Pu Yi, Ultimul împărat al Chinei, grădinar comunist

Pu Yi a fost al doisprezecelea şi ultimul împărat al dinastiei chineze Quing. Se poate spune despre Pu Yi că a avut unul dintre cele mai ciudate destine din istoria umanităţii: împărat la nici trei ani, obligat la scurt timp să abdice, instrument politic în mâinile japonezilor, prizonier în China comunistă, reabilitat şi, în fine, angajat ca grădinar.

Născut la 7 februarie 1906, Pu Yi a fost încoronat la vârsta de nici trei ani, în anul 1909, şi a fost obligat să abdice la 12 februarie 1912. A fost cunoscut ca împărat sub numele de împăratul Xuangtong, între 1908 şi 1911. Fără să conducă efectiv şi-a păstrat titlul de împărat între 1911 şi 1924, iar între anii 1932 şi 1945 a domnit în statul marionetă cunoscut sub numele de Manciuko.

Ales de împărăteasa văduvă Cixi pe patul de moarte, Pu Yi a devenit împărat la vârsta de doi ani şi zece luni, în decembrie 1908, după ce împăratul Guangxu a murit la 14 noiembrie. Intitulat împăratul Xuantong, iniţierea lui Pu Yi pentru viaţa de împărat a început când oficiali ai palatului s-au deplasat la reşedinţa familiei pentru a-l lua. Micul Pu Yi a ţipat şi s-a opus atunci când oficialii au ordonat unui eunuc să-l ridice. Tatăl lui, prinţul Chun, a devenit prinţ-regent. În timpul încoronării lui Pu Yi, micul împărat a fost purtat spre tron de tatăl său. Pu Yi a fost atât de speriat de scena din faţa lui şi de sunetele asurzitoare ale tobelor ceremoniale şi a muzicii încât a început să plângă. Nici măcar tatăl lui nu a reuşit să-l liniştească.

Singura care a reuşit să-l liniştească pe noul împărat a fost doica acestuia, Wen-Chao Wang. Aceasta a fost şi cea care l-a însoţit în Oraşul Interzis. Pu Yi nu şi-a mai văzut mama biologică, prinţesa Chun, timp de şapte ani. Împăratul a dezvoltat o legătură specială cu Wrn-Chao Wang, aceasta fiind singura persoană care îl putea controla. Atunci când împăratul a împlinit opt ani, ea a fost trimisă departe. Se spune că Pu Yi a adus-o din când în când în Oraşul Interzis şi mai târziu în Manchukuo, să-l viziteze.

Creşterea lui Pu Yi a fost greu să conducă la evoluţia unui copil sănătos şi echilibrat. Peste noapte, a fost tratat ca un zeu şi pus în imposibilitatea de a se comporta ca un copil. Adulţii din viaţa lui, cu excepţia doicei lui, au fost toţi străini, îndepărtaţi şi incapabili să-l disciplineze. Oriunde mergea, oamenii maturi îngenuncheau într-un ritual de ploconire, ferindu-şi privirea până când el trecea. Curând, tânărul Pu Yi a descoperit puterea absolută pe care o deţinea peste eunuci şi frecvent i-a bătut pentru greşeli mici.

Abdicarea lui Pu Yi a marcat sfârşitul epocii imperiale chineze, după mai bine de două mii de ani de la fondarea imperiului sub dinastia Qin.

Imperiul său s-a prăbuşit iar China a devenit republică, dar în ciuda faptului că abdicarea sa a fost aranjată, i s-a permis

să-şi păstreze titlul şi să trăiască în continuare potrivit protocolului imperial: era înconjurat de eunuci şi de o întreagă curte şi i se serveau mese cu până la patruzeci de feluri de mâncare. În primii ani, Pu Yi nu a sesizat nici o schimbare în jurul său, dar – după cum observa unul dintre biografii său – palatul imperial a fost prima din multele sale închisori.

În 1917, Pu Yi a fost numit din nou împărat, însă doar pentru puţină vreme. La vârsta de 16 ani, a fost pus să-şi aleagă o soţie, evident dintr-un grup deja aprobat de anturajul său, şi i s-a dat şi o concubină. În acei ani ai adolescenţei, Pu Yi a adoptat numele occidental de Henric, în onoarea regelui englez Henric al VIII-lea, pe care îl admira.

