Războiul, recesiunea și reluarea activității miniere neferoase

 În prezent se discută aprins despre criza energetică, pentru că este cea care ne atinge rapid pe toți. În spatele acesteia, urmează cea alimentară (mult discutată), însă cea a metalelor este pregnantă, dar mai puțin dezbătută. Necesarul de metale este în creștere, fiind proporțional cu nivelul de dezvoltare şi mai ales cu gradul de urbanizare. Mult timp s-a crezut că furnizarea de materii prime minerale este a țărilor mai puțin dezvoltate şi că țările dezvoltate vor fi creatoare de tehnologii. În ultimele două decenii, acest raport s-a schimbat semnificativ, prin viziunea şi strategia unor noi imperii care au înțeles mai bine viitorul.

Prețul metalelor a atins cote istorice, iar pentru dezvoltarea tehnologiilor de vârf, inclusiv pentru energiile verzi, sunt necesare mari cantități de metale rare, pământuri rare, metale prețioase, cupru etc. Comunitatea Europeană este dependentă de aceste resurse şi plătește din ce în ce mai mult. Situația este critică şi se va accentua la fel ca în cazul energiei. Vă prezentăm o analiză a acestui subiect important cu ajutorul datelor și informațiilor preluate de la profesorul universitar băimărean, Ioan Bud. Acesta și colaboratorii lui au realizat informări despre situația actuală a consumului de metale neferoase, precum și modul în care s-ar putea relua activitatea minieră în zona noastră.

În momentul de față, prețurile cuprului și aurului semnalează că piețele se așteaptă la o perioadă dificilă economic, pe fondul temerilor legate de situația anumitor bănci, de război și de o posibilă recesiune. Prețul cuprului a scăzut de la 9,44 dolari, în ianuarie 2023, la un minimum de aproximativ 8 dolari pe kg, recent.  Prețul aurului în aceeași perioadă a urcat de la 1928, la peste 2000 de dolari pe uncie, potrivit analizelor recente.  Ambele metale au utilizările lor, dar semnificația este total diferită. Cuprul este o necesitate industrială și un indicator al creșterii economice. Aurul este privit în principal ca un refugiu sigur pentru investitori, deși are și alte roluri în sectorul industrial.  Raportul dintre cupru și aur arată o atitudine de reducere a riscului și un apetit pentru titlurile de stat americane pe 10 ani.

Indicatorul s-a aflat pe un trend descendent care a început anul trecut, la sfârșitul lunii mai, a recuperat o parte din pierderi între iulie 2022 și ianuarie anul acesta și, de atunci, a continuat să scadă. Temerile legate de situația bancară, datele economice din China, care sunt sub așteptări și îngrijorările legate de recesiune reduc apetitul pentru risc al investitorilor.

Producția minieră mondială a crescut an de an de la 11,3 miliarde tone, în 2000, la 17,9 în 2019, însă în Europa producția a scăzut cu 27,9%, în timp ce în Australia a crescut cu 144,7% şi în America de Nord cu 23,2%. Producția mondială de nichel a crescut cu 140,1%, iar producția de minereu de fier cu 154,1%, explicând necesarul de dezvoltare (World mining data 2021 – în acest document mineralele sunt considerate sângele vital al economiei).

România are importante resurse şi a avut capacități de producție pe care le-a distrus pas cu pas, fără să înțeleagă consecințele. Cel mai îngrijorător este faptul că nici acum nu conștientizează conducătorii noștri aceste aspecte. Acum trebuie să se acționeze pentru a valorifica potențialul de resurse minerale de care dispunem, inclusiv cel de uraniu. Trebuie redeschise minele care au rezerve, perimetrele miniere care au fost cercetate, deschise şi pregătite în diferite stadii, pentru a ieși din acest impas.

Autovehiculele cu norme stricte de poluare, cele hibride, electrice, au nevoie de metale pentru: catalizatori (platină, paladiu, rodiu etc), baterii (litiu, cobalt, pământuri rare etc), semiconductori (galiu, telur etc), ecrane (inclusiv pentru telefoane – necesită 17 elemente chimice: indiu, lantan, terbiu, disprosiu, europiu etc); producerea energiei verzi – panouri solare, eoliene (telur, cadmiu, argint, indiu, galiu, germaniu, aluminiu, cupru).

Telefoanele mobile au de asemenea nevoie de: aur, argint, crom, wolfram, cobalt (metale care vin şi din zonele de conflict din Africa unde se realizează o exploatare rudimentară şi cu consecințe dramatice pentru sănătate şi mediu). Prețurile acestor metale au crescut foarte mult în ultima perioadă (ultimii doi ani sau chiar în ultimul an): de peste 3 ori la litiu, paladiu, praseodim, galiu; de peste 5 ori la disprosiu; de peste 7 ori la neodim, terbiu; prețul telurului a crescut şi variat de 6 – 7 ori din 2017 până în ianuarie 2022 (telurul a fost descoperit în România la Zlatna şi obținut în perioada existenței metalurgie şi în Baia Mare).

În România sunt perimetre cercetate care nu au intrat în exploatare sau au fost exploatate pentru metale prețioase, cupru, plumb, zinc, care dețin majoritatea metalelor, considerate azi strategice (de exemplu: europiu, disprosiu, titan, zircon – în Lăzarea şi Jolotca). Perimetrele care pot fi redeschise sunt numeroase, necesită analiză rapidă şi voință politică.

În contextul actual al războiului, merită să cunoaștem poziția Rusiei în domeniul exploatării resurselor minerale, care este un jucător important, pe locul 3 (în 2019) cu o producție anuală de 1,685 miliarde t (cu o valoare de 421,049 miliarde dolari), după China cu 4,324 miliarde t (cu o valoare de 583,714 miliarde dolari) şi SUA cu 2,335 miliarde t (cu o valoare de 555,067 miliarde dolari). Paladiu este un metal rar, foarte căutat pentru catalizatori, iar Rusia a produs 92.900t din 221 819t producția mondială. La diamante (gem) a produs 25.804.591 carate din totalul de 77.888.380 carate, diamante (ind) 19.466.621 carate din 58.313.745 carate (producția mondială). Trebuie menționat faptul că Kazahstanul (cu influență rusă) este cel mai mare producător de uraniu 26.895t din totalul de 64 418t. România nu mai produce uraniu, dar dorim să dezvoltăm energia nucleară.

Pentru pământurile rare (atât de necesare), China este cel mai mare producător, cu 132.000t din totalul mondial de 202.315t. Datele sunt preluate din documentul care sintetizează toate producțiile mondiale miniere. Profesorul universitar băimărean, Ioan Bud subliniază o condiție importantă. „Reiterăm faptul că noi pledăm pentru exploatarea şi valorificarea mineralelor în condiții tehnologice cu impact minim de mediu. Dacă se realizează aceste exploatări şi procesări în ţări subdezvoltate sau care ignoră protecția mediului, se va genera un impact mare de mediu care se va transfera pe toată planeta. Țările avansate tehnologic şi cu norme de mediu pe care le respectă, pot contribui la diminuarea impactului global prin implicarea în această industrie. Opiniile pe acest subiect sunt prezentate pe site-ul asociaţiei”, a spus  Ioan Bud.

Zăcămintele de sulfuri polimetalice se află în cea mai mare parte în zone muntoase și au fost deschise pe verticală față de un nivel de bază. Filoanele pot fi delimitate pe verticală în două zone: zona de oxidaţie în care au avut loc reacții de oxidare a sulfurilor în perioade lungi de timp (milioane de ani) şi zona de stabilitate a sulfurilor, unde nu au avut loc aceste reacții, din cauza lipsei oxigenului.

Intervenția omului în acest echilibru realizat în timp geologic a generat o accelerare a fenomenului de oxidare, care conduce la drenajul acid (apele de mină). Acest fenomen se produce atât în zonele de exploatare, cât şi în zonele de depozitare. În orice locație unde există cei doi factori (sulfuri şi apă cu oxigen liber) se vor produce reacții de oxidare. În minele închise se vor delimita două zone: de exploatare sub nivelul de bază şi deasupra acestuia. Apa din precipitații va pătrunde în spațiile exploatate şi va produce reacțiile de oxidare, generând apele de mină care se vor evacua direct în natură prin galerii, iar o parte se vor acumula în subteran. Când apa acumulată în spațiile de sub orizontul de bază atinge nivelul acestuia, se vor evacua în mediu cu toată încărcătura de metale grele.

O problemă specifică mineritului românesc a fost faptul că în spațiile subterane au rămas cantități importante de sulfuri, care acum sunt foarte reactive şi devin un pericol pentru mediu. Aceste aspecte nu au fost luate în considerare atunci când s-a pus problema închiderii minelor. Soluția tehnică necesară era recuperarea unei cantități cât mai mari de sulfuri şi rambleierea cu minerale cu rol de tamponare.

În situația dată, pentru multe perimetre miniere nivelul de reactivitate este extrem, iar soluția construirii stațiilor de epurare devine problematică din mai multe motive: debitele de apă şi încărcătura de metale este foarte mare, nămolul toxic trebuie depozitat în condiții speciale prevăzute în Normativ [1 – ORDIN nr. 757 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor].  „În prezent nu suntem capabili să depozităm deșeurile menajere care nu sunt deșeuri toxice, riscul frecvent de debușări intempestive de apă cu precipitatul acumulat de-a lungul galeriilor (debite şi viteze incontrolabile) pot distruge întreaga instalație sau imposibilitatea de a acumula aceste viituri. Un alt aspect inexplicabil este modul în care se dezvoltă şi se întocmesc planurile de management pentru ariile protejate care includ perimetre miniere”, a explicat profesorul băimărean.

Se consideră prin aceste planuri că exploatările miniere viitoare sunt o amenințare pentru natură. În situația actuală, amenințarea este dată de exploatările miniere prin impactul lor. Considerăm că soluția rezonabilă este tocmai exploatarea acestor perimetre prin recuperarea rezervelor rămase și exploatarea celor deschise și pregătite.

Pentru orizonturile superioare (față de orizontul de bază), reactivitatea va dura sute de ani, timp în care va trebui să funcționeze stațiile de epurare. Dezvoltarea durabilă are principiul de a nu lăsa probleme generațiilor viitoare. Aceste probleme trebuie analizate foarte atent şi găsite cele mai rezonabile căi de a diminua impactul de mediu şi a nu compromite ireversibil starea mediului, mai ales o resursă prețioasă – apa.

Dorința de a extinde ariile protejate prin gestionarea cu structuri organizatorice complexe reprezintă un hățiș care va amenința în mod real mediul, fără să înțelegem că adevăratele provocări ne vor inunda. România şi orice altă țară ar trebui privită ca o arie protejată fără a compromite dezvoltarea civilizațiilor, respectând regulile de bună practică. Exploatările de metale au vizat în trecut o parte din acestea (aur, argint, cupru, zinc, plumb, etc.), iar cele considerate minore au avut un rol secundar în valorificare. În noile viziuni ale omenirii şi în special ale Europei (tehnologii noi, mașini electrice sau hibride etc), dezvoltarea economică necesită metalele minore care devin critice sau strategice pentru Europa. În acest context, România are din nou o șansă prin care resursele să reprezinte oportunități și nu pericole, se arată în materialele profesorilor băimăreni.