şi dezvolta aviaţia aşa cum sunt tendinţele actuale în lume”, ne-a spus Mihai Pătraşcu. Problemele sunt prezentate din perspectiva realizărilor care au scos Aeroportul din conul de umbră în care a fost. Dacă ar fi rezolvată problema TAROM, respectiv să nu mai fim defavorizaţi faţă de aeroportul din Satu Mare, cu bilete ieftine, cu numărul de curse, alta ar fi situaţia şi pe zborurile regulate.

Dar marea durere este problema pistei. Ceea ce are în vedere Silaghi! Proiectul de prelungire al pistei este blocat de mai bine de un an. Raţiuni politice idioate au dus Aeroportul nostru spre situaţia actuală. Din păcate, nu avem oameni care să se bată pentru aeroport. Mihai Pătraşcu a făcut tot ce se putea şi chiar mai mult!

Şi totuşi! De ce nu se pot face 300 de metri amărâţi de pistă? Nu costă decât 8 milioane de euro. Bine că se aruncă bani pe tot soiul de prostii, dar pentru 300 de metri de pistă nu se găseşte o rezolvare. Cine e bătut în cap?
Se poate pierde o mare investiţie spaniolo-americană. Ar veni cu peste 200 de milioane de euro. Investitorii au o cerinţă. Posibilitatea de a ateriza cu orice fel de avion, adică mărirea pistei cu 300 de metri. Şi mai sunt şi alte posibile afaceri care ar înflori dacă am avea Aeroportul la acest standard. Trebuie să fii tâmpit să pui mai presus de interesul general, interesul de grup, de gaşcă, personal. Orice ministru, orice parlamentar sau oficial care din rea voinţă nu vrea să dea Maramureşului ce i se cuvine va primi îndoit, însutit, înmiit. Noi suntem blânzi, răbdători, dar aspri la mânie şi cu multă credinţă. Am discutat cu un prieten al Maramureşului, fostul candidat la preşedenţia Consiliului Judeţean, Vasile Coman. Profesionist în tot ce face, Coman nu poate înţelege de ce nu se face nimic.

„Este incredibil ce se întâmplă. Sunt la curent cu ce se întâmplă în zona afacerilor, ştiu ce se poate şi ce nu se poate, am văzut aeroportul şi am folosit serviciile lui, dar nu am crezut că ne putem împiedica de 300 de metri de pistă. Păi, aş fi în stare să fac greva foamei pentru asta, pentru a-i sensibiliza pe guvernanţi. De ce se lasă problema, de ce nu se iese la luptă de idei, de fapte, de influenţă? Unde sunt oamenii politici ai Maramureşului? Îl cunosc pe Mihai Pătraşcu şi îl sprijin cu mâinile goale. Merită! Dar ceilalţi? Vine cineva cu mine să protestăm faţă de această nedreptate? Eu am ridicat mănuşa şi merg mai departe…”, a spus Vasile Coman, un maramureşean care doreşte tot binele din lume Maramureşului.

Comentariile celorlalți

Corina pe 12.10.2012 la 01:14
Spuneti numele celor sau celui ce se opune. A sa stim toti maramuresenii cu cine avem de-a face...altfel nu vom reusi niciodata si cine stie?!? ii mai alegem iar...
Astept demult ziua in care sa pot zbura de acasa si nu din Budapesta spre alte meleaguri.
Mircea SERBAN pe 11.10.2012 la 15:39
Revenind la fondul acestui text, lipsa suplimentului de pista pentru a facilita operational acest aeroport, cred ca singura solutie este scoaterea la licitatie publica a sumei necesare pentru constructia in cauzxa, iar toti cei care vor deveni astfel 'actionari" sa beneficieze de statutul de taxfree, pentru 6 zboruri anual pe orice distanta interna. In acest context de criza, cred ca este singura solutie viabila si rentabila pentru toti!
ESTE CINEVA CARE SA MA AUDA?
Mircea SERBAN pe 09.10.2012 la 00:06
Politicianismul, populismul, au transformat in pasalac al coruptiei si Maramuresul. Intr-un interviu publicat in acest spatiu primarul munikcipiului BM, Chereches baea campii vorbind despre echilibrul politic si economic pe care viiorul parlament il asigura Romaniei! VASILE PT CINE SA FACI GREVA FOAMEI?
Am sa ii reaminesc ca portile rutiere ale judetului, Prislop, Setref arata mizerabil, cum crezi ca cea aeriana sa arate altminteri? AICI -IN ACEST JUDET, PROSTIA, DISPRETUL, IGNORANTA, ORGOLIUL, VANITATEA, LIPSA DE RESPECT, NU CRED SA MAI POATA AVEA NEVOIE DE PORTI DE IESIRE, CATA VREME AU INTRAT PE SUB PIELEA NOILOR POLITRUCI!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.