Razboiul sovieto-finlandez

Dupa declansarea celui de-al doilea razboi mondial, situatia din rasaritul Europei era tulbure. Profitand de faptul ca puterile occidentale aveau atentia indreptata inspre actiunile Germaniei naziste, Rusia sovietica a declansat razboiul impotriva Finlandei. A urmat un razboi in care sovieticii au obtinut o victorie ce i-a costat atat de mult, incat pentru multi ea a echivalat cu o infrangere. Intre URSS si Finlanda avusesera loc convorbiri diplomatice privitoare la o eventuala rectificare a frontierei in zona Kareliei, dar acestea au esuat. La 26 noiembrie 1939, Molotov, comisarul cu afacerile externe al Uniunii Sovietice, a trimis guvernului de la Helsinki o nota de protest privitoare la desele incidente de granita dintre soldatii sovietici si cei finlandezi. Molotov a somat guvernul finlandez sa-si retraga trupele la o distanta de 25 km de frontiera. Noi incidente au provocat ruperea relatiilor diplomatice si, la 30 noiembrie 1939, Armata Rosie a invadat Karelia. O victorie psihologica La cererea Finlandei s-a intrunit Consiliul Societatii Natiunilor, sub presedintia lui Carton de Wiart, delegatul belgian. La Geneva nu au fost recunoscute ratiunile care au determinat Uniunea Sovietica sa atace Finlanda, insa la 14 decembrie, la insistentele Argentinei, Consiliul s-a pronuntat pentru excluderea Uniunii Sovietice din cadrul Societatii Natiunilor si a invitat statele neutre sa sprijine Finlanda. Aceste masuri, luate in pripa, nu au avut nici un efect practic si sovieticii si-au continuat ofensiva. Aceasta a scos insa in evidenta imperfectiunile pregatirii si ale conducerii Armatei Rosii. Unele unitati s-au dovedit a fi insuficient pregatite sa desfasoare operatiuni militare pe schiuri, in regiuni cu lacuri si paduri, pe timp de iarna cu temperaturi foarte scazute. In plus, sovieticilor le-a lipsit experienta necesara pentru a strapunge liniile de aparare si a lua cu asalt fortificatiile de beton armat. In aceste conditii, Consiliul Militar Superior Sovietic a hotarat sa opreasca ofensiva si sa pregateasca in amanunt strapungerea liniei Mannerheim. La 7 ianuarie 1940, generalul Timosenko a preluat comanda frontului din Karelia. Trupele retrase in spatele frontului au desfasurat o intensa pregatire de lupta. Finlandezii au trecut la contraatac in ziua de 27 decembrie. Trei zile mai tarziu, trupele conduse de Mannerheim au blocat Armata Rosie in fata oraselor Suomussalmi si Tolvajarri, luand ca prada de razboi 70 de tunuri si 43 de tancuri. Victoria finlandezilor i-a costat 30% din efectivul trupelor si 25% din cadrele de comanda. Aceasta victorie finlandeza, care a ocupat prima pagina a presei occidentale, a fost mai mult o victorie cu caracter psihologic. Din acest moment, a inceput un razboi pozitional care s-a prelungit pana la 11 februarie 1940. Franta si Anglia au hotarat sa sprijine Finlanda cu material militar, livrand finlandezilor, in schimbul platii imediate, 405 avioane, 916 tunuri, 2.600.000 de obuze, 450.000 de grenade etc. Cele doua puteri occidentale au examinat si posibilitatea de a trimite un corp expeditionar format din 15.000 de oameni. O sabie a lui Damocles Cu toate acestea, la 11 februarie 1940, generalul Timosenko a trecut la atac: artileria sovietica a distrus cele mai importante fortarete ale lui Mannerheim. Dupa un bombardament masiv, sovieticii reusesc sa realizeze o strapungere pe o largime de 4 km si o adancime de 6 km. In momentul in care sovieticii au ajuns sa inainteze cu 6 km pe zi, Mannerheim a luat hotararea de a abandona linia fortificata care-i purta numele. Trupele finlandeze, comandate de maresalul Mannerheim si sprijinite pe o linie fortificata eficienta, au opus o rezistenta eroica. Clima aspra a facut ca operatiunile sa fie extrem de dificile si numai dupa trei luni de lupte aprige pe gheata lacului Ladoga si pe pamantul inghetat al Kareliei, rusii au obtinut o victorie incompleta. Intre 29 februarie si 3 martie, Armata Rosie a incercuit orasul Viborg. Franta si Anglia au promis sprijin armat, cu conditia ca Suedia si Norvegia sa permita trecerea pe teritoriul lor a corpului expeditionar; Finlanda trebuia sa formuleze o cerere de ajutor, inainte de 5 martie. In fata acestor tergiversari si din teama de a nu se implica intr-un conflict mondial, Finlanda a decis, la 5 martie, sa incheie pacea cu URSS. Mai trebuie amintit ca afirmatia lui Louis Aragon, potrivit careia Germania ar fi ajutat Finlanda in lupta sa impotriva Uniunii Sovietice este eronata. Prin intermediul guvernului suedez, au fost angajate negocieri intre sovietici si finlandezi la Stockholm. Acestea s-au incheiat la 13 martie, prin pacea de la Moscova, semnata de Risto Ryti, presedintele Consiliului de Ministri ai Finlandei si Molotov. Prin acest tratat, Finlanda ceda sovieticilor istmul Kareliei cu Viborg si baza navala de la Hangö, la Marea Baltica, baza-cheie a Finlandei. „Razboiul impotriva Finlandei ia sfarsit. Europa isi regaseste calmul in aparenta, in fapt planeaza o amenintare, o sabie a lui Damocles, care da situatiei internationale caracterul incert, propriu starilor de alerta”, afirma Jacques de Launay. Rezistenta neasteptat de mare a armatei finlandeze, datorata unei