• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 1 August , 2007

PSD Baia Mare, in razboiul murdariilor

Pesedistii baimareni au intrat intr-o faza de boala politica cronica. Ceea ce s-a spus de mai de mult, ca tensiunile si disputele nu au disparut dupa alegeri, s-a dovedit a fi corect. Niciodata pesedistii baimareni si, in general, toata organizatia PSD Maramures, nu va fi o filiala de partid unita, performanta. Orgoliile sunt mari, pretentiile pe masura, pensionarea e departe, iar unii tineri au invatat de la seniori. In plin cod portocaliu spre rosu, pesedistii baimareni au organizat o conferinta de presa la sediul organizatiei municipale. Fiind caldura mare, a fost firesc ca si subiectele abordate sa fie fierbinti. Principala tinta, primarul Baii Mari, consilierii municipali nepesedisti, anumite hotarari ale Consiliului Local, iar, la sfarsit, cireasa de pe tort: „devorarea” propriilor colegi din organizatia baimareana, intr-o disputa cum numai la PSD poti intalni. Reprosurile si amenintarile a doi consilieri locali PSD, Mircea Dolha si inca unul, cu functii si aspiratii politice in organizatia baimareana, sunt ceva la ordinea zilei. In sedintele de CL, disputa pesedisto-liberala este de notorietate si e rezultatul eforturilor unor alesi care ar trebui sa lucreze pentru comunitate. Cei doi consilieri, Dolha si inca unul, acuza pe altii, pe fata sau mai voalat, direct sau prin interpusi, de fel si fel de afaceri veroase, ilegale si din toata gama posibila de infractiuni. Intrebati fiind, consilierii pesedisti nu stiu daca ei sau colegii lor pesedisti au avut proiecte pe care le-au votat sau pentru care au facut „trafic de influenta”, in interesul propriu ori al unor prieteni (ha-ha!). De asemenea, cei doi urmasi ai PCR-FSN nu stiu ca un consilier PSD a fost cercetat de DNA, intr-un proces care nu este finalizat. Dar, vom reveni. Atac la Mihalache Cel mai spectaculos subiect politic al saptamanii a fost insa atacul la deputatul de Maramures Dan Mihalache, vicepresedinte al Organizatiei PSD Baia Mare. Parlamentarul a facut cateva declaratii publice prin care tragea un semnal de alarma cu privire la modul in care se desfasoara activitatea in organizatia baimareana. Mihalache a spus ca in lipsa unei reforme reale va parasi organizatia Baia Mare a PSD. Tonul a fost dat de Ludovica Parvu, vicepresedintele organizatiei baimarene si coordonatorul departamentului de relatii cu mass-media. Ea a avut cateva consideratii dure fata de activitatea lui Mihalache. Atacul a surprins, mai ales ca disputa privind corectitudinea alegerilor din organizatia baimareana este in desfasurare. Sau, poate de aceea… „Imi pare rau de conduita pe care o are Dan Mihalache. Din pacate, nu este izolata si ea nu poate fi interpretata ca un accident. El a fost cel care l-a propus la functia de presedinte al organizatiei pe doctorul Blajan, el i-a facut si caracterizarea, pentru ca la o zi distanta sa sustina in fata presei nelegalitatea alegerilor si interese oculte. Vom lua in discutie aceasta atitudine a domniei sale”, a spus Parvu. Liderul pesedist a continuat, afirmand ca Mihalache ar fi putut sa depuna o cerere catre conducerea organizatiei municipale prin care anunta ca interesele sale nu coincid cu cele ale organizatiei. „Ar fi putut sa spuna ca ii pare rau ca a tulburat apele organizatiei si ca se retrage la Viseu, unde este compatibil cu cei de acolo. Poate fi parlamentar, poate fi lider la orice nivel, dar daca nu respecta disciplina de partid inseamna ca avem o problema. A dat interviuri… L-am lasat, sa vedem cat il duce mintea… Daca el a spus adio, inseamna ca ne-am luat o piatra de pe suflet… Sa ne lase pe noi, organizatia… sunt foarte multi care bat din gura, sunt foarte multi care trag la raspundere, dar sunt foarte multi cand in actiunile de importanta, cum a fost si ultima actiune pe care a votat-o cu manuta lui si ne-a adus in situatia sa luptam in referendum, s-au ascuns ca niste sobolani. Acestia nu sunt oameni pe care sa te poti baza. Noi am ajuns sa facem campanie antiprezidentiala pentru ca Mihalache, Godja, Buda si altii au luat aceasta decizie in Parlament. Acum, obligatia lor morala, ca nu i-a amenintat nimeni cu pusca sa voteze, ar fi fost sa se afle in teritoriu, nu cu burtile la soare… Sa nu faca politica pe ascuns si doar cu anumiti lideri de opinie”, a mai spus Parvu. Dolha: “Un oportunist” Dupa declaratiile lui Parvu a urmat o declaratie a vicepresedintelui pesedist Mircea Dolha. „Domnul Mihalache m-a sunat si pe mine personal si ne-am intalnit mai multi lideri din cadrul organizatiei municipale si ne-a propus sa il rugam pe doctorul Blajan sa ramana mai departe. M-a surprins ce a facut dupa aceea! Sa apara in presa! De unde il si cataloghez: un oportunist. Eu cred ca l-a rugat pe doctorul Blajan, ca sa aiba siguranta ca va fi primit si va fi facut acel lobby pentru a fi votat vicepresedinte la nivel municipal. Ca dupa aceea sa aflu cu stupoare ca domnul Mihalache ar fi vrut sa fie presedintele organizatiei!!”, a spus Dolha. Reactii din teritoriu Doua comunicate de presa ale organizatiei de tineret si ale organizatiei Seini vin sa intregeasca scandalul declansat in filiala. „PSD Seini se disociaza in acest moment de declaratiile doamnei Ludovica Parvu si cerem demisia acesteia din toate functiile detinute in cadrul PSD Maramures. Este inadmisibil ca modelul „Vanghelie-Dancu” sa fie copiat intr-un mod atat de grosolan de o doamna pe care am respectat-o ca atare, dar cu care azi nu mai dorim sa avem nici o legatura. Nu este pentru prima data cand organizatia PSD Baia Mare iese in public cu astfel de declaratii care lezeaza imaginea PSD. Cerem Delegatiei Permanente dizolvarea organizatiei PSD Baia Mare si reconstituirea ei pe o temelie solida. Sustinem actiunile domului deputat Dan Mihalache, probabil singurul membru de partid capabil in acest moment sa implementeze un sistem de valori in cadrul PSD Baia Mare la care sa aderam”, se arata in comunicatul organizatiei PSD Seini. La randul lor tinerii social-democrati, prin liderul lor, Ioana Pop, afirma ca sunt ingrijorati de conflictul din interiorul organizatiei baimarene. „Conflictele s-au acutizat, iar tinerii se intreaba unde ar putea gasi modele pentru activitatea politica. Tinerii social-democrati se disociaza de pozitiile exprimate public de Ludovica Parvu, considerand ca asemenea pozitii afecteaza grav imaginea partidului si pun in discutie dezbaterea care ar trebui sa existe despre modernizarea lui. Atacul nejustificat la adresa unui membru al Parlamentului European nu face decat sa aseze un semn de intrebare asupra capacitatii noastre de afirmare politica”, se spune in comunicatul tinerilor social-democrati maramureseni. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.