După căsătorie, Pu Yi a încercat să preia controlul asupra palatului. El a susţinut că a avut loc o „orgie de jafuri” în care a fost implicată „toată lumea, de la cel mai mare la cel mai mic.” Potrivit lui Pu Yi, până la sfârşitul ceremoniei de nuntă, perlele şi coroana de jad ale împărătesei au fost furate. Încuietorile au fost rupte, zonele au fost percheziţionate şi la 27 iunie 1923 un incendiu a distrus zona din jurul palatului imperial. Pu Yi a suspectat că a fost un incendiu intenţionat pentru a acoperi furtul. I-a izgonit pe eunuci de la palat şi au circulat zvonuri că însuşi fratele său a furat comori şi colecţii de artă pentru a le vinde colecţionarilor bogaţi pe piaţa neagră.

Următorul pas de acţiune a fost să reformeze administraţia Palatului. În acea perioadă, împăratul a adus mai multe persoane din exterior pentru a-i înlocui pe ofiţerii tradiţionali aristocratici în scopul de a îmbunătăţi responsabilitatea. El l-a numit pe Zheng Xiaoxu ca ministru al Administraţiei, iar acesta l-a angajat pe Tong Jixu, un fost ofiţer al Forţelor Aeriene de la Beijing Military, ca şeful său de personal. Cu toate acestea, reforma nu a durat mult înainte ca Pu Yi să fie forţat să iasă din Oraşul Interzis de Feng Yuxiang.

La vârsta de 19 ani, în condiţiile tulburărilor interne din China, s-a refugiat în Japonia. Japonezii s-au folosit de el câţiva ani mai târziu, după invadarea Manciuriei, când l-au proclamat pe Pu Yi împărat al statului Manchukuo. Pu Yi a rămas oficial împărat până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dar nu a fost niciodată altceva decât o marionetă în mâinile japonezilor. În Manchuko a început să se intereseze de budism şi ca urmare a devenit vegetarian, considerând carnea un produs rezultat din transformarea strămoşilor săi.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Pu Yi a fost capturat de Armata Roşie sovietică, la 16 august 1945, în timp ce încerca să fugă cu un avion în Japonia. Sovieticii l-au dus într-un oraş din Siberia, Chita. Aici a trăit ultimul împărat al Chinei într-un sanatoriu, ce-i drept în condiţii destul de bune, după care a fost dus la Khabarovsk, în apropiere de graniţa chineză. Când japonezii şi-au anunţat capitularea, Pu Yi a renunţat singur la titlul de împărat şi a anunţat restituirea teritoriului manciurian Chinei. În 1946, Pu Yi a depus mărturie la Tokyo, în faţa Tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient, detaliind resentimentele sale despre cum a fost tratat de japonezi.

El a susţinut că a fost, fără voia sa, o unealtă a japonezilor şi nu, după cum au pretins aceştia, un instrument folosit în scopul dobândirii autonomiei Manciuriei.

În 1949, atunci când Partidul Comunist Chinez a ajuns la putere, Pu Yi a fost repatriat în China după negocieri între Uniunea Sovietică şi China. Pu Yi a fost sigur că va fi executat imediat de chinezi, dar s-a înşelat. Exceptând perioada din timpul războiului coreean când a fost mutat la Harbin, Pu Yi şi-a petrecut zece ani la diferite centre de detenţie pentru criminalii de război de la Eushun, provincia Liaoning, până când a fost declarat reformat. În respectivele centre, Pu Yi a fost însoţit de membrii ai familiei sale şi de câţiva foşti oficiali ai statului Manchukuo. Pu Yi a devenit astfel prizonierul nr.981, însărcinat cu îngrijirea grădinii închisorii.

Anii petrecuţi în închisoare aveau ca scop „reabilitarea” sau, aşa cum le plăcea comuniştilor să spună, reeducarea împăratului. În cele din urmă, comuniştii au considerat că Pu Yi s-a convertit cu adevărat la comunism şi a devenit un cetăţean fidel Republicii Populare Chineze. Ca atare, el a fost oficial iertat de regim, în decembrie 1959.

Pu Yi a ajuns la Pekin în 1959 cu permisiunea specială dată de Mao Zedong şi a trăit următorii şase ani ca cetăţean obişnuit la o reşedinţă împreună cu sora lui, înainte de a fi transferat la un hotel sponsorizat de guvernanţi. El şi-a exprimat sprijinul pentru comunişti şi a muncit ca asistent grădinar la Grădina Botanică din Pekin. La vârsta de 56 de ani, la 30 aprilie 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, o asistentă medicală, în cadrul unei ceremonii simple. Din când în când, oficialii chinezi l-au adus în lumina reflectoarelor şi-l prezentau demnitarilor străini veniţi în vizită drept un soi de curiozitate a Vechiului Regim.

Din 1964 până la moartea sa, el a lucrat ca redactor la departamentul literar al Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, unde salariul său lunar a fost de aproximativ o sută de yuani. Cu încurajarea lui Mao Zedong şi a premierului Zhou Enlai, Pu Yi şi-a scris autobiografia, „Prima jumătate a vieţii mele”, în anii 1960, împreună cu Li Wenda, un editor de la Biroul de Presă din peking. S-au realizat şi două filme despre viaţa lui Pu Yi: „Fire Dragon” al lui Li Han Hsiang, în 1986, şi „Ultimul împărat”, al lui Bernardo Bertolucci, în 1987, film distins cu nouă premii Oscar.

Străbunicul lui Pu Yi a fost împăratul Daoguang (1820-1850), care a fost succedat de cel de-al patrulea fiu al său, împăratul Xianfeng (1850-1861). Bunicul patron al lui Pu Yi a fost Yixuan, prinţ Chun (1840-1891), al şaptelea fiu al împăratului Daoguang şi fratele mai mic al împăratului Xianfeng. Împăratul Xianfeng a fost succedat de singurul său fiu, care a devenit împăratul Tongzhi (1861-1875). Împăratul Tongzhi a murit la vârsta de optsprezece ani fără să aibe un fiu şi a fost succedat de împăratul Guangxu (1875-1908), fiu al primului prinţ Chun şi a sorei mai mici a împărătesei văduve Cixi, Yehenara Wangzhen. Împăratul Guangxu a murit şi el fără un moştenitor.

Pu Yi, care i-a succedat împăratului Guengxu, a fost fiul mai mare al lui Zaifeng, prinţ Chun şi al concubinei Lingiya (1866-1925). Zaifeng era fratele mai mic al împăratului Guangxu şi primul în linia de succesiune. Pu Yi a avut un frate mai mic, Pu Jie (1907-1994), care s-a căsătorit cu o verişoară a împăratului Hirohito al Japoniei, Lady Hiro Saga. Regula de succesiune a fost modificată pentru a-i permite lui Pu Jie să-i succeadă lui Pu Yi, care nu a avut copii. Fratele vitreg al lui Pu Yi, Puren, născut în 1918, a adoptat numele chinez de Jin Youzhi. În anul 2006, acesta a intentat un proces privitor la drepturile de imagine şi a vieţii private a lui Pu Yi. 

Ceremonia mesei micului împărat necesita multe eforturi şi bani. Într-o procesiune festivă, zeci de eunuci apăreau purtând mese şi zeci de cutii roşii de lac ornate cu dragoni de aur. Pe fiecare farfurie şi în fiecare ceaşcă se afla câte o plăcuţă de argint cu ajutorul căreia se verifica dacă mâncarea nu era otrăvită. Pentru mai multă siguranţă, fiecare fel de mâncare era testat de un eunuc.

Meniul împăratului consta din 30-40 de feluri de mâncare, printre care se aflau şi următoarele: pui cu ciuperci, raţă în sos, carne de vită preparată la aburi, măruntaie fierte, carne file cu varză, carne de oaie înăbuşită, carne de berbec cu spanac şi brânză de soia, carne la cuptor cu varză la aburi, file de berbec cu ridichi, carne de raţă preparată cu trepang, ciuperci prăjite, file de carne cu bambus, plăcinte din aluat subţire, legume prăjite în sos dulce-acru, supă de carne şi altele. De fapt, toate acestea jucau doar un rol decorativ. În realitate, Pu Yi mânca ceea ce-i trimitea zilnic împărăteasa.