mai bune pregatiri si conditiilor meteorologice nefavorabile, a creat iluzia unei Armate Rosii de mana a doua. Uniunea Sovietica a tras totusi invataminte foarte pretioase din acest razboi, invataminte pe care le-a pus in valoare incepand cu anul 1941. Forte disproportionate In timpul razboiului care a durat 105 zile, finlandezii au dispus de 9 divizii formate din 15.000 de oameni, sovieticii de 45 de divizii de cate 18.000 de oameni. Armata finlandeza era slab echipata: 324 de tunuri de tip vechi, dinainte de 1918, 112 tunuri antitanc si 96 de avioane. In schimb, Armata Rosie dispunea de 3.000 de tancuri si 2.500 de avioane. Teoretic, sovieticii nu puteau sa desfasoare concomitent pe teren decat 12 divizii si totusi ei au angajat in lupta 26 de divizii. Sovieticii au angajat in lupta 1.200.000 de oameni, iar finlandezii doar 200.000. Pregatirea superioara a soldatilor finlandezi si, la inceputul razboiului, strategia lui Mannerheim, au invins zdrobitoarea superioritate materiala a inamicului. Pierderile se cifreaza la 48.000 de morti si 158.000 de raniti pentru Uniunea Sovietica si 25.000 de morti si 44.000 de raniti pentru finlandezi. In timpul luptelor au fost distruse 61 de avioane finlandeze si 872 de avioane sovietice. Prietenia postbelica Dupa al doilea razboi mondial, Finlanda s-a aflat de facto in sfera de influenta sovietica. In 1948, a incheiat o alianta militara defensiva si un tratat de pace cu Uniunea Sovietica, tratat reinnoit in 1983. Primul tratat a fost completat in 1950 de un acord comercial reciproc. Aceasta politica a permis Finlandei sa isi pastreze independenta si sa se bucure de o considerabila prosperitate: in randul tarilor occidentale ea detinea un cvasimonopol in privinta unora dintre relatiile comerciale cu Uniunea Sovietica. Prietenia cu URSS a fost impusa de conditiile interne, avand in vedere ca pana in 1958 partidul comunist a fost cel mai puternic partid din Finlanda. Aceasta a fost profund afectata de desfiintarea blocului socialist din estul Europei si a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) dupa 1989, ceea ce a contribuit la deteriorarea bazei economiei finlandeze si a determinat cea mai puternica criza economica de dupa al doilea razboi mondial. O rivalitate istorica Istoria moderna a Finlandei a fost marcata de relatia cu vecinul autoritar din est, Rusia. In 1809, Suedia a cedat Finlanda Rusiei, ocazie cu care Finlanda a devenit o tara autonoma in cadrul Imperiului tarist. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Rusia, in incercarea de a o subordona mai indeaproape imperiului sau, a incercat sa introduca in Finlanda limba si cultura rusa, precum si serviciul militar obligatoriu. In 1899, Finlanda si-a pierdut autonomia. Prin urmare, s-a inregistrat o crestere a nationalismului finlandez si a rezistentei finlandezilor impotriva stapanirii rusesti. Multi finlandezi au participat la revolutia rusa din 1905, in urma careia Finlanda si-a redobandit autonomia. In 1906, a fost creata o adunare legislativa unicamerala si a fost introdus dreptul de vot universal. Sub conducerea lui Mannerheim, finlandezii au profitat de ocazia pe care le-a oferit-o revolutia din octombrie 1917 pentru a-si proclama la 6 decembrie 1917 independenta fata de Rusia. Au fost infiintate „garzile albe” care sa lupte impotriva Armatei Rosii si a garzii comuniste finlandeze. La 21 iunie 1919, Finlanda a fost proclamata republica, iar in 1920, Rusia a acceptat independenta Finlandei. In perioada interbelica, principala preocupare a tarii a ramas vecinatatea cu URSS. A fost construita o linie de fortificatii de-a lungul granitei sud-estice cu URSS, dar acest lucru nu a oprit decat o vreme inaintarea Armatei Rosii. Carl Gustav Emil von Mannerheim Cel care avea sa devina maresalul Mannerheim s-a nascut in Villnas, in 1867. A fost inrolat in armata rusa si s-a distins in cadrul razboiului ruso-japonez (1904-1905) si in primul razboi mondial. Ca urmare a preluarii puterii in Rusia de catre bolsevicii condusi de Lenin (1917), a profitat de slabiciunile Rusiei pentru a conduce lupta pentru dobandirea independentei Finlandei. In fruntea garzilor albe finlandeze a reusit sa-i alunge pe bolsevici din Finlanda, dupa care a fost numit regent al noului stat independent pana la proclamarea republicii. Nationalist conservator, Mannerheim a pus capat ocupatiei comunistilor finlandezi asupra orasului Helsinki si a continuat sa participe la razboiul civil din Rusia pana in 1921, cand guvernul comunist asediat a fost silit sa recunoasca in cele din urma independenta Finlandei. In calitate de presedinte al Consiliului pentru aparare al Finlandei (1931-1939) a construit o linie de fortificatii defensive de-a lungul istmurilor din Karelia, la circa 30 km de Leningrad. Dupa incheierea razboiului sovieto-finlandez, a participat la invazia URSS alaturi de trupele germane (1941). In calitate de presedinte al Finlandei (1944-1946), a incheiat un armistitiu cu Uniunea Sovietica si a declarat razboi Germaniei in martie 1945, reusind in acest fel sa salveze independenta Finlandei. S-a retras din politica din motive de sanatate si a murit la Lausanne in 1951. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro