Războiul americano-mexican

La 24 aprilie 1846 a început războiul americano-mexican, un conflict care a durat până în 1848 şi a avut drept cauză anexarea de către Statele Unite ale Americii a Texasului. În SUA, conflictul este cunoscut şi sub numele de „războiul mexican” şi mai rar „războiul americano-mexican”. În Mexic el este cunoscut ca „intervenţia nord-americană în Mexic”, „invazia americană a Mexicului” sau „războiul din ’47”.  

În viziunea nord-americanilor, cauza intervenţiei a fost regimul instabil mexican şi numeroasele revolte militare, cum a fost cea a generalului rebel Antonio López de Santa Anna, care a ajuns, în urma unei lovituri de stat, preşedintele-dictator al Mexicului.

Ca şi alte state deconectate de autorităţile mexicane centrale, departamentul Texas al statului mexican Coahuila y Tejas s-a revoltat la sfârşitul anului 1835 şi s-a declarat independent la 2 martie 1836. Revolta americanilor stabiliţi în Texas împotriva guvernului Santa Anna a fost determinată de abolirea constituţiei democratice din 1824. După capturarea unor mici avanposturi şi după înfrângerea tuturor garnizoanelor din regiune, texanii au format un guvern provizoriu şi au întocmit o declaraţie de independenţă.

Sute de voluntari americani s-au îndreptat spre Texas. Două regimente de voluntari au fost organizate pentru a completa armata regulată texană. Alţi voluntari localnici s-au organizat în companii pentru apărarea zonelor ce ar fi putut fi ţinta unei intervenţii militare.

Generalul Santa Anna, care conducea o forţă de aproape cinci mii de oameni, a mers spre nord pentru a readuce Texasul sub control mexican. Mexicul a revendicat Texasul ca provincie mexicană separatistă şi a refuzat să recunoască secesiunea acesteia şi dobândirea independenţei pe cale militară de către Texas în 1836. După 1836, autorităţile mexicane au considerat Texasul ca o provincie separatistă, situaţia fiind oarecum asemănătoare cu modul cum Republica Populară Chineză a tratat Taiwanul în zilele noastre.

La 6 martie 1836, în bătălia de la Alamo, forţele lui Santa Anna au ucis aproximativ 250 de texani, după care au executat alţi peste 350 de prizonieri texani în ceea ce s-a numit mai apoi masacrul de la Goliad, din 27 martie 1836, de Duminica Floriilor. Generalul José de Urrea, care comanda flancul drept al ofensivei lui Santa Anna, a capturat 350 de americani. Santa Anna a ordonat ca aceştia să fie împuşcaţi sau înjunghiaţi. Generalul Urrea s-a opus la început ordinului şi a trimis un mesaj special cerându-i lui Santa Anna confirmarea ordinului. Santa Anna a cerut din nou masacrarea prizonierilor. Urrea a refuzat totuşi să-i împuşte pe medicii texani, deoarece aceştia nu erau înarmaţi, şi i-a eliberat. Apoi le-a spus celorlalţi prizonieri că vor fi mutaţi în alt loc, sub pază. Prizonierii au fost trimişi pe drum, fiecare cu câte un soldat mexican în stânga lui. La un semnal, fiecare paznic s-a întors şi şi-a împuşcat prizonierul. Şase prizonieri au scăpat şi au dus vestea masacrului armatei conduse de Sam Houston.

Bătălia de la fortul Alamo i-a dat suficient timp generalului Hudson şi trupelor sale să se organizeze în vederea bătăliei de la San Jacinto. După o serie de înfrângeri, între acestea numărându-se şi cea de la Alamo, americanii au reuşit să-i înfrângă pe mexicani la San Jacinto. Bătălia, desfăşurată în actualul comitat Harris din statul Texas, a fost lupta decisivă din timpul revoluţiei texane. În frunte cu generalul Sam Houston, armata Texasului a atacat şi a învins forţele mexicane conduse de generalul Antonio Lopez de Santa Anna într-o luptă care a durat doar optsprezece minute. Circa 700 de soldaţi mexicani au murit şi 730 au căzut prizonieri, în timp ce texanii au pierdut doar nouă oameni.

A doua zi, un mic grup de soldaţi texani conduşi de James Sylvester l-a prins pe Santa Anna ascuns într-o mlaştină şi îmbrăcat în uniformă de dragon. Preşedintele Texasului, David G.Burnet, şi Santa Anna au semnat Tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican a recunoscut independenţa Republicii Texas, în schimbul promisiunii de a fi transportat în siguranţă la Veracruz. La Ciudad de Mexico, însă, un nou guvern a declarat că Santa Anna nu mai este preşedinte şi că tratatul cu Texasul este nul şi neavenit.

În anul 1842, după ce a revenit la putere, Santa Anna a condus o nouă expediţie militară în Texas, care nu s-a soldat cu vreun câştig, convingând în schimb mulţi texani de potenţialele beneficii ale unirii cu Statele Unite, vecinul mai puternic.

În 1845, Texasul era deja parte componentă a SUA, devenind al douăzeci şi optulea stat component al uniunii. Preşedintele american James Knox Polk (1845-1849) a declarat că destinul manifest al cetăţenilor Statelor Unite ale Americii este să locuiască pe întregul continent, proclamând Texasul ca stat în Congresul din martie 1845 şi provocând cu bună ştiinţă un război cu Mexicul. 

În aceste condiţii, alipirea de către americani a unui teritoriu revendicat de mexicani a reprezentat, fără îndoială, un casus belli întemeiat. Posteritatea a mitizat momente precum bătălia de la Alamo pentru a transfera vina conflictului asupra mexicanilor, când, de fapt, avem de-a face cu o agresiune colonială clasică venită din partea americanilor. Evident, agresorul în acest caz a fost SUA, care a anexat fără menajamente un spaţiu desprins din Mexic.

În 1846, generalul american Zachary Taylor a capturat oraşul mexican Monterrey. Una dintre cele mai cunoscute ciocniri militare a fost reprezentată de bătălia de la Chapultepec, în care o trupă de cadeţi militari mexicani, încurajaţi şi sărbătoriţi ca eroi naţionali, au fost trimişi să lupte împotriva unei numeroase armate nord-americane formată din soldaţi cu experienţă de război.

Tot în anul 1846, generalul Santa Anna a trimis o scrisoare guvernului de la Ciudad de Mexico în care declara că nu are nici o aspiraţie la preşedinţie, dar că este dispus să-şi folosească experienţa militară pentru a respinge invazia străină a Mexicului, aşa cum a mai făcut-o în trecut. Preşedintele Valentin Gomez Farrias era destul de disperat pentru a accepta această ofertă şi pentru a-i permite lui Santa Anna să revină. Acesta, între timp, tratase cu o reprezentanţă a Statelor Unite ale Americii, angajându-se ca, în condiţiile în care i se permitea să treacă prin blocada navală americană, pentru a putea pătrunde în Mexic, va vinde tot teritoriul revendicat de americani la un preţ rezonabil. După ce s-a văzut în Mexic şi în fruntea unei armate, Santa Anna a încălcat ambele angajamente. El s-a proclamat din nou preşedinte şi a încercat fără succes să respingă invazia americană.

În timpul războiului americano-mexican desfăşurat între 1846 şi 1848, Mexicul a pierdut în favoarea SUA California, New Mexico, Arizona, Nevada, Utah, dar şi o parte din Colorado, Wyoming şi Kansas.

Cea mai importantă consecinţă a războiului pentru Statele Unite ale Americii au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la Guadelupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California şi Santa Fé de Nuevo Mexico au fost cedate nord-americanilor. Prin acest tratat, Mexicul era de acord cu actuala graniţă cu SUA, cu excepţia teritoriului cumpărat de James Godsden.

Prin Tratatul de la Guadalupe, Mexicul a pierdut 55% din teritoriul pe care-l deţinea înainte de război. Tratatul a asigurat drepturile de proprietate ale cetăţenilor mexicani din teritoriile transferate. Tratatul şi-a luat numele de la ceea ce astăzi este o suburbie a oraşului Ciudad de Mexico, unde a fost semnat. Mexicanilor care rămâneau timp de peste un an în teritoriile cedate li se garanta primirea cetăţeniei americane cu drepturi depline.  

În Mexic, pierderile teritoriale enorme rezultate în urma războiului au încurajat guvernul să pună în aplicare politici de colonizare a restului teritoriu nordic ca zid de protecţie împotriva altor pierderi teritoriale. În plus, Rio Grande a devenit graniţă între Texas şi Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul. Anexarea de către americani a Californiei a fost o lovitură cu atât mai dureroasă pentru mexicani cu cât, în acelaşi an, au fost descoperite zăcăminte de aur în împrejurimile oraşului Sacramento.

În timpul războiului americanii au pierdut 12.535 de oameni, dar trebuie spus că 88% dintre aceştia, adică 10.986, au murit din cauza dizenteriei şi nu în urma unor lupte.

Prin Contractul de Cumpărare Gadsden, din 1853, în schimbul sumei de zece milioane de dolari, americanii au primit din partea Mexicului o suprafaţă de 77.700 kilometri pătraţi în vederea construirii unei căi ferate, care n-a fost construită niciodată.

Statele Unite ale Americii au cumpărat o fâşie de pământ de-a lungul frontierei cu Mexicul contra sumei de zece milioane de dolari (echivalentul astăzi a 279 milioane dolari). Zona respectivă este situată în sud-vestul statului New Mexico şi sudul Arizonei. Tratatul a fost semnat de James Gadsden, ambasadorul american în Mexic, la 30 decembrie 1853. A fost ratificat, cu modificări, de către Senatul Statelor Unite ale Americii, la 25 aprilie 1854 şi semnat de preşedintele Franklin Pierce. Mexicul a aprobat şi adoptat tratatul la 8 iunie 1854.

În timpul secolului al XIX-lea, teritoriul Statelor Unite ale Americii a crescut de patru ori în cadrul unui agresiv proces de expansiune. În anul 1803, Statele Unite ale Americii au cumpărat Louisiana de la Franţa pentru suma de cincisprezece milioane de dolari, iar în 1867 şi-a însuşit şi Alaska în schimbul a 7,2 milioane de dolari plătiţi Rusiei. Aceste acţiuni financiare au dublat suprafaţa SUA de două ori. Aceste teritorii erau populate de o multitudine de civilizaţii amerindiene a căror influenţă şi putere demografică a scăzut sub presiunea constantă a expansiunii americane.

Guvernul american s-a opus însă cuceririi întregului Mexic, aparatul de stat considerând includerea mexicanilor ca fiind dăunătoare organismului politic american. Americanii, atât politicienii cât şi oamenii de rând, au fost atraşi de mitul care plasa America precum o naţiune mântuitoare cu un rol misionar pe care Dumnezeu i l-a hărăzit. Părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii, precum Alexander Hamilton, James Madison, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, James Monroe şi John Quincy Adams susţineau că un guvern republican erau chestiuni compatibile şi necesare în acelaşi timp, spre deosebire de Montesquieu şi alţii care au susţinut mereu că republicile nu se pot extinde prin cucerire şi se aşteptau la imitarea cu succes a sistemului constituţional. Recomandarea expansiunii a avut şi un rol defensiv: stăvilirea unor implicări ale puterilor europene în America de Nord astfel încât făurirea „imperiului” a devenit o măsură anticolonială împotriva influenţelor coloniale ale Lumii Vechi.